Harta dezvoltării copilului (7): încrederea și stima de sine (1)

Ajungem astăzi să discutăm despre o problemă foarte delicată din harta dezvoltării copilului: cum îi putem crește încrederea și stima de sine. Foarte multe aspecte ale fericirii personale și ale succesului social – din prezent și din viitor –  depind de acești factori. Ce poate face un părinte?

În primul rând trebuie să urmărească atent schimbările prin care trece copilul lui. Evenimente minore (sau așa i se pare părintelui) pot să aibă un impact semnificativ asupra stimei de sine a copilului. Spre exemplu, fiecăruia dintre noi îi este teamă de eșec. Însă o teamă exagerată poate să-l paralizeze pe copil, frica că nu va reuși este uneori greu de gestionat de către acesta. Pentru a verifica gradul la care se produce teama de eșec la copilul dumneavoastră puteți repeta experimentul lui McClelland. Acest cercetător a cerut unor persoane să nimerească nişte ţinte fixe, dar i-a lăsat pe aceştia să decidă de la ce distanţă doresc să facă acest lucru (de la 1 pas la 10 pași). Unde ar alege copilul dumneavoastră să se așeze pentru a încerca? Cu cât stă mai aproape de țintă (un pas, doi pași, trei pași) teama de eșec este mai mare. De aceea este aleasă distanța care oferă cea mai mare șansă de reușită (nu poți greși de la 1 pas). Pe de altă parte, persoanele care aleg poziții mai îndepărtate (nouă sau zece pași de țintă) au șanse scăzute să o nimerească. Acestea sunt foarte încrezătoare în forțele proprii și le place provocarea. Majoritatea omenilor (fapt demonstrat și de studiu) au ales să stea la 6 sau 7 pași (dacă distanţa era mai mică rezultatul era în mod sigur un succes, dar satisfacţia era mică – ce plăcere să ai să nimereşti ţinta de la nivelul 1?; dacă distanţa era maximă riscul de a nu lovi ţinta era prea mare, performanţa era greu de obţinut). Acum, știind această cercetare, am să vă rog să vă gândiți: la ce distanță ați încerca dumneavoastră, ca părinți? Sunteți un bun model pentru copilul dumneavoastră în ceea ce privește asumarea unei provocări (dar și a posibilității de a nu reuși)? Ce se întâmplă la școală (al doilea mediu de dezvoltare a copilului, după familie)? Un copil căruia i se spune la școală că nu este în stare de nimic, care este comparat permanent cu alți copii (în defavoarea lui), căruia i se cere constant mai mult decât poate da, va încerca o puternică teamă de eșec și își pierde încrederea în forțele proprii.

La teama de eșec se adăugă un alt element (aparent paradoxal): teama de succes. Știu că mulți dintre dumneavoastră se întreabă: înțeleg ca – uneori –  să îmi fie frică să nu greșesc, dar să-mi fie frică să reușesc? Cum se poate acest lucru?

Psihologul Matina Horner a observat pentru prima dată acest fenomen. De ce aleg copiii să aibă frică de succes? Motivele sunt simple (și le observăm, în fiecare zi, la școală):

–          Teama de a fi respins de către un grup de colegi. Cei care au succes școlar (învață) încep să fie invidiați de către colegi sau incluși în categoria tocilarilor (și respinși de grupul elevilor populari);

–          În momentul când ai succes cresc standardele celor din jur referitor la tine. Să ne gândim la un elev care de obicei nu învaţă şi nu reuşeşte să rezolve exerciţiile cerute de către cadrul didactic în clasă. El primeşte note de trecere cu greu, dar nici nu depune prea multe eforturi în situaţia actuală. Să ne închipuim acum că într-o zi elevul nostru reuşeşte să găsească o soluție inedită de rezolvare a unui exerciţiu ceea ce îl uimeşte pe cadrul didactic, acesta reacţionând „vezi că poţi?” Ei bine, de acum cadrul didactic îi va cere să depună un efort constant și nu îl va mai ierta, în viitor, dacă nu învață. Părinții, la rândul lor, vor dori ca el să aducă acasă numai note bune.

Ce este de făcut? Numeroase studii arată că stima de sine crește în momentul în care persoana are succes. Rețeta aceasta pare simplă, dar nu este așa. Pentru ca să aibă succes, copilul nu trebuie să se teamă de eșec, dar nici să nu îl ignore. Trebuie să învețe să și-l asume. Este bine că în calitate de părinte să găsiți răspunsuri la următoarele întrebări:

–          Cadrele didactice sunt suficient de pozitive cu copilul? Îl încurajează cât trebuie? Dumneavoastră, părintele lui sunteți cel mai mare susținător al micuțului? Îi oferiți suficiente ocazii să aibă succes? Cum reacționați în momentul în care copilul nu reușește să îndeplinească o sarcină? Amintiți-vă că, oricât de dezamăgiți vă simțiți, copilul trebuie încurajat, trebuie să-i spuneți că eșecul nu este decât o modalitate de a învăța. Nu uitați că Thomas Edison spunea “Nu am dat greș. Pur și simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcționează”. Gândiți viața în mod pozitiv și ajutați-vă copilul să facă la fel!

–          Știți bine care este capacitatea copilului dumneavoastră? Nimic nu scade mai mult nivelul încrederii în forțele proprii ca o sarcină ce nu poate fi rezolvată. Încercați întotdeauna să-i oferiți sarcini echilibrate, suficient de provocative ca să nu poată fi rezolvate ușor, dar nici atât de grele încât rezolvarea lor să devină o chestiune de viață și de moarte pentru copil.

–          Cunoscând capacitatea copilului dumneavoastră într-un anumit domeniu trebuie să purtați o discuție cu acesta pentru a vă asigura că micuțul nu simte o teamă de succes. Îi puteți explica cât de mult se va bucura dacă cei din jur îl admiră și ce beneficii va obține din noul statut (copil care învață mai bine și are rezultate școlare mai bune). Nu uitați că trebuie să vă feriți să puneți prea multă presiune pe obținerea de note, acest aspect trebuie să vină în mod firesc și să fie dorința lui și nu cerința dumneavoastră.