Despre tendințele în educația copilului în timpurile noastre

400 de articole de educație

În prezent societatea noastră este una înalt competiţională, iată un motiv pentru care părinţii simt nevoia să îşi pregătească copiii cât mai bine pentru viaţa de adult. Grădiniţele si firmele cu programe optionale , dorind să vină în întâmpinarea unei astfel de nevoi, le oferă programe variate copiilor, încercând să le dezvolte – direct sau indirect – o multitudine de trăsături de personalitate (mulţi copii practică karate la grădiniţă şi deşi majoritatea nu vor ajunge campioni ai domeniului, ei îşi vor dezvolta coordonarea motrică, voinţa, caracterul; nu toate fetiţele care practică de timpuriu baletul vor deveni balerine, dar vor putea să-şi formeze o mai bună educaţie estetică, o dezvoltare corporală armonioasă etc.). Iată cum o paletă de activităţi variate este în măsură să dezvolte plenar copilul, cu faţete care să „acopere” posibilele provocări pe care integrarea într-o societate dinamică şi imprevizibilă le poate presupune. De pildă, într-o Europă multiculturală şi aproape „fără graniţe” învăţarea limbilor străine reprezintă o necesitate de care tot mai mulţi părinţi devin conştienţi.
În plus, există o tendinţă generală în psihologia modernă în dezvoltarea psihică pe laturi cât mai diverse, dezvoltare care trebuie să înceapă de timpuriu. Gardner, profesor la Harvard, a propus teoria inteligenţelor multiple vorbind despre 3 arii de acţiune: abilitatea de a rezolva problemele cu care ne întâlnim în viaţă; abilitatea de a crea noi probleme ce trebuie rezolvate; abilitatea de a dezvolta un lucru valorizat de propria persoană. Iată trei direcţii de acţiune, susţinute conform teoriei sus-numite, de 7 tipuri de inteligenţă: 1. inteligenţa lingvistică, 2. inteligenţa logico-matematică, 3. inteligenţa spaţială, 4. inteligenţa corporal-chinestezică, 5. inteligenţa muzicală, 6. inteligenţa interpersonală, 7. inteligenţa intrapersonală. Este evident că dacă şcoala tradiţională punea accentul în special pe primele două tipuri de inteligenţă (neglijându-le pe celelalte), în lumea de astăzi o dezvoltare largă este necesară (într-o lume a interacţiunii şi comunicării nu poţi să faci faţă dacă nu îţi dezvolţi – spre exemplu – inteligenţa interpersonală). Astfel, tendinţa la ora actuală este marcată de necesitatea de a dezvolta cât mai de timpuriu aceste aspecte la copii.
Toate aceste aspecte sunt generate de un factor obiectiv, acela că părinţii având din ce în ce mai puţin timp liber la dispoziţie, timp pe care ar fi trebuit să îl petreacă cu copiii lor, încearcă să compenseze acest lucru prin faptul că le oferă acestora – în schimbul unui efort financiar – un plus de dezvoltare şi, de ce nu, şansa unui plus de succes în viaţă. Astfel, chiar dacă putem vorbi despre o modă, aceasta este o modă pozitivă.

Lector dr. Georgeta Pânişoară, psiholog, Universitatea din Bucureşti

Ca să observăm de ce o astfel de tendinţă devine din ce în ce mai puternică trebuie să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă; astfel, nu doar la vârstele mici există o puternică centrare pe ideea de dezvoltare multiplă a fiinţei umane, o astfel de perspectivă se regăseşte pe parcursul întregii vieţi a individului prin ceea ce se numeşte educaţie permanentă. Mai precis, suntem în situaţia de a învăţa şi de a ne perfecţiona continuu, pe parcursul întregii noastre vieţi!
În consecinţă, este uşor de înţeles de ce o astfel de presiune coboară din ce în ce mai mult temporal, astfel încât încă din grădiniţă copilul trebuie „pregătit pentru viaţă”. Consecinţa este firească – apar o multitudine de elemente necesar de a fi începute cât mai devreme pentru a clădi un piedestal consistent pentru pregătirea ulterioară. Şi, la o primă vedere, nici nu este rău deoarece copilul are astfel şansa de a se dezvolta cât mai bine şi în mai multe direcţii importante pentru viaţa adultă. Există însă şi un efect pervers al acestor tendinţe atât pe orizontală cât şi pe verticală, efect care poate face ca întregul demers să eşueze lamentabil. Astfel, dacă aceste elemente sunt luate „prea în serios”, copilul ajunge să fie „îndopat” cu informaţii şi activităţi, peste puterea lui de cuprindere şi dezvoltare. Consecinţa acestui fapt este simplu de intuit: copilul este supus la o presiune imensă care îl poate epuiza în mod prematur, îl poate obosi şi – chiar mai rău – demotiva. Închipuiţi-vă că vă este foame şi aveţi o tavă plină cu preparate îmbietoare în faţa dumneavoastră. Atât timp cât sunteţi lăsat să mâncaţi atât cât vreţi, toate lucrurile sunt excelente. Dar dacă cineva vă forţează să mâncaţi peste capacităţile dumneavoastră, să mai mâncaţi chiar şi în momentul în care sunteţi deja sătul? Veţi sfârşi prin a urî mâncarea nu este aşa? Acesta este riscul freneziei cu care grădiniţele includ pe lista lor din ce în ce mai multe activităţi – totul doar din dorinţa de a deveni mai atractive în ochii părinţilor.

