Copiii și conflictele lor

În timpul petrecut în vacanță copilul are mai multe interacțiuni în familie în situații cu care nu este obișnuit, se întâlnește cu multe alte persoane etc. și astfel posibilitatea apariției conflictelor este în creștere. Iată un motiv în plus pentru care m-am gândit astăzi să abordăm câteva aspecte ale modului în care ne pregătim copiii pentru managementul conflictelor în vacanță.

Pentru început, așa cum ne spune Kennedy-Moore  (2017) este bine să îi învățăm pe copii să iasă din circuitul fără de sfârșit al argumentărilor contradictorii de tipul „Ba da!” „Ba nu!” „Ba da!” ș. a. m, d. În locul unei astfel de abordări putem să îi obișnuim cu tehnica întrebărilor, deoarece aceasta „îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine ceea ce dorește cealaltă persoană și de ce dorește”. Astfel de întrebări este bine să înceapă prin „Ce?” sau „Cum?” În mod frecvent acordul între părți este foarte aproape, dar noi nu suntem obișnuiți să fim atenți și la nevoile și interesele celuilalt.

Un al doilea pas este să învățăm copilul să asculte. De mult prea multe ori conflictele apar din faptul că fiecare parte vorbește și dorește să fie ascultată, dar nimeni nu ascultă la rândul său. Iar, așa cum subliniază Whitbourne (2015) este esențial să nu încercăm să ne impunem ideile și soluțiile, ci să vedem cum se potrivesc ele în contextul oferit de către cel cu care suntem gata, gata să ne certăm. Autoarea pune punctul pe „i” atunci când afirmă că: „Nu doar că persoana cu care aveți o dispută poate merge într-o direcție complet diferită decât vă gândeați dumneavoastră , dar atunci când așteptăm comunicăm faptul că ne respectăm colegul/partenerul de discuție”.

Și nu doar atât! Civico (2015) afirmă că schimbarea nu începe în celălalt, schimbarea începe în fiecare dintre noi, în lăuntrul nostru. Mai direct spus, copilul trebuie să știe că foarte rar o să aibă „controlul” pentru a-l face pe celălalt să gândească așa cum vrea el. Mai simplu este să se gândească ce ar putea să facă EL pentru ca lucrurile să meargă bine în relația cu cei din jur deoarece singura persoană pe care o putem controla – dacă dorim cu devărat acest lucru – suntem noi!

Cum facem însă exact acest lucru? Simplu, ne spune Seidman (2017): „trebuie să învățăm să exprimăm ceea ce simțim fără să îl învinovățim prin acest lucru pe celălalt”. Folosiți „mesajul-eu” (în genul „eu mă simt așa…”) și nu mesajul-tu (care se formulează în genul „Tu ești așa!”). Mai mult decât atât, într-o ceartă trebuie să evităm cuvintele „definitive” de tipul „întotdeauna” sau „niciodată” deoarece puterea lor de a răni este foarte mare.

În sfârșit, așa cum ne spune Beer (2017) să nu uităm să ne punem în „papucii” celeilalte persoane deoarece „empatia este chiea rezolvării oricărui conflict”.