Cum se „fabrică” umorul

Este important ca dascălul să dezvolte o atmosferă frumoasă, distractivă în clasă, să folosească umorul ca un „ingredient” esențial al succesului didactic. Dar cum putem să devenim „amuzanți”? Există o inginerie a umorului? Iată întrebarea la care încercăm să dăm răspunsuri astăzi.

Un excelent inventar al tipurilor de umor regăsim la Roger Dawson în lucrarea Secretele persuasiunii (pe care o recomandam în 2006 pentru publicare în  colecția pe care o coordonez la Polirom). Deși nu este ușor să stăpânești arta umorului, Dawson spune că „există doar cinci lucruri care îi fac pe oameni să râdă”. În rândurile următoare o să analizăm succint toate aceste 5 tipuri de motive care stau la baza umorului: element indispensabil pentru un profesor de succes (dar și pentru  rolul de părinte sau pur și simplu dacă vrem să ne creștem nivelul de popularitate în ochii celor din jurul nostru).

1. Exagerarea. Dawson spune că „dacă o să ducem o idee până la niște proporții ridicole aceasta o să stârnească râsul”. De exemplu un profesor care le spune elevilor: „120% dintre oamenii din România cred despre ei că sunt deștepți” o să provoace cu siguranță râsul.
2. Jocul de cuvinte. Definiția acestuia presupune să scoți un cuvânt din context sau să îl înlocuiești cu un altul, asemănător fonetic. Un profesor care anunță „Un punct se adaugă prin oficiu” și subliniază acest lucru cu un zâmbet complice spre elevi o să aducă o stare de bună dispoziție în momentul unui examen stresant. Ori într-un alt moment tensionat, în timpul unei discuții în contradictoriu profesorul care încearcă să le vorbească elevilor despre comunicarea eficientă se poate duce la tablă și să spună în timp ce desenează un mic punct cu creta/marker-ul: „Acesta este punctul meu de vedere!”. Reacția clasei o să fie una în măsură să diminueze forța conflictului respectiv.
3. Ironia. De mute ori cadrele didactice neinspirate folosesc ironia fără să își dea seama că ea ar putea să fie interpretată drept o jignire din partea celuilalt. De aceea, din punct de vedere educațional recomandăm autoironia. Definită de DEX drept o „ironie la adresa propriei persoane” ea o să ofere profesorului imaginea unui om puternic, care nu se teme să glumească pe seama propriei persoane (de altfel un cadrul didactic care folosește autoironia este mai puțin ridiculizat de către elevi prin glume sau porecle).
4. Nonsensul. Conform DEX nonsensul este „Ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate”. Sigmund Freud dădea un exemplu de nonsens care poate să „scoată” pe cineva dintr-o situație jenantă. Închipuiți-vă imaginea: într-un restaurant cineva își bagă mîinile într-o farfurie cu maioneză și apoi le trece prin păr. Văzând mirarea pe fața chelnerului el spune „Vai, mă scuzați, credeam că este spanac!”.
5. Înșelarea așteptărilor. Acest tip de umor apare când toate datele par să ducă într-o direcție și brusc lucrurile pornesc pe o altă turnură. Ideea este ca ponta glumei să se afle cât mai aproape de sfârșit pentru a nu se observa când tot sensul a fost schimbat. Exemplu potrivit este cel dat de Will Rogers „Diplomația este arta de a spune „cuțu – cuțu” până găsești o piatră!”. Nu credeți că este un bun mod de a începe ora de … istorie?

Iată cele 5 tipuri de umor pe care le pune în evidență Dawson. Nu spune nimeni că trebuie să le folosiți pe toate sau că ora trebuie să fie o înșiruire permanentă de glume. Analizați cu atenție procesul de învățământ pe care îl pregătiți și vedeți unde se potrivește ceva ce ar aduce arta umorului în educație. După ce o să faceți acest lucru în mod constant o să vedeți că o să vină și ziua în care o să reacționați spontan la ineditul situațiilor din clasă. Nu uitați să păstrați permanent un echilibru: nu sunteți un comic pe scenă, este important să dozați umorul: atunci când trebuie, cât trebuie și cum trebuie….