Educația copilului: nu vinde gratis ceva scump!

De multe ori educatorii (părinți sau profesori) cedează mult prea ușor la rugămințile copilului / elevului. Copilul spune: „Mami te joci cu mine?” și deși mama este foarte obosită face ceea ce îi cere copilul. Elevul îi solicită profesorului: „putem să facem astăzi activitatea X?” (activitate care presupune mult efort și resurse materiale și psihologice din partea cadrului didactic). Iar profesorul spune și el (imediat și necondiționat): „Da!”.

Nu vreau să mă înțelegeți greșit: copiii/elevii merită toată atenția noastră și tot efortul de care suntem în stare pentru ca să-i facem fericiți și să contribuim maxim la dezvoltare lor. Dar toate acestea trebuie să aibă un preț: reciprocitatea. Articolul de față nu este o viziune mercantilă asupra relației părinte-copil sau profesor-elev. Ei trebuie înconjurați de toată dragostea de care suntem capabili. Dar dacă ei nu știu cât efort investim – la final – întocmai ca un bumerang – o să vedem că deși ne-am dat silința dezvoltarea copilului/elevului are de suferit. Chiar așa, să ne gândim că vreți un lucru și vă gândiți dacă puteți să îl cumpărați; brusc vânzătorul vă anunță: îl dau gratis! După bucuria inițială o să vedeți că respectivul lucru o să aibă mai puțină valoare în ochii dumneavoastră decât dacă îl obțineați prin trudă și la capătul unor sacrificii personale. Dacă este GRATIS înseamnă că nu prea are valoare nu este așa?

Copilul trebuie să fie conștient de efortul pe care îl faceți pentru el –  ca să îl aprecieze. Asta nu înseamnă să „îi scoateți ochii” ori de câte ori îi oferiți ceva (un mic gest). Dar dacă nici nu apucă să ceară ceva și imediat primește o să aibă impresia că nu faceți prea mult efort pentru a îl ajuta. Ajutorul dumneavoastră o să i se pară firesc. Dacă ceea ce faceți pentru el are un „preț” la rândul lui o să „plătească” făcând ceea ce îi cereți, o să considere corect să facă și el un efort. Iar acest efort pe care o să îl solicităm o să contribuie la dezvoltarea lui ca persoană și ca profesionist.

La finalul acestor rânduri o să spunem pe scurt o povestire amuzantă descrisă de Aguilar și Lafaix (2009). Cei doi autori aduc în discuție situația unei companii de asigurări care a avut, la un moment dat, o problemă cu întreg sistemul informatic. În momentul în care sistemul informatic a căzut toată activitatea firmei a fost blocată și fiecare moment care trecea însemna pierderi imense (financiare, dar și de imagine). Au fost chemați specialiști în IT, dar nimeni nu și-a dat seama de unde provine problema. Activitatea firmei era la un pas de colaps și atunci au dat un anunț în presă, doar doar o să vină cineva care să știe despre ce este vorba și să repornească sistemul informatic. La acest anunț a răspuns un informatician tânăr, firav, care – deși nu a inspirat încredere managementului firmei – a fost lăsat în sala computerelor. Informaticianul a privit cu atenție totul, a lovit ușor fiecare carcasă metalică, a controlat toate conexiunile apoi s-a dus drept spre unul dintre computere și i-a aplicat cu putere o lovitură cu piciorul în carcasa laterală. Spre surpriza tuturor, în acel moment, tot sistemul informatic a repornit. Președintele companiei a venit personal să-l felicite pe tânărul informatician și i-a spus să îi trimită a doua zi factura pentru efortului depus.

Nu mică a fost surpriza managementului companiei a doua zi când au primit factura. Pe aceasta era notat: „Lovitură de picior în computer: 1 milion de euro!”. Președintele a fost șocat și i-a transmis tânărului informatician că probabil făcuse o glumă și că nu o să plătească 1 milion de euro pentru o lovitură de picior. A doua zi a primit o altă factură pe care scria: „Studiu, analiză și diagnostic: 999.999 de euro. Lovitură de picior în partea stângă a computerului: 1 euro!”

Dincolo de amuzamentul povestioarei de mai sus concluzia este simplă: nu trebuie să vindem niciodată gratis ceva scump! Nici dacă este vorba despre educația copilului/elevului nostru.