Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (2)

Continuăm astăzi cel de-al doilea articol despre o temă pe care o considerăm foarte importantă pentru dezvoltarea copilului: încrederea și stima de sine. Multe cercetări au arătat că o încredere și stimă de sine diminuate pot avea drept efect un copil nefericit, temător, care rămâne mereu nemulțumit de viața sa, dar nu face nimic să schimbe această situație. Ori, nu este un lucru pe care să ni-l dorim pentru copilul nostru, nu-i așa?

Aspectele investigate au dus la descoperirea unui mare pericol. Puteți să vă gândiți la propria persoană când răspundeți la următoarea întrebare: ce faceți dacă, oricât ați încerca iar și iar, succesul întârzie să apară. Dacă de fiecare dată ajungeți tot la un eșec dureros? Cât timp puteți lupta cu dezamăgirea, cu neîncrederea, cu oboseala și sentimentul imposibilului? Depinde de fiecare dintre noi, dar mai devreme sau mai târziu, dacă dezamăgirile și eșecurile continuă să apară, vom intra în fenomenul de neajutorare dobândită. Mai precis, dacă te obișnuiești cu eșecul ajungi să nu mai crezi că ai putea avea succes (și să nu mai faci nimic în acest sens). Pornind de la experimentul inițial pus în scenă de către Seligman (studiu care fusese făcut pe animale), Hiroto (apud Smith şi Mackie, 2007) a expus participanţii la un zgomot de explozie de care nu puteau scăpa în nici un fel. Într-o a doua fază a experimentului puteau foarte ușor să-l oprească. Dar oamenii se chinuiseră zadarnic mai devreme; așa că nici nu au mai încercat să vadă dacă în acel moment oprirea zgomotului devenise posibilă (și era). Pur și simplu nu mai credeau în forțele lor de a reuși!

Nu aveți în jur oameni care au intrat în neajutorare dobândită (și le-a fost greu, unora imposibil, să mai iasă)? Cercetările arată că o persoană care a ajus șomeră trebuie se angajeaze relativ repede în alt loc de muncă. Cu cât timpul trece șansa lui de a ocupa un post scade (și un motiv important este acela că își pierde încrederea în sine astfel încât, chiar dacă este îndemnat de către cei din jur să aplice pentru o slujbă va spune ceva de genul: „Nu are rost să fac acest lucru, tot nu mă mai angajează nimeni!”). Aici este marele pericol despre care vorbeam la începutul articolului: cât de bine face copilul dumneavoastră față eșecului? Cât de mult îl afectează dacă nu reușește de prima oară? Dar dacă nici a doua (și nici a treia, a patra, etc.) oară nu reușește? Cât de repede își va piede încrederea în succes, în faptul că este capabil, că poate să facă? Cum putem crește această rezistență la stresul generat de eșec, cum putem să ne ajutăm copilul să aibă răbdare, să fie perseverent, să încerce iar și iar și să creadă (de fiecare dată la fel de mult ca prima oară) că va reuși?

În primul rând trebuie să fiți alături de el și să știți prin ce trece. Cum gestionează gândurile negative care sunt generate de eșec? Cum îl ferim de pericolul lui „eu nu pot”?

În al doilea rând studiile în domeniu au demonstrat un adevăr foarte simplu: cea mai simplă cale pentru a ajunge la succes este chiar succesul! Mai bine zis, ca să crezi în succes trebuie, mai întâi, să ai succes. Putem ca părinți să ne asigurăm că lucrul acesta se și întâmplă? Tot ce trebuie să faceți este să-i simulați succesul. Atenție, nu trebuie să o faceți chiar de la început, deoarece atunci va avea impresia că este foarte ușor să câștige. Lăsați-l să aibă propriile greșeli să trăiască vinovăția și frustrarea (chiar furia) generate de către acestea. Și aici – ca de fiecare dată – este vorba despre echilibru. Trebuie să treacă prin experiența amară a eșecului (pentru a aprecia cum se cuvine succesul, atunci când acesta se produce). Dar nu trebuie să aibă prea multe nereușite. Când simțiți că își pierde încrederea în el, că se teme să mai încerce, este momentul să pregătiți astfel lucrurile astfel încât să nu mai poată pierde. Apoi îl convingeți să mai încerce: încă o dată. Și, deși el nu mai spera nimic, acum lucrurile merg cum trebuie și ajunge la rezultatul dorit. Am crescut încrederea în forța lui „se poate” și este timpul să ne retragem din nou din scenă pentru a-l lăsa să greșească din nou. Provocarea succesului de către noi ca părinți are rost pentru a-l ajuta să creadă în el. Astfel, micuțul nostru a învățat că poate, a învățat că trebuie să încerce de mai multe ori și că eșecul nu este o catastrofă. Și într-o zi, fără să mai fie nevoie de intervenția noastră secretă copilul va reuși singur.