Situația construcției unor relații armonioase și profunde a devenit o problemă a omului modern la toate vârstele (nu doar în anii copilăriei). Sunt o mulțime de factori care au condus la aceasta:
– prezentarea în media a unor modele de superficializare a relațiilor (pornind și de la subiectul central al multor știri mondene și a unui număr însemnat de filme – cel al trădărilor unor sentimente de prietenie ori iubire);
– trăim într-o lume din ce în ce mai stresantă, percepută de către fiecare dintre noi ca fiind mai plină de pericole. Harry Beckwith (2007) remarca în cartea sa că „55% dintre americani credeau, în 1960, că în majoritatea oamenilor se poate avea încredere. În 2000, doar 34% mai susțineau acest lucru”. Copilul preia temerile dumneavoastră și abordează lumea cu neîncredere și anxietate.
– copiii de astăzi au acces la noi elemente de atracție (dintre care cele cu un impact mai mare sunt Internetul și o multitudine de programe de televiziune). Este evident că timpul pe care copilul îl petrece navigând pe internet sau uitându-se la televizor este un timp care se pierde în favoarea relaționărilor cu persoane de aceeași vârstă.
Am văzut un număr de factori (și sunt mulți alții) care contribuie la scăderea cantității și calității relaționărilor copiilor noștri cu ceilalți. Ce pot să facă părinții?
În primul rând trebuie să cunoască stadiile prin care trece copilul în dezvoltarea unei relații. Cu cât merge mai departe pe acest drum, cu atât relația devine mai profundă. Conform literaturii de specialitate (vezi şi Hybels S.; Weaver, R. L. 1989; Gamble, T. K., Gamble M., 1993) există următorii pași în construcția unei relații:
1. Inițierea – în această primă etapă, oamenii se iniţiază unii pe alţii în arii diferite, îşi verifică credinţele şi atitudinile. Copiii rămân deseori în această primă etapă cu mulți dintre cei din jurul lor. Discuțiile sunt nefocalizate, se inițiază jocuri care pot să fie abandonate oricând (nu există implicare de profunzime).
2. Experimentarea – copiii încep să vadă lucrurile care îi apropie și le oferă un cadru lărgit de discuție. Expresii de tipul „Și ție îți place sucul X?” ori „Ai fost și tu la parcul de distracții Y?” sunt frecvente în acest stadiu. Avem impresia că micuții chiar sunt prieteni, dar comunicarea lor este superficială, iar relația este și ea la fel.
3. Intensificarea – este pasul ce trebuie făcut pentru ca prietenia să capete consistență. Încrederea în celălalt crește astfel încât copilul începe să aibă „curajul” să-i împărtășească lucruri mai delicate despre familie și despre sine (imperfecțiuni, frustrări, elemente cu un grad crescut de intimitate).
4. Integrarea – când doi sau mai mulți prieteni ajung în acest stadiu prietenia lor este profundă. Oamenii din afară se obișnuiesc să-i vadă împreună (de altfel petrec mult timp unii cu ceilalți) și dacă unul dintre prieteni este văzut singur întrebarea celor din jur este: „Unde sunt ceilalți?”. Cei din cercul prieteniei se cunosc suficient de bine, astfel încât dacă unul dintre prieteni lipsește colegii îi știu, totuși, preferințele (de exemplu, într-un grup de trei adolescente, dacă două dintre ele văd în vitrina unui magazin o bluză frumoasă pot să știe dacă îi va plăcea sau nu celei de-a treia).
5. Obligațiile reciproce – apar elementele de formalizare a relației. Când sunt mici copiii fac afirmații definitive gen „O să fim prieteni toată viața!” ori „Nu ne vom despărți niciodată!”
Părintele care cunoaște aceste stadii trebuie să își susțină copilul, în special, în momentul trecerii de la faza experimentării la faza intensificării. Apoi lucrurile o să decurgă de la sine. Trebuie să îi ofere micuțului o justă măsură – între precauția față de ceilalți și încrederea pe care poate să o investească în aceștia.
Prieteniile sunt importante în viața copilului dumneavoastră. De aceea trebuie să îl sprijiniți în dezvoltarea fără dificultate a unor relații armonioase cu ceilalți. Dar nu este, totuși, suficient. Săptămâna viitoare vom discuta stadiile dizolvării unei prietenii. Copilul trebuie să știe nu doar să își facă prieteni, ci să- și și mențină prieteniile pentru a crește și se dezvolta ca o personalitate echilibrată și deplină.
Pentru ca in alta parte, nu trebuie sa fii egiost ca sa fii fericit.Si poate nu sunt atatea probleme in jur ca sa trebuiasca sa fii ignorant.Altundeva, si oamenii cu IQ ridicat sunt fericiti.Poate aceste axiome sunt valabile si in alte parti, insa la noi, e mai usor sa fii egiost, ignorant si nesimtit, decat sa respecti si sa ai bun simt. Si uite de ce unii sunt relaxati.Nesimtitii sunt cele mai fericite personaje. Ei nu au probleme. Ei sunt relaxati.p.s. repetarea unor cuvinte in comentariul curent nu e o simpla coincidenta.
Uneori este greu, dar trebuie sa construiesti o intreaga plasa de gandire pozitiva in jurul tau pentru ca egoismul celor din jur sa nu te sperie. In ultima instanta fericirea fiecaruia este in mare masura optiunea lui de viata, trebuie doar sa caute adanc si sa aleaga ce sa aprecieze si ce nu