Copilul furios: ce provoacă crizele de furie…

Unele dintre problemele cu care se confruntă atât profesorul cât și părintele sunt (uneori inexplicabilele) crize de furie pe care copilul/elevul le traversează. De multe ori am auzit următoarea reacție: „Pur și simplu nu știu ce l-a apucat!”

O listă excelentă a elementelor cauzatoare a furiei copilului ne este oferită de Bohensky și Pfeiffer. Ea este gândită (și formulată!) din perspectiva elevului și putem să o utilizăm direct în interacțiunea cu acesta (fără să fie necesare transformări ulterioare):

  • Mă simt jenat;
  • Nu mă simt suficient de deștept;
  • Trebuie să merg la o școală nouă;
  • Părinții țipă la mine;
  • Părinții mei se ceartă;
  • Sunt ignorat;
  • Am fost lovit;
  • Cineva mă vorbește pe la spate;
  • Muncesc din greu și nimeni nu observă;
  • Fac o greșeală;
  • Cineva îmi face mizerii;
  • Cineva îmi spune că sunt urât/urâtă;
  • Mă simt ca și când nu am posibilitatea de a alege;
  • Cineva îmi spune ceva urât;
  • Nimănui nu pare să-i pese de mine;
  • Cineva îmi vorbește de rău părinții;
  • Sunt obligat să merg într-un loc care nu-mi place;
  • Nu sunt lăsat să iau propriile decizii;
  • Nu sunt ascultat/ascultată;
  • Cineva mă face să plâng;
  • Nu primesc atenția de care am nevoie;
  • Familia mea mă pune în situații jenante.

Desigur lista poate să fie completată, dar este un bun punct de pornire într-o discuție revelatoare cu copilul. Trebuie să știm care este esența profundă a furiei lui (și pentru asta, de multe ori, trebuie să explorăm dincolo de cee ce se vede) pentru a putea acționa.

Atunci când am lămurit acest lucru și am înțeles ceea ce-i produce copilului această emoție este timpul să-l lămurim cum trebuie să-și exprime furia. În cărticica jocului nostru Provocarea emoțiilor îl citam pe Walters care vorbește despe trei tipuri de furie:

  • Furia fără limite (furia agresivă) când „îți pierzi controlul” și poți deveni chiar violent – de fapt este un război pe față!
  • Resentimentele (furia pasivă) când „ții totul în tine”, dar asta te macină pe dinăuntru și poate să te facă să te simți rău.
  • Indignarea (furia asertivă): când îți exprimi supărarea, dar o faci pe un ton calm și ferm – este o luptă corectă pentru găsirea unui compromis.

Furia este o emoție firească – de la asta trebuie să plecăm. Ceea ce trebuie însă să învețe copilul este modul în care trebuie să-și exprime această emoție.

[ Articol citit de: 2562 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

2 thoughts on “Copilul furios: ce provoacă crizele de furie…

  1. Domn profesor , Recent m-am pensionat . Sunt absolventa a liceului pedagogic , cu premiu special dat de Doamna Profesoara de pedagogie . Am citit f. multe carti de pedagogie si psihologie -motivul fiind ca am avut in familie o sora care era macnata de sentimentul inferioritatii , desi era olimpica pe tara la chimie . Incercand o schimbare am cautat sa ma documentez cat mai mult . Durerea mea :am o nepotica de 4 ani . Ocresc alaturi de sot (profesor de matematica ) de la 1an si 8 luni . Ne-a murit singurul copil si-am infiat-o pe mama fetitei (ne-a creat probleme de scris roman ) S-au despartit dupa 2 ani si fetita este in raspunderea noastra , parintii fiind plecati in afara .Cea mica la 3 ani , imediat dupa serbarea de 8 Martie a facut o criza de furie groaznica . Aceasta se repeta cam de 2 ori pe zi , timp de vreo 3 luni . Acum este f. plangacioasa . Se trezeste din somn si plange . Are o frica de oameni , nu socializeaza Se simte perfect la gradinita , dar in rest e groaznic .Nu plange pentru a obtine ceva . Nu . Prefera sa facem drumetii in natura , dar nu printre oamenii Cognitiv e f. bine Acumciteste , scrie cuvinte cu litere de tipar , are o exprimare frumoasa , cu un bocat vocabular activ , explica mereu , fara sa-i cerem , dece i-asa si nu altfel . Suntem f. incantati de ea – parc-a uns-o Dumnezeu cu toate alifiile , dar se trezeste plangand si nu intelegem de ce , ca de parinti se pare ca a cam uitat. (niciunul din ei nu sufera pentru ea ). In 3 ani tatasu a venit la 1 la ea , a sunat-o de 2 ori Mama-sa o suna o data pe luna . Niciunul nu i-a trimis vreun cadou , sa-i incalzeasca si ei sufletul . Nimic .Va cer multe scuze , dar va rog , scrieti-mi macar sa citesc ceva , poate tot in familie e greseala ! Cu multa STIMA si RESPECT !

    1. Vă mulțumesc pentru comentariu și pentru emoțiile împărtășite. Cred că discuția cu un psiholog este importantă. Intuiția dumneavoastră este bună – lipsa părinților își pune amprenta. Aveți nevoie de răbdare și consiliere pentru a depăși momentul în conduții echilibrate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.