Suntem înconjurați de conflicte: părinții cu copiii, profesorii cu elevii, cadrele didactice cu părinții, părinții cu părinții etc. Sunt multe modalități în care putem să rezolvăm aceste conflicte (și am tratat aceste aspecte într-o serie de articole în rubrica Negocierea cu copilul). Astăzi o să ne focalizăm asupra unui aspect mai simplu, mai ușor de pus în practică, pe care însă îl uităm: personalizarea relației. Astfel, cu cât relația dumneavoastră devine mai repede una profundă în care să vă împărtășiți gânduri și valori, cu atât veți deveni mai apreciat de către interlocutor. Puteți să vă gândiți – spre exemplu – la cum reacționați când aflați că prietenul dumneavoastră a făcut ceva greșit și cum apreciați situația când greșeala a fost făcută de o persoană necunoscută. Există diferențe în modu în care judecați lucrurile? Care sunt aceste diferențe? Este vorba despre faptul că o persoană apropiată de dumneavoastră (cum este prietenul) este mai greu de acuzat decât cineva necuoscut?
George Kohlrieser, cercetător cu o bogată experienţă practică ca negociator de ostatici citează o povestire din cartea lui J. C. Pearce – Magical Child despre o bunică din Kansas care aflându-se singură în casă cu nepoata ei de nouă ani se trezeşte în cameră cu un bărbat înarmat cu o bâtă. Bunica nu îşi pierde firea şi acţionează cu blândeţe, îi oferă mâncare, haine uscate şi un loc unde să doarmă, apoi se culcă şi ea împreună cu nepoata. Dimineaţa bărbatul dispăruse iar poliţia care ajunge la uşa casei bunicii îi relatează acesteia faptul că individul era în fapt un criminal psihopat care ucisese familia dintr-o casă apropiată. Ce comportament a dus la salvarea bunicii şi a nepoatei? Este vorba despre personalizarea relaţiei, astfel creându-se o legătură emoţională cu intrusul. De altfel Kohlrieser concluzionează: oamenii nu ucid alţi oameni, ci lucruri şi obiecte.
Personalizarea are la bază disponibilitatea pe care o arătați față de celălalt și problemele sale. Iar disponibilitatea se poate obține prin interesul pe care vi-l trezeste interlocutorul dumneavoastră. Sorce și Emde au pus 40 de mame și bebelușii acestora (în vârstă de 15 luni) să participe la un experiment în acest sens. Jumătate dintre acestea trebuia să fie disponibile pentru copiii lor pe când celalaltă jumătate trebuia ca timp de un sfert de oră să stea așezate pe un scaun și să citească o revistă fără să răspundă solicitărilor copilului (care se juca în mijlocul camerei pe o pătură). Această a doua categorie de mămici erau considerate „nedisponibile”. Așa cum autorii au presupus, în activitatea care a urmat bebelușii mamelor care nu se arătau disponibile au dovedit mai puțin activism și au fost și mai puțin veseli.
În concluzie, pentru a putea ajunge la o personalizare a relației cu celălalt începeți prin a arăta o disponibilitate mai mare față de acesta și problemele sale. Ca să folosiți forța persuasiunii ascultați ce are de spus, dovediți că vă pasă de el și o să crească și calitatea relației cu el (în consecință conflictele se vor diminua – ca intensitate și o să fie mai rare).