Trăim într-o lume din ce în ce mai agresivă. Nu este de mirare că vedem în jur și copii din ce în ce mai agresivi. Părinții se plâng ca au probleme, școlile gestionează din ce în ce mai greu violența școlară și – la nivel general – ne punem întrebarea unde o să ducă toate acestea. Copilul agresiv este o problemă în creștere a societății noastre și în mod comun – părinți și profesori – trebuie să facem eforturi să gestionăm eficient situațiile de acasă și de la școală.
Oare de ce însă este o problemă care crește pe zi ce trece? Unii autori spun că agresivitatea este recompensată – implicit – de familie sau de școală. De pildă, Kutner observă că elevii mai agresivi „primesc mai multă atenție din partea profesorului”. De altfel, Kutner ne evidențiază și altfel de recompense pentru comportamentele agresive: pe termen scurt copiii agresivi obțin tot ceea ce își doresc. Abia mai târziu comportamentul agresiv o să fie asociat cu lipsa de prieteni, reputația proastă și alte consecințe negative.
Cu toate acestea, comportamentele agresive nu apar „din senin”, ele au anumiți factori declanșatori. Lerner și Parlakian ne oferă o serie de întrebări care ne pot ghida în înțelegerea comportamentului agresiv al copilului:
Unde apare comportamentul agresiv? Acasă? La școală? La magazin? La bunici? Este ceva în mediul în care se produce comportamentul agresiv de natură să-l exacerbeze: aglomerația, iluminarea, altceva care să-l „copleșească” pe copil?
Copilul își centrează comportamentul agresiv spre o persoană anume sau spre oricine? Dacă este vorba despre o persoană anume – ce declanșează respectiva reacție?
Când se petrece comportamentul agresiv? De multe ori oboseala, perioadele de tranziție – spre exemplu trecerea de la o activitate la alta – sunt factori care pot exacerba o reacție agresivă.
Care sunt factorii anteriori comportamentului agresiv? Este ceva care putea să ducă la o astfel de reacție? (copilul a fost oprit brusc din joc, i-a fost luată cu forța o jucărie din mână etc.)
Există ceva de ordin recent – o schimbare în lumea lui – care să-i producă supărare, să-l facă să simtă fără control, trist, nesigur? Anumite evenimente: schimbarea școlii, divorțul părinților, apariția unui frățior, pierderea animalului de companie, decesul cuiva din familie etc. pot să facă copilul să se simtă nesigur și mai puțin capabil să-și controleze reacțiile.
După ce ne-am dat seama care sunt cauzele declanșatoare pentru comportamentul agresiv este timpul să facem ceva pentru a-l diminua. Bilich apud Bantam ne oferă câteva reguli pe care trebuie să le urmăm pentru a limita comportamentele agresive:
Limite clare și coerente ale comportamentului. Educatorul trebuie să seteze limite clare, dar să le explice și să le facă de acceptat pentru copil.
Copilul trebuie să învețe cum să-și gestioneze furia. El trebuie încurajat să-și exprime sentimentele în cuvinte și poate să asiste ca martor la conflicte care se petrec în casă (conflicte care se rezolvă într-un mod pașnic și benefic pentru combatanți).
Trebuie evitată încurajarea comportamentului agresiv. Această încurajare se poate face implicit (prin modelele familale sau școlare – copiii care asistă sau sunt victime ale violenței o să fie la rândul lor agresori deoarece preiau modelul care le este aplicat) sau chiar explicit (în unele familii agresivitatea este încurajată – părinții le spun – în special băieților – să fie „duri” și insensibili ceea ce poate să provoce un comportament agresiv din partea copiilor care încearcă, în acest fel, să câștige aprobarea părinților).
Și încă un aspect important: James Lehman spune că nu este util să-l întrebăm pe copil „de ce?” a făcut un anumit lucru, doarece întrebarea „de ce?” nu conduce la o schimbare de comportament. În schimb întrebarea „ce ai încercat să realizezi prin asta?” are o influență mai bună asupra unei schimbări comportamentale deoarece educatorul poate să ajungă – împreună cu copilul – la o soluționare mai clară a nevoii pe care acesta din urmă o are și la un alt mod de comportament pentru viitor.