De multe ori întâlnesc părinți care se trezesc brusc cu un „copil-problemă” la ei acasă. Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât – în momentul în care conștientizează acest lucru – se află deja într-o avalanșă de fenomene negative. „Dar copilul meu nu este așa!” reacționează unii prin negare. Alții vor remarca oftând „copilul meu nu ERA așa!” și repede-repede se instalează dezamăgirea și/sau furia și/sau stresul exprimate printr-o expresie deznădăjduită „nu știu ce să mă mai fac cu el!”.
Oare de ce un „copil-cuminte” ajunge un „copil-problemă”? Care sunt comportamentele care trebuie să ne îngrijoreze? Stephanie Watson ne propune o listă succintă în care copilul:
(a) se bate;
(b) minte;
(c) agresează, intimidează sau domină (eng. bullying)
(d) manifestă comportamente de perturbare a activității școlare;
(e) orice combinație a celor de mai sus.
Ce trebuie făcut atunci când vedeți sau vă sunt relatate astfel de comportamente? În primul rând trebuie să realizați exact ce se ântâmplă și de ce se întâmplă (ce produce respectivele comportamente). Mai mult decât atât, trebuie să puteți răspunde, cu acuratețe, la câteva întrebări importante:
- de cât timp se produc comportamentele respective? De multe ori părinții sunt „ultimii care află” pentru că au avut comportamente de negare. Este cazul în care aceștia așteaptă prea mult, trenează până în momentul în care lucrurile devin de netăgăduit. Deși cadrele didactice, vecinii sau alte persoane le-au atras atenția asupra unor astfel de comportamente pe care copilul le are, părinții tind să spună „copilul meu nu face așa ceva!” și să se retragă în reacția de negare despre care vorbeam mai devreme. Atunci când o să realizeze – în sfârșit – că se întâmplă ceva cu copilul lor o să fie mult mai greu de „reparat”.
- este comportamentul constant sau este el într-un proces de schimbare? Watson preluându-l pe Kashurba ne spune că este bine să observăm dacă comportamentul nepotrivit se îmbunătățește sau, dimpotrivă, se înrăutățește. Uneori o presiune externă a dus la acel comportament: spre exemplu mulți copii reacționează negativ în momentul când sunt mutați la altă clasă/școală, când încep un an nou școlar etc., dar astfel de comportamente negative au șansa să se stingă de la sine în momementul în care se diminuează și presiunea evenimentului care le-a produs.
- mai este important să vedem unde se produce comportamentul. Este un comportament provocat de anumite condiții (spre exemplu se produce doar la școală, dar nu și acasă; se produce cu anumite persoane și cu altele nu etc.) Dacă este un comportament situațional este mai ușor de diminuat, dacă este un comportament generalizat abordarea trebuie să fie mai nuanțată.
- un alt element important este să vedem cât de grav este comportamentul în cauză. Dacă este la un nivel scăzut sunt și șanse să se stingă mai repede. Uneori copiii au probleme de management al furiei (pe care de multe ori vârsta le rezolvă fără probleme). Dacă comportamentul este unul la un nivel sever atunci trebuie să fim mult mai atenți și nu putem lăsa ca lucrurile să se rezolve de la sine.
- dincolo de toate aceste aspecte revenim la discuția noastră inițială: comportamntelul negativ poate să fie provocat de o stare de tensiune, de stresul pe care copilul nu știe cum să-l gestioneze etc. La acestea spune Kashurba adaugă și altele: probleme familale – spre exemplu divorțul părinților, faptul că joacă prea multe jocuri video violente, că nu doarme suficient… Întotdeauna este bine să vedem lucrurile în ansamblu și să observăm DIN TIMP micile semne care se pot dovedi probleme în viitor.
Nu în ultimul rând sintagma copil-problemă pe care o primește copilul dumnevoastră de la școală sau din comunitate este nepotrivită. Nu este vorba despre copil-problemă, ci despre un copil care are o problemă (sau mai multe)…
