Copilului meu îi este frică!

400 de articole de educație, Managementul emoțiilor

În copilărie sunt multe lucruri de care învățăm să ne fie frică observă Garber și Freedman. Acest lucru este firesc și frica este un mecanism care ne ajută deoarece ne ferește să intrăm în situații potețial petriculoase.

Uneori însă, frica devine prea mare, ea ajunge să îl domine pe copil și sunt aspecte care – pentru părinți și profesori – trebuie să devină un semnal de alarmă.

Turansky ne evidențiază o listă de astfel de aspecte la care trebuie să devinim atenți:

  • Copilul nu poate gestiona separarea de părinți. Chiar și intervale mici – de o oră spre exemplu – sunt greu de acceptat pentru copilul aflat în această situație.
  • Nu vrea să fie singur. Tot timpul caută companía cuiva, tot timpul își dorește să fie în prezența unei alte persoane. La limita extremă, chiar și dacă părinții sunt în casă, el preferă să se joace în camera în care sunt aceștia și nu în altă cameră, singur.
  • Este speriat la ideea că părinții trebuie să plece într-o deplasare de serviciu sau călătorie;
  • Pune permanent întrebări despre securitate și siguranță. Este stresat că ceva rău ar putea să se întâmple și pune întrebări – multe întrebări – și despre asta.
  • Își amintește întâmplări nefericite din trecut și chestionează permanent părinții: „Dacă se întâmplă din nou?”
  • Glumește și utilizează sarcasmul în discuții având ca temă fundamentală teama pe care o are. În fapt, pe de o parte încearcă să ascundă problemele pe care le întâmpină, pe de altă parte prin glumele respective nu face altceva decât să se întoarcă la discuția despre fricile lui.
  • Îi este teamă de noapte, are coșmaruri și devine agitat cu cât seara se apropie.

 

Ce trebuie să facem când observăm la copil aceste semnale îngrijorătoare? Pruett (2015) ne dă câteva sugestii atunci când observăm că micuțului nostru îi este frică:

  • Încercați să fiți empatici, să înțelegeți prin ce trece copilul. O simplă remarcă „Nu trebuie să îți fie frică!” nu ajută (cu atât mai mult reacții de tipul: „Ești un fricos!” care nu fac decât să-l izoleze pe copil în universul fricii lui!). Copilul trebuie îmbrățișat, înțeles și asigurat că părintele este acolo ca să-l protejeze, să-l ajute să-și înțeleagă temerile și să le depășească. De altfel, această primă etapă ne ajută să înțelegem exact de ce îi este copilului frică.
  • Al doilea pas este să exersați împreună o respirație liniștitoare. ”Hai să respirăm adânc de trei ori – de fiecare dată mai puternic ca precedenta!” Este vorba despre modul în care reușim să-l învățăm pe copil să se calmeze și să își gestioneze emoțiile;
  • Pas cu pas ajungem să-l expunem pe copil la stimulul care îi provoacă frică. Aveți grijă însă ca acestă expunere să fie treptată, să includă nivelul pe care copilul poate să-l suporte și să-i ofere siguranța că „o să poată și data viitoare!”.

[ Articol citit de: 1070 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.