Când este mic, copilul își dorește orice vede. Se află într-un stadiu de satisfacere a nevoilor și pentru el este important să își împlinească trebuințe fundamentale: curiozitatea, posesia, controlul (atât pentru propria persoană cât și a celorlalți). Pentru mulți dintre părinți este dificil să-și învețe copilul să chibzuiască, să aibă răbdare, să nu cedeze dorinței de a-și lua tot ce își dorește. Ori un astfel de element este extrem de important, studiile au arătat că micuții care au capacitatea de amânare (să nu își satisfacă pe moment dorința, să aștepte) vor avea și un succes crescut în viață.
Un element important în toată această ecuație este dat de învățarea de către cel mic a valorii banilor. Banii pot să îi ofere posibilitatea de amânare a dorinței curente pentru una mai însemnată (copilul are suficienți bani în pușculiță pentru un cadou mai puțin important – care se poate achiziționa imediat – însă dacă își dorește un cadou mai mare trebuie să mai aștepte să mai strângă bani fără a-i cheltui pe cei pe care îi are deja).
Dar cum trebuie să obțină copilul acești bani din partea părințior? Unii dintre aceștia aleg să-i recompenseze pe copii atunci când realizează ceva bun/cerut de către cei mari. Studiile din domeniu nu recomandă această metodă (vezi și Dumesnil, 2010, p.56). Autorul afirmă „Un copil nu are de ales dacă să fie politicos, să își facă temele sau să ajute la sarcinile casei. El trebuie să înțeleagă importanța respectului, a realizării de sine și a asumării responsabilității”.
Deci în mod curent nu îl recompensăm specific pentru ceva anume (putem face acest lucru doar din când în când și doar dacă este vorba despre un comportament extraordinar pe care dorim să-l încurajăm). Cercetările au demostrat că dacă copilul nostru face o acțiune din proprie inițiativă și noi o motivăm extrinsec (îi dăm bani pentru ea), efectuarea respectivei acțiuni va deveni condiționată de recompensa instituită. Mai precis, când i se va cere să facă lucrul în cauză este posibil să primim un răspuns de tipul „Dar ce îmi dai?”. Studiile inițiate de către Greene, Lepper și Nisbett au pus niște grupuri de copii să deseneze; primului grup i s-a promis un premiu pentru desen, celui de-al doilea nu (deși copiii au petrecut același timp desenând). Mai târziu au avut cu toții dreptul să deseneze (fără să mai primească vreun premiu). Concluziile experimentului au arătat că micuții din
primul grup (care primiseră un premiu) au petrecut de două ori mai puțin timp în cea de-a doua situație decât copiii din cel de-al doilea grup (dacă nu primeau nimic nu le mai făcea plăcere să deseneze). Mai multe despre consecințele motivării regăsiți în cartea noastră Motivarea eficientă, Editura Polirom http://www.polirom.ro/catalog/carte/motivarea-eficienta-ghid-practi-1970/
Cum putem construi comportamentul de economisire și – în același timp – să ne asigurăm că micuțul nu va ajunge să reacționeze doar când primește recompense? Soluția este legată de ceva ce experimentăm fiecare dintre noi: salariul. Părinții pot să instituie o indemnizație (minimală – gen 5 lei pe lună) care, dacă copilul se poartă Ok este primită, iar dacă copilul nu are comportamentul potrivit este retrasă în luna în cauză (cu posibilitatea de recuperare în cazul în care și acțiunea neefectuată este realizată). Pentru a încuraja și mai mult comportamentul de economisire Vallieres (2012) ne propune să oferim un bonus care să celebreze ajungerea la o sumă mai însemnată (spre exemplu, după 5 luni de economisire în care copilul – deși a avut voie oricând să-și cheltuiască micile economii nu a făcut-o, la cei 25 de lei strânși părintele oferă un plus de 5 lei). Copilul va ajunge astfel să prețuiască economisirea (care îi aduce beneficii, nu este așa?), iar când – în sfârșit, a ajuns la o sumă mai mare care-i permite să își cumpere ceva ce își dorește de mult, va trebui să-l încurajăm în continuare (de exemplu, după un an de economisire își cumpără păpușa preferată, iar părinții îi dau și o prăjitură). Atenție, „suplimentul de fericire” (în cazul nostru prăjitura) oferit de către părinți trebuie să nu fie din categoria obiectelor cumpărate de copil (dacă părinții îi mai dau o păpușă în momentul în care copilul a cumpărat una cu banii strânși, gestul de economisire își pierde din importanță și nu mai este o victorie pentru micuț faptul că având răbdare a reușit să-și achiziționeze ceva deosebit). Nu în ultimul rând, obiectul oferit de către părinți trebuie să aibă și o valoare financiară mică pentru a nu concura cu investiția făcută de către copil.