Evaluarea (1) – când și profesorul greșește

400 de articole de educație, Pregătirea pentru școală

O problemă cu care se confruntă mulți părinți este integrarea copilului în școală. Situația este acută în evaluare 1perioada marilor transformări din viața celor mici (cum sunt: intrarea în clasa pregătitoare sau în clasa I, trecerea la clasa a V-a sau la clasa a IX-a ori schimbarea școlii), dar este latentă în fiecare zi. Chiar dacă părintele nu realizează întotdeauna, procesul educațional este unul de zi cu zi, orice greșeală, orice ezitare sau perturbare putând să aibă consecințe nebănuite.

În tot acest proces, evaluarea școlară reprezintă o zonă sensibilă. Uneori, chiar la cursurile cu adulții, atunci când le spun acestora celebra formulă „scoateți o foaie de hârtie!”, nu puțini sunt cei care spun că mai simt, încă, un fior rece pe șira spinării. Trebuie să știm că, de cele mai multe ori, evaluarea reprezintă un moment cu o înaltă încărcătură afectivă pentru cei mici (atât pozitivă – când iau o notă bună, cât și negativă când nota obținută nu este așa cum își doreau).  Iată de ce este foarte important ca întregul proces să fie unul corect (și copiii să îl perceapă ca atare). În caz contrar există riscul ca micuții să își piardă încrederea în sistemul educațional și în propriile forțe. Iar o asemenea consecință poate să conducă la dezamăgire, indisciplină în sala de clasă, stres educațional și violență școlară.

Profesorul trebuie să știe că poate destul de ușor să cadă în capcana unor erori de evaluare. Dar toate aceste aspecte trebuie să fie cunoscute și de către părinte. Acesta din urmă poate să intervină cu tact și atenție și să diminueze din forța consecințelor negative produse de către toate aceste erori.

Erori în evaluarea școlară

1. Printre cele mai cunoscute erori este celebrul efect „halo”.  Acesta reprezintă supraaprecierea rezultatelor unor persoane evaluate sub influența impresiei generale pe care o avem despre ea.  Mulți elevi s-au confruntat cu o astfel de problemă: înainte de a pune not,  profesorul se uită ce alte note are persoana examinată în catalog. Chiar dacă intenționează să dea un „4”, dacă notele copilului examinat sunt numai de 10, cum credeți că reacționează profesorul? Cel care cade în capcana efectului „halo” tinde să îi dea copilului o notă mai mare și de data asta. Un mod aparte de manifestare a efectului halo este ceea ce literatura de specialitate numește efectul de contaminare; astfel, dacă cel mic a avut o performanță remarcabilă la ceva, profesorul este „orbit” de această performanță și nu mai reușește să noteze obiectiv. Spre exemplu un elev foarte bun la matematică (câștigă concursuri ca reprezentant al clasei lui sau al școlii) și care nu dovedește aceeași prestație și la istorie. Dar, „haloul” din jurul lui (dat de rezultatele la matematică) este atât de puternic că, este posibil, ca profesorilor de la alte materii să le fie greu să îi dea note mici. Efectul? Copilul-matematician nici nu mai depune eforturi pentru a învăța la celelalte materii (pentru că observă că oricum primește note bune). Consecințele nu se opresc însă aici. Apar efecte nefaste asupra motivației pentru învățare din partea celorlalți elevi (care văd că este posibil să iei note bune și dacă nu înveți), se generează invidii și apare o stare generală de tensiune

Ce trebuie să facă părintele? Să se asigure că micuțul lui învață constant și „cu poftă” la toate materiile (nu doar să verifice notele). Să discute cu fiul/fiica lui despre ce se întâmplă în clasă, să afle ce nemulțumiri are, să îi urmărească progresele la învățare etc.

2. Efectul de anticipaţie, denumit şi efectul Pygmalion, este destul de asemănător erorii „halo”; aprecierea rezultatelor obținute de către copil este influenţată, de data aceasta, de percepția anterioară a evaluatorului în ceea ce‑l priveşte. C. Cucoş (2002) remarcă în acest caz că, la fel ca în mitologia greacă, opiniile evaluatorului tind să determine apariţia fenomenului (o „profeţie”, o dată emisă, trebuie să se împlinească). Dacă profesorului „i-a intrat în cap” că micuțul nostru este un elev strălucit la materia lui, ei bine, el tinde să-i dea tot timpul note mai mari (fenomenul păstrându-se chiar și în situația în care copilul nu a învățat). Văzând că profesorul îl notează „din inerție” cum credeți că evoluează motivația copilului pentru a învăța?

Reciproca funcționează la fel de bine: dacă părerea pe care și-a făcut-o despre copil este că micuțul are dificultăți în învățare, chiar și în momentul în care acesta răspunde corect la întrebări, nota primită este una mai mică decât cea meritată.

Vă închipuiți, în această ultimă situație, dezamăgirea copilului atunci când vede că – deși s-a străduit – profesorul continuă să îi dea note mici, la fel ca în trecut. El se simte fără de putere, în imposibilitatea de a mai influența în vreun fel părerea dascălului față de el, ajunge să considere că nu are rost să mai învețe (pentru că notele lui oricum nu se vor schimba).

Care este rolul părintelui atunci când apare o astfel de eroare de evaluare? În primul rând, prin discuții cu cel mic să știe că un astfel de fenomen se produce. Apoi să-i demonstreze celui mic că progresele lui sunt apreciate ca atare. De multe ori evaluarea alternativă pe care copilul o primește de la mai mulți profesori (cum este cea din cursurile opționale și activitățile desfășurate în afara școlii) poate să ajute. Apoi, o discuție cu cadrul didactic se impune. De altfel este umană o astfel de inerție în aprecierea celuilalt pe baza imaginii pe care ne-am făcut-o deja despre el. Contează însă foarte mult tonul pe care purtăm discuția cu profesorul. Sunt de dorit: un ton calm, concentrându-ne pe dovezile evoluției celui mic (fără să îi cerem cadrului didactic să îi dea note mari cu orice preț), povestindu-i profesorului eforturile pe care le facem ca părinte ca lucrurile să evolueze într-o direcție favorabilă. Trebuie să aveți încredere că pentru un adevărat dascăl un feedback din partea dumneavoastră este binevenit și apreciat ca atare.

(va urma)

[ Articol citit de: 1004 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns