Cum negociezi cu copilul? (1)

Înainte de a trece la explicarea unor strategii de negociere cu cel mic să vedem dacă acest proces este necesar sau nu. Unii părinți, la cursurile pe care le-am desfășurat, au reacționat mirați și contrariați: Să negociez cu copilul? De ce să fac asta? Nu este o dovadă de slăbiciune?

În anumite situații această stare de îngrijorare este justificată. Dacă nu este bine condus, procesul de negociere poate pune părintele într-o poziție vulnerabilă. De aceea, există un risc. Dar cealaltă pespectivă nu este deloc mai atrăgătoare. Părintele care nu negociază cu copilul îl împinge pe acesta într-o completă dependență față de el. Rezultatul poate să fie ori un copil timid și timorat ori un copil revoltat, care luptă împotriva autorității parentale.

Iată de ce trebuie să-i oferim copilului o plajă de negociere echilibrată; în ultimă instanță îi oferim astfel o lecție substanțială de viață (și îl pregătim pentru o evoluție de succes, ca adult). Pentru aceasta părintele trebuie să fie informat de existența strategiilor de negociere și instruit privind modul în care le poate aplica împreună cu copilul.

Prima regulă: Roger Dawson (2007) spune „Cere mai mult decât te aștepți să primești”. Traducând acest lucru în relația părinte-copil, putem lua următorul exemplu: părintele vrea ca micuțul să își facă patul dimineață. Preluând ideea de mai devreme părintele trebuie să ceară copilului să își facă curat în întreaga cameră. Credeți că un astfel de demers ar funcționa cu copilul dumneavoastră? Ce ați avea de câștigat?

În primul rând, așa cum observă Dawson, nu aveți de unde să știți ce este în capul copilului. Este posibil să vă asculte și să își facă curat în cameră (ceea ce include și făcutul patului), ceea ce înseamnă că nu aveați de ce să vă diminuați singuri cererea. Chiar dacă micuțul nu va urma cererea dumneavoastră (nu își face curat în toată camera) există o mai largă plajă de negociere de la care puteți începe. Atunci când veți “ceda” și veți accepta ca el să își facă doar patul veți obține ceea ce doreați de la bun început. Dar nu numai atât! Copilul încearcă un sentiment de mulțumire (simte că a câștigat ceva) și de libertate (nu simte că i-a fost impus ceva  și astfel crește nivelul de acceptare a soluției la care se ajunge).

Un ultim aspect trebuie luat în calcul de către părinți. Atunci când copilul mai crește noi recomandăm ca părintele să-i explice „ingineria ” procesului de negociere, să-l ajute să devină un bun negociator, la rândul său. Acest lucru se poate întâmpla însă doar în momentul în care copilul ajunge la maturitatea necesară pentru a distinge între folosirea tacticilor de negociere în scop pozitiv și negativ.