Departamentul de educație a Statelor Unite ale Americii (2003) observă că unii tineri nu au învățat că – de fiecare dată – succesul școlar are nevoie de timp și de efort susținut. Profilul nativului digital (despre care am vorbit aici) și nu numai trimite spre un alt tip de elevi cu care cadrele didactice se obișnuiesc mai greu și cărora școala nu le oferă un traseu de dezvoltare potrivit. Cercetarea amintită punea în evidență faptul că tinerii respectivi sunt obișnuiți să primească totul imediat/atunci când doresc și fără să depună un efort prea mare în acest sens. Este rolul educatorului să le demonstreze că nu numai în școală, ci și în viața de zi cu zi ei pot afla lucruri valoroase din activități care nu sunt nici distractive și nici ușoare. Iată de ce profesorul trebuie să se asigure că nu predă doar o materie anume, ci și cultura învățării.
Iar perspectiva amintită mai sus nu este deloc una singulară. Twenge și Kasser (apud Chee, 2013) au întreprins un studiu care a concluzionat că în mod comparativ cu generațiile anterioare tinerii de astăzi sunt mult mai centrați pe obținerea unor sume mari de bani și a unor lucruri frumoase, dar mult mai puțin doritori să muncească din greu pentru a le obține. Analizând literaratura de specialitate la rândul său Kirkland-Harris observă că deși se așteaptă să câștige salarii mai mari în comparație cu părinții lor tinerii nu sunt dispuși să-și sacrifice sănătatea și timpul liber chiar și în schimbul unor sume atractive. Nu în ultimul rând putem observa la tinerii de astăzi ceea ce Edward Hess considera un adevărat obstacol în calea unei dezvoltări armonioase: automulțumirea. Generațiile de astăzi experimentează mult mai rapid automulțumirea ceea ce înseamnă să rămânem la o învățare primară, să respingem automat orice noi provocări și idei noi.
De unde pleacă acest evantai de tendințe? Nu cumva ceva din educația modernă este dacă nu un declanșator măcar un dinamizator al procesului? Prima atenționare îi privește pe părinți: așa cum spune Pincus – trebuie să ne învățăm să nu mai preluăm din efortul și din consecințele acțiunilor copiilor noștri. Ei trebuie să învețe că sunt responsabili și ceea ce fac, dar și ceea ce NU FAC sunt aspecte care produc consecințe naturale. Greșeala este când deresponsabilizăm copiii și le oferim un mediu în care niciodată greșelile nu se plătesc. Asta nu înseamnă să cădem în cealaltă extremă: să nu îi apărăm de pericole. Pur și simplu este bine să evaluați dacă este cazul să interveniți ca să îi feriți de o situație amenințătoare sau puteți să îi lăsați să afle „pe propria piele” că uneori ceea ce fac le poate aduce prejudicii. În caz contrar îi lăsați nepregătiți pentru a face față unei societăți unde există „plată și răsplată” și dependența de părinți poate să fie dramatică: într-o cercetare realizată de The Pew Research Center (apud Williams, 2013) 34% dintre tinerii intervievați (între 25-29 ani) nu reușiseră să-și înceapă viața pe cont propriu și se mutaseră înapoi acasă cu părinții lor. De altfel Williams se întreabă încă din titlul studiului lui dacă nu cumva ne aflăm în fața unei noi generații pierdute…
Al doilea unghi de focalizare privește școala. În școală eșecul/eroarea se pedepsește de fiecare dată. În schimb Brené Brown ne spune că putem învăța o lecție valoroasă de la eșec. Asta dacă ne asumăm riscuri și dacă muncim din greu să depășim momentele care nu ne plac. Gray (apud Heck 2015) spune că există riscul ca școala să se îndepărteze de predarea axată pe dezvoltarea de competențe și se transmită elevilor că este mai important să obțină o notă bună decât să cerceteze/învețe ceea ce îi interesează cu adevărat. În acest mod există riscul de a produce la elevi anxietate și depresie.
Ca atare putem să ne concentrăm un evantai de unghiuri de vedere: să lăsăm copiii să aibă decizii, să își asume greșelile ca și realizările, să învețe că succesul presupune și stres și momente mai puțin plăcute și ezitări și că din fiecare experiență prin care trec pot să învețe ceva. Mai simplu spus: să îi lăsăm să trăiască și să îi învățăm cum să se bucure de asta!