Un alt aspect este cel temporal. El nu mai ţine strict de grădiniţă, ci prin extensie, de modul în care părinţii văd felul în care trebuie să îşi dezvolte propriile odrasle. Este o greşeală să deturnăm balanţa între timpul liber pe care copilul trebuie să îl aibă şi activităţile de dezvoltare la care îl supunem. În tot ceea ce facem trebuie să păstrăm un echilibru; greşim dacă vedem copilul drept un adult în miniatură care poate să „suporte” un program încărcat, centrat pe acumulare (de obicei de informaţii). Cunosc părinţi care – după ce au ales grădiniţele cu cele mai multe opţiuni de acest tip – limbi străine, computer etc. – le-au făcut odraslelor şi program după orele respective, înscriindu-i la alte astfel de activităţi. Pentru a-şi păstra echilibrul emoţional constant, copilul are nevoie şi de un volum consistent de timp liber, la dispoziţia sa. Există riscul ca încărcarea programului copilului să ducă la o dezvoltare emoţională deficitară, să îi submineze independenţa şi modul autonom de gândire şi opţiune, adică exact ceea ce credeam că evităm dacă îi oferim 1001 de activităţi „pentru viitorul său”.
În sfârşit, un semnal de alarmă ar putea fi tras şi din direcţia modului în care se oferă aceste activităţi copilului. Din ce în ce mai mult se înţelege astăzi faptul că avem de-a face cu un alt fel de preşcolar şi şcolar, mult mai spus unei avalanşe informaţionale (prin toate canalele media la care are acces dintre care cu un impact covârşitor îl au televiziunea şi internetul), un alt fel de copil decât cel de acum 10 ori 20 de ani. Iată de ce, odată cu creşterea volumului de informaţii şi activităţi pe care trebuie să i le oferim, este absolut obligatorie flexibilizarea metodelor sub care facem acest lucru. În străinătate este deja istorie importanţa metodelor interactive, care pun accentul pe participarea şi activismul elevului în actul de învăţare, scoţându-l pe acesta din pasivismul în care îl împingeau metodele tradiţionale. Astfel, dacă tot îl supunem pe copil la un program încărcat este bine – ca de la grădiniţă şi până în perioada adultă – să căutăm puterea mobilizatoare a jocului şi a interacţiunii, elemente care pot simplifica şi uşura efortul pe care acesta îl va face.
Nu aş vrea să se înţeleagă din cele ce-am spus că nu este utilă dezvoltarea copiilor prin activităţi variate. Departe de mine gândul asta. De altfel, sunt adeptul parabolei pedagogice „copilul poate învăţa orice la orice vârstă dacă i se prezintă într-un modalitate apropriată lui şi puterii sale de înţelegere”. Ideea este că trebuie să vedem o astfel de tendinţă doar ca pe o parabolă, în sensul că întotdeauna trebuie să existe un echilibru pentru a putea vorbi despre o dezvoltare armonioasă.

[ Articol citit de: 5 persoane ]

Georgeta Pânişoară
Doctor în psihologie, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea din București, a scris 9 volume și multe studii în reviste de specialitate și coordonează colecția Psihologia copilului & Parenting la Polirom.

One thought on “Despre tendințele în educația copilului în timpurile noastre

  • Eu incep sa cred din ce in ce mai mult faptul ca un copil poate invata enorm, se poate dezvolta excelent si poate deveni chiar si un geniu daca are potential genetic si interes, in situatia in care i se permite pur si simplu sa exploreze si sa invete ceea ce este interesat sa invete, daca i se ofera resurse suficiente si adecvate dar si provocari plus ceva disciplina. Problema cea mai grava si mai serioasa a zilelor noastre este fortarea copiilor sa devina ceva ce nu sunt croiti sa devina pentru a se incadra in ”sistem”. Presiunea actuala asupra copiilor nu este una care sa tina cu adevarat cont de ceea ce are fiecare copil in parte nevoie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.