Copilul timid la școală

Timiditatea este senzația de îngrijorare/stânjenire pe care o simt unii oameni când trebuie să intre în intracțiune cu alții. O vedem de multe ori: copilul care se teme să interacționeze cu colegii, care este temător, care ține ochii în jos atunci când vorbim cu el, este singuratic, pare visător sau trist etc.
Nu trebuie să uităm că rolul nostru: școală sau familie este covârșitor pentru identificarea unor soluții atunci când avem de-a face cu un copil timid. Kersey spune: „Copiii vin într-o lume în care nu știu cine sunt. Ei află cine sunt prin interacțiunea cu cei din jurul lor” (Kersey apud Markway, 2011). Aici este cheia întregului demers pe care adultul trebuie să-l întreprindă.
Dar nu este așa de ușor. Nu întotdeauna copilul timid se manifestă la fel. Gazzelle (apud Kennedy-Moore, 2016) observă că există trei tipuri de copii timizi:

Copiii timizi „agreabili” – sunt cei care, deși nu inițiază vreun contact cu cei din jur răspund cu căldură când ceilalți „vin spre ei”.

Copiii timizi „imaturi” – se retrag din situații sociale, iar când încearcă totuși să facă câțiva pași în direcția celorlalți o fac într-un mod pe care cei din jur îl pot cataloga drept enervant și exagerat de copilăresc. Ei pot să fie iritanți și sunt mai des evitați de către alți copii decât cei din categoria anterioară.

Copiii timizi „agresivi” – sunt cei care deși nu vor să interacționeze cu alți copii, atunci când acest lucru se întâmplă este vorba despre un mod agresiv de manifestare – ceea ce duce la faptul ca respectivii copii să fie de multe ori respinși, excluși sau chiar agresați ce cei cu care intră în contact.

Însă indiferent de tipul de manifestare a timidității, câteva reguli generale trebuie respectate.
De pildă, Wallace (2017) ne sfătuiește să nu afirmăm niciodată de față cu alții că respectivul copil este „timid”. Să nu spunem, spre exemplu, „Este prea timid să spună „Salut!”, ci mai degrabă să observăm că „Nu se simte confortabil să spună „Salut!” chiar acum” și să-i lăsăm timp pentru asta. Copilul nu trebuie niciodată forțat să facă un comportament pe care timiditatea îl blochează pentru că nu o să facem decât să-l facem să se simtă jenat și să se închidă și mai mult în el!
În schimb putem să-l pregătim pe copil în avans, putem să-l punem în situații ipotetice pe care să le rezolve mental înainte ca ele să se întâmple în realitate. Pregătindu-l pentru realitate o să-i oferim mai multă siguranță în exprimare și în gestionarea a ceea ce se întâmplă cu el!
Mai mult decât atât, Markway (2017) ne oferă chiar și un set de reguli pe care este bine să le respectăm în școală când lucrăm cu copii timizi:

La fel cum facem și cu ceilalți elevi (cu atât mai mult cu cei timizi), găsiți acele lucruri care sunt puncte de interes, despre care le place să discute, subiecte care le pot oferi o siguranță mai mare într-o conversanție;

Așezați copilul timid în apropierea copiilor care își fac ușor prietenii și oferiți-le posibilitatea de a desfășura proiecte extrașcolare împreună (așa există o șansă mai mare să apară interacțiuni în afară școlii și chiar prietenii care pot să fie o bază pentru ceea ce se întâmplă apoi, la școală!)

Porniți de la punctul tare al copilului timid și rugați-l să-și ajute colegii mai puțin pregătiți la disciplina la care excelează (de exemplu, dacă respectivul copil este „bun” la matematică, el poate să le ofere suport altor colegi la această materie și astfel să aibă posibilitatea interacțiunii cu ei în zona lui de confort)

Putem să îi învățăm pe toți copiii (și pe cei timizi în special) reguli de interacțiune, fraze-tip care să „deschidă” o comunicare (de tipul „pot să mă joc și eu cu voi?”)

Îi putem integra într-o sarcină didactică care presupune ca ei să se mute prin clasă și să colaboreze cu alți colegi. În acest mod ei o să învețe mai ușor cum pot să coopereze cu ceilalți și o să identifice modalități mai bune de interacțiune.

Purtați o discuție cu elevii timizi la finalul zilei pentru ca ei să simtă încurajați, susținuți și securizați în demersul lor. Oferiți feedback constant despre progresul pe care ei îl înregistrează.

Discutați cu părinții și vedeți dacă comportamentul timid este același în clasă și acasă. Invitați părintele la școală sa colaboreze în cadrul unor ore pentru a dezvolta un climat de siguranță și încredere pentru elevul timid. Uneori, spune autorul, copiii timizi sunt și rezultatul „contagierii” de acasă: părinți dominanți ori care sunt la rândul lor timizi.