Dacă în săptămânile care au trecut ne-am referit, pe rând la atenție și concentrare, memorare, gestionarea 
emoțiilor și a stresului, a venit acum momentul să vorbim despre comunicarea cu ceilalți ca element cheie al dezvoltării copilului. Comunicarea îi oferă micuțului posibilitatea de a înțelege și de a se face înțeles, de a-și găsi locul în societate. Funcțiile comunicării (Gamble, 1993) pun cel mai bine în evidență acest lucru:
– Funcția de înțelegere și cunoaștere. Prin comunicare îi înțelegem pe ceilalți, dar ne înțelegem și propria persoană, ne investigăm, ne descoperim;
– Funcția de relaționare consistentă cu ceilalți. Oamenii au o puternică nevoie de a împărtăși celorlalți realitatea proprie, de a se exprima. Puteți să vă gândiți la situația naufragiaților pe insule nelocuite (au fost destule filme inspirate din cazuri reale) și să vedeți că – în situația în care hrana nu lipsea de pe insula respectivă – absența comunicării cu o altă persoană era un factor greu (uneori imposibil) de îndurat.
– Funcția de influență și persuasiune. Prin comunicare învățăm să ne atingem anumite scopuri, să îi facem pe ceilalți să ne sprijine în ceea ce dorim să întreprindem (puteți să vă uitați la propriul copil cum știe să vă manipuleze atunci când vrea un anumit lucru).
O discuție despre comunicare ar cuprinde, astfel, multiple aspecte. Totuși, dacă este să ne focalizăm pe câteva sfaturi pentru părinți am putea accentua:
1. Urmăriți modul în care se oferă feedback în casă. O definiție simplă spune că feedback-ul este o reacție a copilului la comportamentul părintelui și invers. În casa dumneavoastră predomină feedback-ul pozitiv sau cel negativ? Când vreți să motivați copilul să facă ceva încercați să lăudați ceea ce a facut bine până în acel moment sau vă centrați asupra erorilor și le scoateți pe acestea în evidență (cu scopul de a îndrepta comportamentul)? Cercetările au arătat că feedback-ul pozitiv este mult mai motivant și susține dezvoltarea copilului, pe când feedback-ul negativ are succes doar pe moment, dar pe termen lung este mai degrabă distructiv.
2. În casa dumneavoastră reacțiile empatice sunt la ordinea zilei sau fiecare își vede de propriile probleme? Empatia (definită plastic drept capacitatea de a te pune în papucii celuilalt) este esențială pentru construcția unor relații profunde și de calitate cu ceilalți. Și puteți începe chiar din copilărie. La început, micuțul învață să fie empatic dacă are în părinte un model. Pentru copil problemele cu care se confruntă (o mustrare a educatoarei, faptul că prietenul/prietena s-a jucat astăzi mai mult cu un alt copil, o notă mică la școală, prima dezamăgire din dragoste etc.) sunt importante și greu de gestionat emoțional. Așa că nu uitați: dacă copilul consideră important ceea ce i se întâmplă și noi trebuie să facem la fel! (chiar dacă mica lui problemă ni se pare o exagerare). Reacțiile de tipul: „Va trece!” „Nu îți mai fă atâtea griji!” „Te ții doar de nimicuri!” „O să vezi tu ce înseamnă probleme când o să crești mare!” nu au cum să ajute. În schimb, mesajul părintelui ar trebui să înceapă cam așa: „Știu că este greu. Cum te simți? Ce putem face în situația asta?” Discutați cu micuțul, oferiți sprijinul și învățați-l și pe el să o facă la rândul său.
3. Comunicarea nonverbală. De cele mai multe ori școala (dar și părinții acasă) pun un accent destul de mare pe comunicarea verbală. Copilul învață să vorbească, să se exprime, să răspundă la lecții, să construiască fraze, să folosească vocabularul etc. Dar nici școala și nici familia nu-i evidențiază o latură mai puțin evidentă a comunicării: aspectele nonverbale. Întrucât intenționăm să dedicăm un întreg articol acestui subiect (unde vom vorbi despre comunicarea vizuală, atingerea, spațiul, teritoriile, timpul etc.). ne vom focaliza astăzi doar asupra limbajului trupului (gesturi, mișcări, poziții). Pentru moment vă întreb: la ce vârstă credeți că ar trebui familiarizați copiii cu aspectele comunicării nonverbale? Studii recente demonstrează că putem începe cât mai devreme în copilăria micuțului. Și puteți să o faceți printr-un joc amuzant. Când vă aflați într-un loc public solicitați copilului să vă spună ce crede despre o persoană (luată din mulțime la întâmplare). Spre exemplu: dacă este nervoasă sau fericită, dacă se simte confortabil în acel loc sau ar vrea să plece, dacă este încântată de persoanele din jurul său sau dimpotrivă etc. La final îi veți cere să și explice de ce crede într-un fel sau altul. Dacă observațiile lui sunt corecte încurajați-l și lăudați-l. Dacă nu a nimerit răspunsurile corecte oferiți lămuriri pentru ca apoi îi explicați cum poate interpreta diferite gesturi ale oamenilor pentru a le cunoaște starea de spirit. Iar dincolo de dezvoltarea cunoașterii în comunicarea nonverbală îi oferiți copilului ceva de făcut și timpul de așteptare va trece mai ușor printr-un astfel de joc.
4. Este important să-i vorbiți cât mai devreme despre limbajul toxic și violența verbală. Am tratat această problemă pe parcursul unui articol distinct (vezi http://performante.ro/530).