Cum să îți implici copiii în propria dezvoltare

400 de articole de educație, Tehnici de motivare

Uneori uităm să îi implicăm pe copiii noștri în activitățile care îi dezvoltă. Părintele ocupat, obosit și stresat încearcă să îi explice repede și bine copilului. Grădinița sau școala îi dau acestuia să învețe poezii pe de rost (pe care apoi spre mândria părintelui să le spună le vreo serbare). De multe ori copiilor noștri nu le place modul în care le solicităm să învețe. De ce? Pentru că – pe măsură ce timpul trece – implicarea copilului scade și rolul informației oferite de-a gata (de părinți educatori, cărți, televiziune) crește.

Blase Pascal afirma tranşant: „de obicei suntem mai convinşi de argumentele pe care le descoperim singuri decât de argumentele pe care ni le oferă alții. Vedem astfel importanţa învăţării prin descoperire: dacă o informaţie ne este „livrată” „de-a gata”, nu suntem implicaţi în construirea ei, suntem mult mai puţin dispuşi (şi motivaţi) să o învăţăm. Copilul trebuie să iasă din rolul de simplu spectator al demonstraţiei oferite de către părinte, trebuie să fie parte a lumii pe care o învaţă. Amintiţi-vă prima dată când vi s-a explicat un lucru pe care trebuia să-l învăţaţi – spre exemplu să conduceţi un automobil. Oricâtă atenţie aţi fi alocat explicaţiilor date, oricât de bună ar fi fost prezentarea în cauză, implicarea proprie şi exerciţiul au fost hotărâtoare. Desigur, nu toate aspectele învăţării presupun un asemenea aport dramatic de practică cum este achiziţionarea unei abilităţi într-un domeniu.

La rândul său, Zaltman (2007) ne dă o idee în acest sens. Un experiment descris de către acesta a oferit rezultate aparent surprinzătoare. Mai precis, persoanele implicate aveau drept sarcină să vizioneze un film şi să numere de câte ori nişte sportivi îşi pasau o minge de baschet. În film, prin cadru, pe lângă grupul de sportivi trecea o gorilă, dar, în mod surprinzător persoanele implicate în experiment nu menţionau că ar fi remarcat-o. Explicaţia? Concentraţi să numere pasele, ei nu dădeau nici o importanţă acestui aspect (deloc de neglijat însă). În momentul când, materialul este vizionat fără să existe obligaţia de a număra pasele, trecerea prin cadru a gorilei devine primul lucru pe care subiecţii în remarcă!

Şi încă o evidenţă experimentală: Simons şi Levin au efectuat următorul studiu: un cercetător oprea trecătorii pe stradă rugându-i să le dea indicaţii privitoare la modul în care putea să ajungă la o anumită adresă. În timp ce se întâmpla acest lucru, doi muncitori treceau printre cei doi cărând o uşă: în spatele acesteia stătea ascunsă o altă persoană care îi lua locul primului experimentator care se ascundea după uşă ieşind din raza vizuală a „victimei”. În acest mod, după ce doi muncitori treceau cu uşa, trecătorul se afla în faţă cu o altă persoană decât aceea căreia începuseră să îi dea indicaţiile; şi totuşi, trecătorii continuau să dea lămuriri ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, nedându-şi seama că persoana se schimbase!

Învățați-vă copiii să găsească „povestea” din spatele informaţiei brute aflate în cărțile pe care le citiți, jucați-vă cu ei, învățați să-și asume roluri și de fiecare dată să fie facă ceva dacă vreți să creșteți copii de succes!

[ Articol citit de: 20 persoane ]

Georgeta Pânişoară
Doctor în psihologie, conferențiar universitar în cadrul Departamentului de Psihologie, Universitatea din București, a scris 9 volume și multe studii în reviste de specialitate și coordonează colecția Psihologia copilului & Parenting la Polirom.

Lasă un răspuns