Copiii și comportamentele nepotrivite: părintele este vinovat?

Mulți părinți sunt stresați de faptul că uneori copiii par să aibă  reacții nepotrivite pe care „nu știu de unde au apărut”. Părintele a spus copilului de „o mie de ori” să fie cuminte, bun și să învețe bine? Atunci de ce acesta spune sau face X lucru? Ce s-a întâmplat?

Uneori transmitem celor din jur mesaje cu un potențial pe care nu îl intuim. Astfel dezvoltăm așteptări care acționează ca un filtru privitor  la modul în care copiii o să vadă lumea de acum înainte. Vom exemplifica mai bine printr-un experiment interesant. Astfel, Jamieson şi colaboratorii le-au prezentat elevilor la începutul de an şcolar un nou profesor. La una dintre clasele de elevi cercetătorii le-au spus copiilor că noul profesor este foarte inteligent şi competent, la o a doua clasă de elevi nu li s-a transmis acest mesaj. Ipoteza de la care au pornit experimentatorii s-a confirmat: elevii din clasa la care se transmisese mesajul că profesorul este competent şi inteligent au obţinut note mai bune şi l-au considerat mai competent şi mai deschis faţă de ei în comparaţie cu elevii care nu primiseră respectivul mesaj. Dar nu numai atât: elevii din primul grup erau mai atenţi la ore, mai liniştiţi şi sârguincioşi.

Iată un al doilea experiment revelator: un alt cercetător (Kelly) a observat rolul aşteptărilor în modul în care percepem lucrurile. Experimentul a semănat destul de mult cu studiul lui Jamieson. Astfel, tot referitor la un profesor, cursanţilor li s-au spus două lucruri diferite: jumătate dintre aceştia au aflat că este o persoană caldă, prietenoasă, la cealaltă jumătate li s-a spus că vor avea de-a face cu un individ rece, distant. Apoi întregul colectiv a avut ocazia să observe respectiva persoană pentru ca ulterior să realizeze o caracterizare a acesteia. Ipoteza experimentului a fost astfel confirmată: aşteptările pe care cursanţii le-au făcut referitor la personalitatea cadrului didactic au influențat hotărâtor modul în care aceştia l-au şi perceput.

În sfărșit, o imagine asemănătoare ne este oferită de către un al treilea experiment. Lerner le-a cerut unor persoane să evalueze activitatea a doi subiecţi. Aceştia din urmă erau însă complici ai experimentatorului şi desfăşurau o activitate identică, atât la nivel cantitativ cât şi la nivel calitativ. Evaluatorul nu ştia acest lucru, el primea doar informaţia (înainte să efectueze evaluarea) că laboratorul nu îşi putea permite să îi ţină pe ambii angajați şi că avusese loc o tragere la sorţi pentru a se decide cine o să fie concediat. I se comunica şi evaluatorului acest rezultat, apoi i se cerea să îşi desfăşoare evaluarea. Rezultatele au arătat că activitatea persoanei ghinioniste (despre care i se spunea evaluatorului că o să fie concediată) era apreciată ca fiind inferioară celei desfăşurate de către al doilea subiect.

Care este concluzia pe care trebuie să o tragem din cele trei experimente descrise mai sus? Orice spunem, orice facem, orice gândim și punem în practică reprezintă repere comportamentale pentru copilul/elevul nostru. Dacă o să îi spunem că trăim într-o lume rea el o să o vadă mai rea decât este. Dacă îi oferim un filtru pozitiv îi putem da ocazia să privească viața optimist și să fie mai puternic în depășirea obstacolelor. Așa că nu trebuie să uităm: copiii sunt oglinda în care se reflectă imaginea părinților și dascălilor lor! Depinde de noi cât de bună o să fie acestă imagine!