De multe ori critica este elementul cel mai des utilizat de către un educator (fie el profesor sau părinte) atunci când vrea să schimbe un comportament la elev/copil. Atunci când criticăm atingem o zonă sensibilă și – de multe ori – efectul poate să fie contrar celui dorit. Poate este bine să ne gândim mai mult la laudă, la modul în care putem face pe cineva să se simtă bine când are un comportament bun decât cum să sancționăm comportamentul negativ.
Totuși, uneori critica pare să fie singura soluție. Dar dacă tot trebuie să criticăm este bine să identificăm câteva lucruri de care trebuie să ținem seamă. Nu trebuie să uităm că oamenilor nu le place să fie criticați și de aceea trebuie să ținem cont de nuanțe, de elementele care ne pot ajuta să nu ajungem într-o situație mai rea decât cea dinainte.
- Este util să criticăm comportamentul și nu persoana. Nu vom spune „Ești rău!”, ci „Acest lucru pe care îl faci este rău”. Omul poate să își schimbe un comportament dacă este motivat pentru asta. dar nu poate să se schimbe cu totul!
- Critica trebuie să fie confidențială. Nu trebuie să fie alte persoane de față, persoana respectivă nu trebuie folosită drept „exemplul negativ”. Un om o să accepte mai ușor o critică dacă nu simte presiunea unui public care se uită la el, care îl poate face să simtă o senzație negativă de presiune.
- Când criticăm trebuie să ne controlăm comportamentul nonverbal. Nu trebuie să accentuăm elementele negative printr-un ton rece, arțăgos. Nu trebuie să ne încruntăm, să avem o poziție agresivă (cum este de pildă situația în care ne punem mâinile în șolduri). Dimpotrivă, trebuie să avem o atitudine deschisă (atenție, nu trebuie să avem nici zâmbetul pe buze deoarece vom induce în eroare: copilul nu o să mai știe dacă suntem supărați pe el ori doar ne prefacem). Există însă alte elemente care sunt utile: de exemplu o atingere prietenească pe braț poate să ajute. O astfel de atingere o să îmbunătățească comunicarea și o să facă critica mai ușor de acceptat și suportat. Iată trei experimente edificatoare:
a). În plan general uman, atingerea reprezintă un cadru fertil pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive. R. V. Joule şi L. Beavois au efectuat un experient în acest sens; într-un campus studenţesc un experimentator cerea studenţilor întâlniţi să fie îndrumat spre o destinaţie anume. Pe unii dintre aceştia îi atingea, ca din întâmplare, pe braţ, cu ceilalţi nu avea acest comportament. Toţi studenţii opriţi îi arătau drumul spre destinaţia dorită. Puţin mai departe, un alt experimentator solicita aceloraşi tineri un serviciu similar. S-a observat că 40% dintre tinerii atinşi pe braţ au acceptat să-l îndrume şi pe cel de-al doilea experimentator faţă de numai 5% dintre cei care nu fuseseră atinşi.
b). Într-un alt experiment, Whitcher și Fisher au observat că dintr-un număr de pacienți cărora li s-a explicat modul în care urma să decurgă operația pentru care erau programați, cei care erau atinși ușor pe braț de infirmieră au înregistrat efecte benefice ca: au înțeles mai bine informațiile, au fost mai puțin stresați și au perceput perioada de spitalizare într/un mod mai pozitiv decât cei care nu fuseseră atinși.
c). În sfârșit, Wheldall, Bevan și Shortall au efectuat un experiment cu importante semnificații pedagogice. Acești cercetători au observat că elevii care în timp ce erau lăudați de către cadrul didactic erau și atinși de acesta ușor pe braț au dezvoltat cu 60% mai puține comportamente de indisciplină în clasă și cu 20% mai multe comportamente de implicare în sarcinile date față de elevii lăudați, dar fără a fi atinși.
Dincolo de toate acestea trebuie să ne amintim scopul pentru care criticăm: să schimbăm un comportament la copilul/elevul nostru, nu pentru a avea o satisfacție deoarece acesta a făcut ceva care ne-a rănit/enervat.
Felicitări Domnule Profesor !