Copilul și plictiseala în vacanță…

400 de articole de educație, Activități distractive, cu copilul în vacanță

În vacanță plictiseala este un factor care, în mod aparent paradoxal, este mai frecvent decât în timpul în care și școala este prezentă în viața copilului. Spunem că este aparent paradoxal pentru că, vacanța este atât de dorită de cel mic pentru că aduce cu sine bucurie și „chestii amuzante”. Dar vacanța presupune și mult mai mult timp liber și … ne punem întrebarea: știe copilul ce să facă cu acest timp liber?

Să vedem cu ce avem de-a face: Taylor (2010) spune că „plictiseala apare când copiii au prea mult timp liber la dispoziția lor”. Dar, ne spune autorul, plictiseală nu este doar un risc; plictiseala este o mare șansă pentru creativitate. Când copilul vă spune că „se plictisește” pur și simplu faceți un „consiiu de familie” numit „Cavalerii în luptă cu plictiseala”. Găsiți ÎMPREUNĂ cât mai multe activități pentru a învinge plictiseala și implicați-l pe copil cât mai muit în această acțiune de căutare de soluții. În acest mod, pe viitor, copilul o să reușească singur să identifice modalități de nu ajunge la o stare de plictiseală.

Pe de altă parte, Ungar (2012) ne spune că plictiseala este utilă (din când în când) pentru că, atunci când este plictisit copilul o să caute activități care să-l stimuleze. Rolul părintelui, în concepția acestui autor, nu este să-l ferească de plictiseală, ci să îl ajute să evadeze din starea respectivă și să îi arate cum să găsească ceva care să-l motiveze pe viitor.

MAI MULTE DESPRE CARTEA EMOȚIILE – DE LA TEORIE LA POEZIE AICI.

Acest lucru este cu atât mai important cu cât, așa cum observă Rende (2016), copilul trăiește de obicei într-o lume în care viața îi este programată și stabilită de către cei din jurul său (părinți, profesori…). Atunci când această intervenție este diminuată (sau retrasă), copilul se găsește în fața unui timp liber la dispoziția sa pe care NU ȘTIE cum să îl umple. Iată de ce, lupta cu plictiseala devine un exercițiu de dezvoltare a autonomiei și de dezvoltare personală pentru copil în ultimă instanță.

Grey (2014) ne oferă, la rândul lui, o perspectivă asupra căreia merită să reflectăm. Spre exemplu, părinții nu trebuie să se mire că există o diminuare a autonomiei copiilor deoarece, de multe ori, ei controlează într-o măsură copleșitare până și jocurile acestora. Să ne gândim de câte ori nu am văzut un părinte care este supărat că micuțul lui nu știe să facă un puzzle sau nu desenează bine etc. și nu doar că îi spune ce să facă, dar chiar îl îndepărtează pentru a se asigura că „micuțul nu strică nimic!” și face el, părintele, tot jocul până la final. Copilul rămâne astfel un simplu spectator, învață să se teamă de erori, nu are voie (și nici nu știe) să greșească!

Acest lucru devine cu atât mai clar cu cât, în momentul în care copiii fac ceva ce nu li se permite, „părinții se află într-un risc major de a intra cu copiii într-o luptă pentru putere” (Heitler, 2012). În special atunci când se pleacă într-o lungă călătorie apare tendința ca micuțul nostru să fie obosit, flămând și plictisit. Iată de ce un bun management pentru starea de plictiseala este esențial de la cele mai mici vârste.

[ Articol citit de: 2848 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

One thought on “Copilul și plictiseala în vacanță…

  • Copiii, într-adevăr se plictisesc repede! De aceea, părintele pe perioada vacanțelor sau chiar și în altă perioadă de timp liberă trenuie să găsească metode, acțiuni care să-i țină preocupați continuu, să ofere posibilitatea copiilor de a inova, de a crea, de a fi activi! Părinții alături de copii pot participa la desfășurarea a diverse jocuri, activități doar dupraveghindu-i chiar, dându-le posibilitatea de a finaliza, de a fi apreciați si de a se bucura singuri de reușita lor. Astfel, copiii angrenați singuri vor descoperi cât sunt de utili, vor căuta noi metode de creație, vor fi interesați să -și tălmăcească gândurile pentru noi jocuri/acțiuni cerând și chiar punându-si părinții la treabă. Părintele trebuie să-și sprijine și să ofere bună dispoziție față de copil necondiționat. Fiindu-i alături, dezvoltă copilului personalitatea, încrederea în sine și nu în ultimul rând curajul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.