Ghidul părintelui – anul 2012 (I)

Acum, ca la orice alt final de an, fiecare dintre noi ne-am obișnuit să intrăm într-un moment de bilanț: ce a fost bun, ce a fost mai puțin bun, câteva momente de nostalgie, creșterea nivelului de energie în scopul de a îndrepta în 2013 ceea ce nu a mers bine în 2012… Iată de ce ne-am propus să venim în întâmpinarea acestor acțiuni ale fiecărui părinte și să extragem din toate articolele scrise de către noi în rubrica Resurse pentru părinți în 2012 elementele de reflecție, principiile, bunele practici, tot ceea ce ar putea să intre într-un scurt ghid al părintelui de succes. Cu toate aceste idei ieșim din anul 2012 și intrăm în 2013, părinți și copii, mai proaspeți, mai puternici, mai fericiți.

La mulți ani!

Cele 26 de teme abordate aici sunt (Ambientul, Atenția și concentrarea, Comunicarea, Consecvența, Cum spunem Nu, Dependență sau independență. Egoismul, Emoțiile și stresul, Forța primelor impresii, Gândirea negativă, Internetul, Învățarea, Încrederea și stima de sine, Jocurile video, Managementul furiei, Memoria, Mesajul-eu, Meseria de părinte, Micul tiran, Negociere în familie, Pedeapsă și recompensă, Sub- și supraîncărcare, Știința întrebărilor, Trauma despărțirii de prieteni, Violența verbală, Vizualizare și sărbătorirea victoriilor)

Ambientul

De multe ori părinții uită că perioada vacanțelor nu înseamnă timp pentru recuperarea (fizică și psihică) a celor mari, ci timp de dezvoltare pentru cei mici. Astfel, fiecare părinte trebuie să învățe să facă vacanțele foarte animate (pentru ca micuțul să nu se plictisească alături de el), trebuie să utilizeze cu îndrăzneală elementele din jurul nostru care ne influențează acțiunile: de exemplu culorile sau muzica. Părintele trebuie să învețe cum să folosească aceste elemente în avantajul educației copilului său.

Atenția și concentrarea

Dezvoltăm atenția și capacitatea de concentrare a copilului nostru: educăm atenția prin jocuri amuzante și dăm un bun exemplu/devenim un model (nu îl lăsăm pe copil să abandoneze lupta sau să trateze superficial o problemă).

Comunicarea

Dezvoltarea comunicării cu ceilalți: copilul trebuie să învețe despre blocajele în comunicare și să afle cum pot fi ele depășite. Printre blocaje se numără: diferențele educaționale între comunicatori, lipsa respectului reciproc, interese diferite față de respectiva comunicare, stereotipurile. O comunicare eficientă presupune un bun managment al conflictelor care pot apărea. Copilul trebuie să știe că dezbaterile, certurile, momentele tensionante fac parte din viață, nu pot și nici nu trebuie să fie evitate.  Un bun proces de comunicare presupune abilități crescute de ascultare la receptorul mesajului. Copilul trebuie pus în multiple situații de comunicare pentru a exersa o anumită spontaneitate a dialogului. De asemenea, el trebuie să învețe comunicare nonverbală și să se manifeste empatic.

Consecvența

Părintele trebuie să dovedească consecvență față de copil (și nu numai!). Urmând teoria angajamentului (care este în strictă legătură cu consecvența comportamentală), tuturor ne place să ne vedem pe noi ca fiind consecvenți față de propria persoană; ceea ce trebuie să facem în momentul de față este să fim consecvenți și față de ceilalți (și în special față de copilul nostru). Inconsecvența are consecințe dezastruoase: (1) copilul devine stresat și dependent de reacțiile imprevizibile ale părintelui, crește obedient față de cei din jur cerându-le în mod constant aprobarea pentru toate acțiunile pe care le întreprinde, nu are încredere în forțele sale; sau (2) copilul poate alege să nu mai urmeze îndemnurile părintelui, nu mai ascultă de nici un sfat, respinge din start feedback-ul celorlalți și este caracterizat de către cei din jur drept un rebel.

Cum spunem NU

Atunci când trebuie să spunem NU copilului trebuie să luăm în calcul două lucruri: (1) vedeți cât de important este respectivul lucru pentru copil. Uneori copiii cer lucruri din plictiseală, răsfăț sau ca să ne încerce limitele. Alteori cererile sunt importante pentru ei și refuzul nostru ar produce o adevărată dramă! (2) trebuie să spunem NU, dar și să explicăm de ce o facem. Cercetările arată că refuzul urmat de explicații este mai bine acceptat de către interlocutorul nostru.

