Deși părinții au grijă să-i învețe pe copiii lor multe lucruri, uneori uită o lecție extrem de importantă: să-i 
învețe să-și asume responsabilitatea, să aibă un sentiment de mândrie față de propriile realizări și să-și asume eșecul atunci când acesta este inevitabil. Este o lecție vitală pentru dezvoltarea micuțului însă este un lucru ce se deprinde practic, prin modul în care părintele se raportează la copil. Eppler (2007) ne povestește o întâmplare din familia lui pe care o considerăm emblematică pentru discuția noastră. Un tată a cerut copilului să-l ajute prin vopsirea unor scaune. La un timp după ce acesta s-a apucat de treabă, niște prieteni l-au chemat la joacă. Copilul s-a grăbit să termine după care a cerut voie tatălui să plece. Tatăl a cercetat cu atenție scaunele proaspăt vopsite și s-a uitat și dedesupul lor. A făcut observația că scaunele nu fuseseră vopsite și dedesupt. „Nimeni nu se uită dedesupt – a spus copilul – cine o să știe că nu sunt vopsite cum trebuie?” „Tu!” a răspuns tatăl și i-a cerut să-și termine munca așa cum trebuie…
Cercetările vin să sprijine cele spuse de către Eppler. Rosen și D’Andrade au efectuat un studiu în care urmăreau în ce măsură nevoia de realizare a copiilor este un rezultat al acțiunii părinților. Copilul trebuia să construiască un turn fiind legat la ochi și folosind o singură mână. Părinții puteau să facă orice pentru a-și ajuta copiii, dar nu aveau voie să atingă piesele din care se realiza turnul. Concluziile experimentului au arătat că:
– copiii cu o nevoie de realizare ridicată aveau părinți care manifestau o atitudine prietenoasă, caldă, i-au lăsat pe micuți să ia singuri decizii, dându-i puține indicații (fără a le spune efectiv ce să facă), dar încurajându-i și lăudându-i pentru fiecare realizare.
– prin contrast, copiii cu o nevoie de realizare scăzută aveau părinți dominatori, care au dat multiple indicații, care se dovedeau iritați în momentul în care lucrurile nu mergeau chiar așa cum doreau ei…
Concluzie: încercați prin relația pe care o construiți cu copilul dumneavoastră să oferiți suport fără a-i inhiba independența și asumarea deciziilor. Îi puteți arăta acolo unde greșește, dar doar în scopul de a-l ajuta să se autoevalueze și să progreseze, să fie mândru de el atunci când va ajunge la rezultatele dorite. Nu uitați, trebuie să îl pregătiți în fiecare zi pentru momentul în care nu veți mai sta alături de el și va trebui să își asume atât succesul cât și eșecul opțiunilor sale.
