Da, a început vacanța. Cu toate acestea educația pe care trebuie să o dăm copilului nostru nu intră și ea în vacanță. Titlul articolului nu la asta se referă, ci vrea să accentueze că în vacanță tot ce am construit împreună cu cadrele didactice care predau la clasa copilului nostru trebuie să se afle în continuitate.
De multe ori vacanța aduce cu sine o diminuare a stricteții regulilor în relația dintre părinte și copil, iar de această flexibilizare are „parte” și educația . Treptat copilului i se poate da voie să se uite mai mult la televizor, să se culce la o oră mai târzie decât firesc, să aibă mici „derapaje” de comportament care nu sunt sancționate la fel de puternic ca în timpul școlii. Toate acestea se pot produce treptat și s-ar putea să ne trezim într-o situație dificilă destul de repede. Ce trebuie să facem dacă observăm că fiul/fiica noastră începe să forțeze regulile și să aibă comportamente nepotrivite?
Josi, Rosen-Webb și Tenenbaum (2012) ne oferă trei perspective asupra cărora merită să reflectăm:
- copilul poate să fie lăudat pentru ceea ce face bine. Lauda tinde să fie o recompensă apreciată de fiul/fiica dumneavoastră dacă o folosiți cu atenție. Este important să lăudăm comportamentele potrivite, să lăudăm concret (autorii spun că „foarte bine!” are un efect mai mic decât o formulare de tipul: „este grozav că ai făcut curat în camera ta!”) și să fim sinceri. Copiii au un simț foarte puternic de a detecta când îi lăudăm fără să credem cuvintele pe care le rostim.
- ignorarea – ceea ce înseamnă că ne putem abține să îi acordăm atenție atunci când comportamentul nepotrivit nu este foarte grav. De multe ori copilul poate să ne provoace și de aceea este bine să-i arătăm că deținem controlul jocului, că nu poate să ne scoată din sărite atunci când vrea și că nu o să-i acordăm atenție (chiar dacă aceasta nu este pozitivă) atunci când ne testează limitele;
- retragerea unui privilegiu/a unui lucru la care ține. Retragerea nu înseamnă renunțarea permanentă (cunosc părinți care au astfel de reacții brutale – nu faci ceea ce trebuie îți iau jucăria respectivă și nu ți-o mai dau înapoi NICIODATĂ!). Dacă copilul nu are ocazia să-și recâștige privilegiul/lucrul la care ține atunci avem de-a face doar cu o pedeapsă care nu o să aducă decât o tensionare a relației părinte-copil. Important este să știm ceea ce îi place cu adevărat copilului (să nu retragem ceva de care copilului nici nu-i pasă), să facem acțiunea imediat după ce am anunțat-o verbal (dacă doar îl „amenințăm” cu retragerea privilegiului/lucrului la care ține, dar nu o facem niciodată există riscul ca eficiența strategiei să fie aproape zero) și să fim perseverenți în acțiunea respectivă (să nu-i oferim privilegiul/lucrul la care ține decât dacă face ceea ce trebuie și îl recâștigă (unii părinți cedează repede atunci când copilul plânge/imploră sau se sperie atunci când copilul devine și mai violent). Dar dacă părinții cedează atât de repede ei nu fac altceva decât să îi arate copilului că astfel (cu reprize de plâns sau cu insulte) poate să obțină respectivul privilegiu fără să îndrepte comportamentul.
Dincolo de aceste strategii, indiferent că alegem să lăudăm să ignorăm sau să utilizăm retragerea pentru educația copilului nostru trebuie să nu uităm un lucru important: cu cât păstrăm o continuitate mai mare între ceea ce i-am cerut copilului să respecte în timpul anului școlar și ceea ce-i cerem să facă pe parcursul vacanței, cu atât relația dintre părinte și copil o să fie mai bună!