Copilul depășește eşecurile. Exerciții de vacanță
Educația le spune copiilor că perseverența este un ingredient cheie în obținerea succesului, dar uneori în societatea actuala putem observa şi persoane care obţin reuşite fără efort. Iată de ce trebuie să-i învățăm pe copii să gândească optimist. Optimismul este o componentă a asumării şi depăşirii eşecurilor. Random House Dictionary îl definește drept o obișnuință de a gândi pozitiv, ,,o dispoziţie sau o tendinţă de a vedea aspectele mai favorabile ale evenimentelor sau situaţiilor şi de a aştepta rezultatul cel mai avantajos’’.
Mai mult decât atât, pentru a ajunge la succesul dorit copiii trebuie să-și accepte și să-și controleze emoţiile negative, precum tristeţea, frica sau teama. Dar de multe ori cei mici se află în fața unei dileme: cum să-și recunoască aceste emoții dacă le-a fost spus în permanență că ,,nu avem voie să fim trişti sau nervoşi’’? Această concepție – bine înrădăcinată în educația de la noi – pornește de la o idee falsă deoarece emoțiile în cauză semnalează un anumit dezechilibru (de exemplu, furia indică că nu ne place ce se întâmplă într-o situație).
Și atunci cum evită copilul eșecul? Amânarea este una dintre formele prin care se ascunde teama de eșec. Modalitățile de amânare întâlnite la copii sunt numeroase, de exemplu, insistența pe o sarcină plăcută pentru a nu ajunge la activitatea de care îi este teamă. Evitarea muncii sau autosubminarea sunt alte strategii la care recurg copiii pentru a evita eşecul.
În continuare vă prezentăm câteva sugestii de jocuri bazate pe cooperare. Dacă veti juca împreună aceste jocuri, copilul o să înţeleagă mai bine realitatea unei lumi competitive, ajutându-l să înveţe importanţa perseverenţei şi cheia succesului:
- Robotul care cooperează- presupune prezenţa a trei jucatori, unul dintre cei trei trebuie să stea în centru şi este numit ,, creierul’’, îi ţine de mâna pe ceilalţi doi şi aceştia trebuie să îşi coordoneze mişcările în funcţie de mişcările creierului;
- Volei în echipă- pentru acest joc distractiv este nevoie de un grup de 3-5 persoane; de exemplu, puteți începe prin a umfla un balon, toţi jucătorii trebuie să atingă balonul în aer, dar niciunul dintre participanţi nu poate atinge balonul a doua oară, dacă acesta nu a fost atins de toţi ceilalţi;
- Hochei cu aer jucat în echipă- a fost realizat de Jim Deacove și este un joc în care sunt necesare opt creioane, un pahar, doua paie şi o minge mică de hârtie. După ce construiţi un pătrat dublu din creioane fiecare jucator trebuie să sufle aer prin paie pentru a împinge mingea de hârtie în spaţiul dintre pătrate, apoi mingea trebuie să ajungă în pahar. Iată un joc amuzant – mai ales dacă alegeți să îl jucați în contextul unei limite de timp – de exemplu 2 minute.
Aşadar, importanţa efortului de cooperare, preţuirea și, mai ales, cultivarea perseverenţei reprezintă pentru copii, abilităţi sociale care îi vor ajuta să îşi consolideze capacitatea de a-şi asuma şi de a trece dincolo de eşecurile prin care viața o să-i provoace.

Publică comentariul