Dincolo de cuvinte: atunci când „tonul face muzica”…

De multe ori atât părinții cât și cadrele didactice se întreabă atunci când un copil/elev reacționează nepotrivit: Oare am greșit eu ceva? Își analizează cele spuse și nu observă vreo eroare. Nu i-am spus nimic care să supere, de ce reacționează așa? o să se întrebe în continuare părintele/profesorul. Uneori lucrurile pot să ajungă într-un drum și mai îngust (posibil un drum blocat) atunci când educatorul consideră că – din moment ce el nu este de vină – problema se află la celălalt (copilul/elevul).

Uneori poate că nu am căutat destul de adânc. De exemplu, ne-am uitat la ceea ce am spus, dar am analizat și cum am spus? Poate că ne-a scăpat un „mic” detaliu: nu ceea ce am spus, ci cum am spus. Este vorba despre paralimbaj: acesta include viteza cu care vorbim, înălțimea tonului, volumul, folosirea pauzelor – pe scurt tot ce ține de calitatea vorbirii. În 1965, Kasl şi Mahl au arătat că dacă ne aflăm într-o stare puternic emoțională vom face în vorbire mai multe greșeli de exprimare, ne vom bâlbâi sau vom folosi mai multe “ăăă”-uri decât facem de obicei. Albert Mehrabian a afirmat și el că 39% din înțelesul comunicării este afectat de paralimbaj.

Iată de ce este necesar să vedem: am accentuat anumite cuvinte? Datorită modului în care am vorbit copilul/elevul a înțeles exact ceea ce am vrut să spun? Uneori același lucru poate să reprezinte cu totul altceva dacă vorbitorul accentuează un aspect sau altul din mesaj.

Iată și un exemplu reprezentativ: Hasson (2012) ne solicită să accentuăm cuvintele scrise subliniat și să vedem dacă înțelesul afirmației se schimbă:

1. Nu am spus că tu ești prost
2. Nu am spus că tu ești prost
3. Nu am spus că tu ești prost
4. Nu am spus că tu ești prost

Tot Hasson ne oferă sugestii privitor la cum putem utiliza pauzele în vorbire. Autoarea spune că „de multe ori, problema nu constă atât în faptul că rostești cuvintele prea repede cât în faptul că nu faci pauză la finalul unei propoziții. Oamenii au nevoie de câteva secunde pentru a procesa ceea ce tocmai s-a supus. (..) aplică metoda numărării: numără până la doi la finalul fiecărei propoziții” De exemplu: Vreau să faci curat la tine în cameră (1,2). Apoi poți să mergi afară să te joci. Dacă nu am făcut pauza de rigoare este posibil ca micuțul nostru să rămână în minte cu ultima afirmație:„Mama a spus că pot să merg afară să mă joc!”

Puteți să vă întoarceți acum la copilul/elevul supărat pe dumneavoastră: în mintea dumneavoastră mesajul a fost corect, dar ce a înțeles din el copilul?