Dependență sau independență

Părintele trebuie să asigure un echilibru între nevoia de dependență și tendința spre independență, ambele manifestate de copil. Sunt 4 faze ce trebuie luate în calcul: (1) dependența numită și gradul zero a autonomiei – cuvântul cheie fiind DA, acceptul controlului fiind total și perioada copilăriei mici este emblematică);(2) contradependența (persoana se opune autorității – cum se întâmplă în criza adolescentină – cuvântul cheie este NU, persoana neagă controlul indiferent de forma sa); (3) independență (unde cuvântul cheie este EU – când persoana își regăsește identitatea și își structurează autonomia în relație cu celălalt. Copilul experimentează libertatea propriilor decizii și începe să simtă și responsabilitatea acestor alegeri); și (4) dependența reciprocă și interdependența (cuvântul cheie este DA, DACĂ; în fapt este vorba despre o reanalizare a controlului venit din partea părintelui după experimentarea libertății – este un proces de maturizare.

Egoismul

Mulți părinți își doresc ca micuții lor să fie mai generoși, să dea dovadă de altruism. Un exercițiu simplu poate să diminueze egoismul natural al copilului dumneavoastră. Astfel, luați copilul cu dumneavoastră în momentul în care faceți o acțiune de binefacere. De exemplu mergeți cu el la un orfelinat sau la un azil de bătrâni în momentul unei sărbători (de Crăciun sau de Paște spre exemplu). Folosiți puterea exemplului. Duceți dumneavoastră plasa cu cadouri unui copil/persoană în vârstă, apoi lăsați-l pe el să aleagă persoana față de care dorește să fie generos.

Emoțiile și stresul

Ca în multe alte aspecte copiii învață din experiență și gestionarea emoțiilor și a stresului, dar – în astfel de cazuri prețul plătit este unul mult prea mare. Trebuie să ne asigurăm că l-am pregătit pentru a trece cu succes mai departe: încercați, pe cât posibil, să vă comparați copilul doar cu el însuși, cu performanțele lui anterioare și posibilitățile lui de dezvoltare și nu cu alți copii din clasă (ori copiii colegilor de serviciu, vedetelor de la televizor etc.). Pentru că – în caz contrar – micuțul va crește cu o presiune continuă de a întrece performanța celor din jurul lui, cu o stimă de sine fragilă și un echilibru emoțional insuficient dezvoltat. Evitați minimalizarea emoției copilului – gen „Hai, nu te mai plânge!” ori „Nu ai nici un motiv să ai emoții!” – de parcă copilul ar putea să apese pe un întrerupător și să scape de emoții. Dimpotrivă, părintele trebuie să acționeze drept un antrenor emoțional  discutând cu copilul, sprijinându-l și arătând că îl înțelege și îl acceptă. În sfârșit, îl putem învăța să-și domolească reacția organismului în fața emoției (prin exersarea unei respirații profunde, liniștitoare). Dincolo de toate acestea, nu uitați că de multe ori nivelul de emoție a copilului este produs (sau măcar sporit) de nivelul de emoție al părintelui.

Forța primelor impresii

De multe ori copiii noștri au fost ori sunt în fața unor situații noi, unor oameni noi, unor probleme noi. Schimbăm grădinița, schimbăm locuința, mergem la școală, întâlnim alți colegi etc. Studiile au arătat că forța primelor impresii este covârșitoare. Ceea ce vom crede despre noua persoană/noua școală/noul cartier în care ne-am mutat etc. în primele momente se păstrează pentru mult timp de acum încolo. Iată de ce este bine ca părintele să se asigure că micuțul se adaptează bine și că respetivele prime momente sunt unele fericite.

Gândirea negativă

Gândurile negative sunt prezente în dezvoltarea copilului nostru și au un impact însemnat asupra dezvoltării stimei sale de sine și a succesului său școlar și social. Iată de ce părinții trebuie să știe să îndepărteze gândurile negative; mai mult decât atât, trebuie să vedem ce emoții generează gândul negativ: de exemplu teamă, nefericire, neputință, mânie și în ce proporție contribuie fiecare dintre cele patru enunțate mai sus la comportamentul care ne-a atras atenția. Pentru ca fiului/fiicei dumneavoastră să îi fie ușor, puteți folosi trei pahare identice, transparente, umplute astfel: primul 1/3 cu apă, al doilea 2/3, iar ultimul plin. Îi cerem copilului să ne spună la ce pahar îi corespunde teama (este mică – doar 1/3, este medie – reprezentată prin umplerea cu apă a 2/3 din pahar sau este maximă – corespunzătoare paharului plin)?. Dar nefericirea, neputința, mânia? Vom putea astfel să vedem o hartă emoțională declanșată de gândul negativ și o să înțelegem și manifestarea comportamentală care ne-a deranjat mai devreme. Este acum momentul să transformăm gândul negativ într-unul pozitiv.

Internetul

Părinții se întreabă: trebuie să fim pro sau contra utilizării Internetului de către cei mici. Pe lângă marile avantaje pe care le aduce, Internetul poate să producă și mult rău. Părinții trebuie să știe că sunt o serie de probleme ce trebuie evitate: (1) violența crescută, (2) aspectele sociale, (3) copiii sunt tentați să încerce în lumea reală cele experimentate sau văzute în cea virtuală.