Ești un părinte bun?

400 de articole de educație, Profesorul și școala

Pentru un copil părintele este primul om la care se raportează, o sursă pentru cunoașterea lumii, un suport pentru propria dezvoltare, un model pentru viața lui din trecut, prezent și viitor. Multe alte persoane, întâmplări și lucruri își vor pune amprenta pe modul în care el o să crească, dar când vorbim despre părinte el rămâne centrul acestui univers. Iată de ce, în tot acest context, nu putem să nu ne punem întrebarea: suntem părinți buni?

Ca să dăm un răspuns – fie el și parțial – trebuie să ne uităm un pic pe ce trebuie să fie și să facă un părinte. În volumul Ghidul profesorului mă raportam la Departamentul de educație – SUA care pune pe primele locuri câteva aspecte esențiale:

Exprimarea iubirii. Părinții își iubesc copiii – acest lucru are aproape o valoare de definiție. Este vorba despre o iubire necondiționată, totală, fără limite, o iubire care nu exclude sau nu intră în opoziție cu alte roluri de părinte (spre exemplu cel de stabilire a limitelor). Mulți părinți înțeleg greșit exprimarea iubirii și cred că asta presupune că trebuie să „nu-i supere pe copii” ceea ce duce la răsfăț și egoism din partea acestora. Exprimarea iubirii înseamnă să nu te temi să-i arați copilului tău acest lucru în fiecare clipă a vieții tale (chiar și atunci când trebuie să acționezi cu severitate, chiar și atunci când nu îi iei cadoul pe care îl dorește, chiar și atunci când vă certați etc.). Un părinte este iubire pentru copilul său – acest lucru vine pe primul loc întotdeauna.

Oferirea de suport. Pentru copil creșterea nu este ușoară, ea presupune obstacole (uneori adevărate drame!). Mai mult, el nu are experiența de viață a părintelui, uneori (sau deseori!) nu are încredere suficientă în propriile forțe că o să reușească, poate să ajungă debusolat, trist, să se simtă neînțeles. Părintele este cel care trebuie să arate înțelegerea pe care o așteaptă copilul, să-i ofere sprijin, să-l ajute să învețe cum poate să se ajute singur…

Stabilirea limitelor și lecția responsabilității. Spuneam mai devreme că părintele este cel care trebuie să îi arate copilului o iubire necondiționată – ceea ce nu intră deloc în contradicție cu faptul că tot părintele trebuie să traseze limite, trebuie să îi arate copilului ce este bine și ce nu este bine și să-l învețe să fie responsabil, să-l conducă pas cu pas spre maturitate.  Acest lucru începe prin sarcini punctuale – curățenia în propria cameră, ajutor la treburile familiale și ajunge apoi la o largă perspectivă a responsabilității în care copilul își acceptă și reflectă la consecințele pozitive sau negative ale comportamentului lui.

Trebuie să fie un model de rol. Întreaga învățare a copilului are – de multe ori – la bază imitația. Copilul face ceea ce vede la cei din jur (și în special face ceea ce vede la părinte). Trebuie să știți că atunci când vă uitați la copil o să vedeți, de multe ori, o oglindă a comportamentelor dumneavoastră. Părintele trebuie să știe că o astfel de responsabilitate (să fie un model de rol) nu se termină niciodată și nu are „derogări” (acasă, la serviciu, pe stradă, în vacanțe etc. – tot timpul – copilul se raportează la ceea ce face părintele!)

Oferă o gamă largă de experiențe de viață. Părintele trebuie să fie cel care poate (și trebuie) să deschidă o ușă spre noi interese, noi persoane și o nouă lume pentru copilul său. El trebuie să fie un ghid și un sprijin în descoperirea de către copil a talentelor, a intereselor pe care acesta le are.

Trebuie să-i arate respect copilului. Nu este vorba despre o simplă lozincă, sub conceptul generic de respect se află mai multe lucruri: oferirea de încredere, încercarea de a-i înțelege alegerile și interesele, empatia de care părintele dă dovadă în relația cu copilul etc.

Ne întoarcem acum la întrebarea din titlu: ești un părinte bun?

Desen realizat de Diandra Pânișoară și colegii sub îndrumarea prof. Florina Niță

[ Articol citit de: 779 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) – Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.


2 comments

  • Ce am inteles eu: in cartea „Ghidul profesorului” gasim ce TREBUIE sa faca parintele ?! In ce carte gasim si … CUM sa faca parintele? Nu astept retete ci directii. Multumesc!

    • Sunt multe cărți pe piață despre cum trebuie să facă părinții lucrurile. Din punctul de vedere al unui profesor este important să îl înțelegi pe părinte și să îți reglezi propria abordare pentru binele elevului. Mai departe de asta vorbim despre celebra „Școală a părinților” care este doar o promisiune la noi…

Lasă un răspuns