Copilul este important pentru noi. El știe?

De multe ori încercăm să dezvoltăm la copil elemente de încredere în sine, de potențare a succesului prin copilul si desenele luitehnici și exerciții adaptate. Nu contestăm rolul acestor tehnici – dar înainte de toate este bine să vedem dacă i-am transmis copilului /elevului nostru un mesaj corect: „Ești important pentru mine! Cred în tine!” Fără acest element de legătură între adult și copil orice tehnică este sortită eșecului.

Ce trebuie să știm înainte de a merge mai departe? Pentru copilul nostru – ca și pentru fiecare dintre noi – ceea ce i se întâmplă lui, evenimentele din viața proprie sunt cele mai importante. Dacă nu credeți acest aspect vă invităm să reproduceți experimentul lui Caron (2008). Să zicem că vă întoarceți dintr-o excursie unde ați fost cu un grup mare de prieteni. La final a fost făcută o poză și acum, la câteva săptămâni de la excursie primiți fotografia și o țineți în mână. Când o priviți pentru prima data unde vă uitați? Care este prima persoană din fotografie spre care se centrează interesul dumneavoastră? Cei mai mulți dintre noi o să căutăm cu privirea propria persoană, abia apoi vom continua cu prietenii și celelalte cunoștințe pe care ni le-am făcut în excursie. Concluzia acestui mic experiment personal: pentru oricare dintre noi propria persoană este foarte importantă. Nu trebuie să uitați că și copilul/elevul gândește la fel, și el se consideră o persoană importantă care merită!

Mulți părinți ne vor spune că fac deja acest lucru, că pentru ei copilul este permanent în centrul atenției. Este bine, dar depinde și ce fel de atenție îi acordăm. Astfel pentru Departamentul de educație a Statelor Unite ale Americii (2003) depinde sprijinul părintelui și vârsta copilului. Acest lucru presupune că, pe măsură ce trece timpul, apare o schimbare în modul în care acesta își vede capacitățile. Materialul Departamentului de educație  al Statelor Unite o citează pe C. Dweck care observă că dacă pentru copiii mici este suficient să creadă că dacă se vor strădui din greu vor ajunge mai deștepți, adolescenții sunt mai nesiguri, se compară cu alți colegi. Concluzia la care ajung dacă au eșec în această comparație este că oricât se vor strădui nu are rost pentru că rezultatele nu vor ajunge la nivelul dorit. Rezultă o destabilizare puternică pentru motivația învățării și chiar pentru procesul de învățare în ansamblul lui: „Dacă oricât mă străduiesc nu ajung unde vreau, ce rost are să să mai fac ceva?”

Un al doilea aspect este dat de etica muncii. În continuitate cu ideea anunțată mai devreme unii tineri nu au învățat că – de multe ori – succesul are nevoie de timp și de efort susținut. Ei sunt obișnuiți să primească totul atunci când doresc și fără să depună un efort prea mare. Ceea ce educatorul (părinte sau profesor) trebuie să le demonstreze este că nu numai în școală, ci și în viața de zi cu zi ei pot afla lucruri valoroase din activități care nu sunt nici distractive și nici ușoare. Iată de ce adultul trebuie să se asigure că oferă o susținere activă și o cultură a învățării, a dezvoltării.

Dacă ne raportăm la aceste idei și ne întoarcem acum la relația cu copilul / elevul nostru ce credeți că merită schimbat? Faceți o listă cu: (1) să schimb chiar acum (2) să schimb în această vacanță și (3) schimbări pe termen lung, care necesită timp…

[ Articol citit de: 536 persoane ]

About Ion-Ovidiu Pânișoară 395 Articles
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 20 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.