Copilul furios: ce provoacă crizele de furie…

400 de articole de educație, Conflicte copii părinți

Unele dintre problemele cu care se confruntă atât profesorul cât și părintele sunt (uneori inexplicabilele) crize de furie pe care copilul/elevul le traversează. De multe ori am auzit următoarea reacție: „Pur și simplu nu știu ce l-a apucat!”

O listă excelentă a elementelor cauzatoare a furiei copilului ne este oferită de Bohensky și Pfeiffer. Ea este gândită (și formulată!) din perspectiva elevului și putem să o utilizăm direct în interacțiunea cu acesta (fără să fie necesare transformări ulterioare):

  • Mă simt jenat;
  • Nu mă simt suficient de deștept;
  • Trebuie să merg la o școală nouă;
  • Părinții țipă la mine;
  • Părinții mei se ceartă;
  • Sunt ignorat;
  • Am fost lovit;
  • Cineva mă vorbește pe la spate;
  • Muncesc din greu și nimeni nu observă;
  • Fac o greșeală;
  • Cineva îmi face mizerii;
  • Cineva îmi spune că sunt urât/urâtă;
  • Mă simt ca și când nu am posibilitatea de a alege;
  • Cineva îmi spune ceva urât;
  • Nimănui nu pare să-i pese de mine;
  • Cineva îmi vorbește de rău părinții;
  • Sunt obligat să merg într-un loc care nu-mi place;
  • Nu sunt lăsat să iau propriile decizii;
  • Nu sunt ascultat/ascultată;
  • Cineva mă face să plâng;
  • Nu primesc atenția de care am nevoie;
  • Familia mea mă pune în situații jenante.

Desigur lista poate să fie completată, dar este un bun punct de pornire într-o discuție revelatoare cu copilul. Trebuie să știm care este esența profundă a furiei lui (și pentru asta, de multe ori, trebuie să explorăm dincolo de cee ce se vede) pentru a putea acționa.

Atunci când am lămurit acest lucru și am înțeles ceea ce-i produce copilului această emoție este timpul să-l lămurim cum trebuie să-și exprime furia. În cărticica jocului nostru Provocarea emoțiilor îl citam pe Walters care vorbește despe trei tipuri de furie:

  • Furia fără limite (furia agresivă) când „îți pierzi controlul” și poți deveni chiar violent – de fapt este un război pe față!
  • Resentimentele (furia pasivă) când „ții totul în tine”, dar asta te macină pe dinăuntru și poate să te facă să te simți rău.
  • Indignarea (furia asertivă): când îți exprimi supărarea, dar o faci pe un ton calm și ferm – este o luptă corectă pentru găsirea unui compromis.

Furia este o emoție firească – de la asta trebuie să plecăm. Ceea ce trebuie însă să învețe copilul este modul în care trebuie să-și exprime această emoție.

[ Articol citit de: 2527 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns