Așa cum am văzut în articolele anterioare, conflictul poate să fie foarte bun pentru comunicare, poate să 
aducă în prim plan idei noi, poate să prevină apariția unor stări tensionale mai mari pe viitor (dacă tensiunea se acumulează „explozia” se produce cu o mai mare intensitate).
Totuși, există o fază a conflictului în care – dacă ajungem – lucrurile devin foarte rele. Ea se numește escaladarea conflictului și apare dacă nu am reușit să rezolvăm lucrurile în alte două etape anterioare (dezacordul și confruntarea). Forsyth este cel care vorbește despre acești pași în evoluția conflictului precizând și elementele la care trebuie să fim atenți.
Astfel, dezacordul nu este încă un conflict (dar poate să devină unul – dacă nu suntem atenți!). Oamenii pot să aibă dezacorduri din cauza unor neînţelegeri ori datorită unor false probleme; uneori dezacordurile sunt consistente și reale, dar dacă facem doar niște schimbări minore există șansa să nu trecem la următoarea etapă (cea de confruntare). De pildă, un dezacord se poate produce în clipa în care părintele vrea ca micuțul său să meargă la culcare, iar cel mic își dorește să „mai stea puțin!!!”. Dacă părintele se încrâncenează să impună regula stabilită, cel mic încearcă o senzație de frustrare și putem lesne să ajungem la o confruntare deschisă (cel mic să plângă, să țipe, să aibă comportamente nepotrivite). În schimb, dezacordul este dezamorsat dacă părintele îi oferă copilului o mică compensație (de genul – „mai stai 5 minute, dar după aceea gata!”), iar tonul deși nu este unul imperativ (cel mic simțind că părintele îi înțelege nevoia), are totuși suficientă fermitate (în sensul că este clar că nu o să mai existe o nouă „negociere” ulterioară celor cinci minute).
Dacă dezacordul nu se rezolvă se ajunge în faza de confruntare. În acest moment conflictul a debutat, dar nu există o implicare afectivă pe măsură, lucrurile nu au degenerat. Iată de ce trebuie să se acționeze cu calm, evitând să vă enervați inutil (sunt părinți care se simt răniți în mândria proprie și reacționează exagerat: „Nu face ceea ce îi spun eu!”; „Îndrăznește să îmi vorbească MIE așa?”). Dacă părintele rămâne calm copilul se liniștește (reacționează „în oglindă”, fără să vrea imită starea și comportamentul dumneavoastră). Dacă vă enervați și vă pierdeți calmul, ce îi rămâne de făcut copilului? Ori reacționează la fel (ceea ce, în mod evident, vă supără și mai mult) ori o să se închidă în sine și o să reacționeze cu încăpățânare (ca o scoică care s-a închis și o să fie greu de deschis data viitoare).
În faza de confruntare încă ne putem întoarce la situația de comunicare anterioară, putem să rezolvăm situația conflictuală și să mergem mai departe. Dar dacă nu administrăm bine problema vom ajunge la etapa cea mai grea a conflictului, la escaladare. Escaladarea este un bun exemplu al teoriei conflictului conform căreia un conflict conduce și la mai mult conflict, ceea ce conduce la și mai mult conflict ș.a.m.d. La fel cum un bulgăre de zăpadă, dacă îl rostogolim devine din ce în ce mai mare, un conflict escaladat ajunge atât de puternic încât scapă de sub control, se spun lucruri urâte, comunicarea se rupe. Tot ceea ce se spune în momentul de maximum al conflictului este numit „reziduu de comunicare”. Dacă ai spus un lucru foarte urât la adresa cuiva, dacă părintele își jignește copilul și/sau copilul își jignește părintele, chiar dacă la un moment dat conflictul se rezolvă, ceea ce s-a spus nu o să se mai șteargă niciodată și o să rămână – ca un reziduu radioactiv, toxic – pentru întotdeauna în relația celor doi!
Există mai multe mecanisme care alimentează energia toxică a conflictului. Printre acestea este cel de percepție selectivă. Este la fel cum ne-am pune la ochi niște ochelari de soare, lumea o să ne apară ori mai veselă ori mai tristă (în funcție de culoarea lentilei). Vă aduceți aminte de momentul în care erați îndrăgostit de cineva? Chiar dacă cei din jur nu credeau la fel, pentru dumneavoastră toată lumea era colorată în roz, toate erau minunate la persoana pe care o iubeați. La fel, percepția selectivă ne face să observăm doar comportamentele negative ale persoanei cu care ne aflăm în conflict; imediat ce v-ați certat cu un prieten veți observa la el multe lucruri urâte, lucruri pe care nu le-ați băgat în seamă până în acel moment. De ce se întâmplă asta? Pentru că în mod inconștient noi selectăm din comportamentul celuilalt dovezile după care noi avem dreptate și el greșește…
Efectul de polarizare sprijină percepția selectivă. Confruntați cu tensiunea produsă de către conflict oamenilor le este mai simplu să gândească în alb-negru. Nu mai există nuanțe, persoana cu care ne aflăm în conflict este ori bună ori rea. Chiar dacă copilul nostru a făcut ceva nepotrivit, el nu este complet rău, trebuie să ne centrăm și pe elementele bune pentru ca să ne fie mai ușor să îl înțelegem, să acceptăm și punctul lui de vedere.
În sfârșit, ostalitatea autistă este al treilea mecanism care face ca o simplă confruntare să conducă spre un mare conlflict, spre un conflict escaladat. Ostilitatea autistă se referă la tendinţa oamenilor de a înceta să interacţioneze cu oameni care le displac. Literatura de specialitate dă un exemplu extrem: este vorba doi fraţi care conduceau acelaşi magazin; unul a crezut că celălalt a furat bani, celălalt a negat că ar fi făcut acest lucru şi în urma conflictului au încetat să mai discute între ei pentru … 30 de ani. La capătul acestei perioade un străin vine în magazin şi le mărturiseşte că el a înfăptuit furtul şi mustrându-l conştiinţa s-a hotărât să le restituie banii; chiar dacă târziu, comunicarea între fraţi se restabileşte.
Am văzut cu toții cum în momentul unui conflict puternic fiecare dintre protagoniști se duce într-o altă cameră, concentrându-se fiecare pe problema lui. Uneori această perioadă este benefică pentru calmare, dar de multe ori stresul produs devine mai mai mare, fiecare se încarcă afectiv negativ din ce în ce mai mult.
Trebuie să știm că un conflict escaladat nu se rezolvă pur și simplu. Dacă s-a produs un nivel înalt de afectivitate negativă, de stres, nu se poate ajunge prea repede la o comunicare la fel ca înainte. Un conflict escaladat trebuie de-escaldat. Trebuie să mai scădem din energia negativă a conflictului, să mai reducem presiunea din sistem înainte de a ne apuca să reparăm ceea ce este de reparat. Pentru aceasta trebuie să dezamorsam mecanismele descrise mai sus:
(1) să trecem dincolo de percepția selectivă aducând în discuție situații în care cei incluși în conflict au demonstrat aspecte pozitive;
(2) să diminuăm polarizarea, să căutăm și tonuri de gri (nu doar de alb sau negru): de exemplu, este util să facem un „desen” în care fiecare dintre cei care se ceartă să-l „coloreze” pe celălalt (cât negru, cât alb, cât gri – și să justifice motivația alegerii proporțiilor celor trei nuanțe);
(3) să eliminăm ostilitatea autistă prin diminuarea perioadei în care protagoniștii conflictului stau separați. De exemplu, este utilă o regulă de genul „nimeni nu părăsește camera, oricât de supărat este pe celălalt/ceilalți”.