Generația epuizată

400 de articole de educație

Vedem din ce în ce mai des acest lucru în jurul nostru: persoane care se plâng permanent că sunt obosite, irascibile, o lume nervoasă și grăbită. Este lumea adulților și – deși nu este normal – parcă ne-am obișnuit cu ea. Dar ce ne facem când această lume ajunge să fie și lumea copiilor noștri? Creștem o generație deja epuizată, o generație care are deja problemele cu care – cu greu – ne confruntăm noi ca adulți. Iată de ce este bine să tragem un semnal de alarmă cât mai putem…

Astfel, pentru Milletre (2017) „burn-outul la copii se poate defini ca o epuizare nervoasă legată de reușită: exigențele înalte, atât în plan școlar cât și al activităților, din partea părinților, profesorilor și colegilor”. Autoarea merge mai departe și ne spune că  „unul dintre semnele premonitorii ale burn-outului este intensificarea oboselii, copilul nu își mai poate reface forțele, se scoală obosit, are dificultăți în a adormi. Este mai iritabil, are gânduri ilogice (judecă aiurea) nu mai are umor și își pierde încrederea în el și în capacitățile sale”.

Nu sună foarte bine, nu este așa? Nu cred că există un părinte în lumea asta să-și doresscă ca micuțul lui să „experimenteze” așa ceva. Și totuși, de ce se ajunge aici?

Anne Boysen (2016) oservă că „nu neapărat acum copiii sunt mai provocați decât înainte, ci pentru că li se cere să facă o mulțime de activități care nu au legătură cu dezvoltarea lor următoare”. Mai bine zis, dacă copilului îi place pianul poate să exerserseze și 10 ore pe zi, dar nu trebuie să-i cerem și pictură și sport și nota 10 la TOATE materiile și ….

Descrierea de mai devreme pe care ne-o oferea Milletre este neplăcută, dar trebuie să știți că ne putem aștepta și la mai rău. Bourg Carter (2012) ne oferă trei zone la care este important să fim atenți:

  • epuizare emoțională și fizică: oboseală cronică, insomnie, este afectată atenția și concentrarea, manifestări fizice – spre exemplu durere în piept și dificultăți de respirație – scăderea imunității – ceea ce conduce la îmbolnăviri mai frecvente, pierderea poftei de mâncare, anxietate, depresie sau furie)
  • manifestarea cinismului și detașării: pierderea bucuriei de a participa la activități, pesimism – sentimentul că nimic nu mai merge bine – izolare și detașare (deconectarea de la oameni și de la mediu)
  • sentimentul ineficienței și a lipsei de realizare: apatia, neputința și lipsa de speranță (puse sub semnul întrebării „ce rost mai are?”), creșterea iritabilității și – în final – o performanță scăzută.

Toate aceste aspecte pot să pară teoretice, dar să vedem ce se întâmplă efectiv cu copiii. Wright pune toate aceste simptome în context. Să precizăm câteva dintre ele:

  • Un copil care era motivat, în trecut, să facă ceva (da, inclusiv teme!) și acum amână cât de mult poate momentul;
  • Apatia față de lucrurile care i se întâmplă. Dacă înainte vă spunea cu lux de amănunte ce s-a întâmplat la școală, acum doar ridică din umeri și la întrebarea părintelui răspunde printr-un simplu „Bine!”
  • Atitudinea negativă – copilul nu mai vede bucuria în ceea ce trebuie să facă și se supără din orice (chiar și ca urmare a unor lucruri minore).
  • Probleme de concentrare: se poate focaliza doar 10 minute pe învățare înainte să fie distras (deși în trecut reușea să se concentreze un interval de timp de cel puțin de două ori mai mare)

Creștem o generație epuizată chiar înainte să intre cu adevărat în viață. Poate că ne dăm totuși seama la timp și evităm ca deraierea viitorului nostru!

 

*Desen realizat de Diandra Pânișoară

[ Articol citit de: 2462 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) – Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.


Lasă un răspuns