Conflictele (III): Ce facem când conflictul apare?

400 de articole de educație

Conflictul este de multe ori asemănat cu un foc: el arde puternic și poate provoca pagube însemnate conflictele si comunicarearelației dintre părinte-copil. În același timp, el scoate la suprafață toate tensiunile latente, toate crăpăturile apărute în relație se lărgesc și arată dacă construcția poate să mai rămână așa sau are nevoie de o consolidare grabnică.

Există mai multe modele privind procesul conflictului; unul dintre cele mai interesante este cel gândit de către Rubin, Pruitt și Kim. Intitulat modelul preocupărilor bilaterale, el pornește de la ideea conform căreia atunci când conflictul se instalează noi putem avea una dintre următoarele două atitudini:

  1. Ne apărăm propriul interes, căutăm ca NOI să fim cei care câștigăm în urma confruntării;
  2. Este mai important interesul CELUILALT, este mai important ca el să câștige chiar dacă noi vom pierde…

Prima situație este valabilă în majoritatea situațiilor și ține de dorința de a supraviețui unui mediu (potențial) ostil. Vrem să avem cele mai bune resurse, vrem să fim cei care dictăm, care ne controlăm șansele de succes într-o situație.

Cea de-a doua situație este mai rar întâlnită, dar părinții o să o înțeleagă foarte bine. Există un unic motiv care să mă facă să cedez și să fiu de acord să pierd în fața celuilalt (chiar dacă sunt convins că dreptatea este de partea mea!). Este momentul în care sunt implicate aspecte afective. Un părinte, din dragoste față de copilul său își sacrifică dorințele, își îngenunchează aspirațiile și le substituie cu cele ale micuțului său.

Cele două tendințe se combină și – în practică – avem patru situații posibile:

a). Rezolvarea de probleme (este la fel de important interesul propriu ca și interesul celeilalte părți). Este cea mai bună situație, vreau să fie și ca mine și ca el…

b). Lupta – doar interesul meu este important. Chiar dacă la o primă vedere pare puțin probabil, am întâlnit părinți egoiști pentru care dorința, aspirațiile copiilor nu contează. Când copiii sunt mici ei sunt traumatizați de o astfel de dominare din partea adultului, mai târziu devin răzvrătiți, vor lupta cu tendința părintelui de a-și impune doar propriile păreri și opțiuni comportamentale.

c). Cedarea. Chiar dacă pare mai bună, această alternativă (care presupune elementul opus pentru luptă) este la fel de rea ca și precedenta. Este vorba despre părinții care se sacrifică – de fiecare dată – doar că să fie cei mici fericiți. De ce este un aspect negativ? Pentru că micuțul devine egoist, consideră că i se cuvine totul, nu pune preț pe sentimentele și dorințele celuilalt.

d). Evitarea presupune că nu este important nici interesul meu, dar nici nu am dorința de a ceda interesului celeilalte părți. Un astfel de părinte are o atitudine neutră, indiferentă, neimplicativă în relația cu copilul său, nu își impune ideile, dar nici nu le acceptă pe cele emise de către fiul/fiica sa. Copilul se simte abandonat, nu înțelege cum să lupte cu o astfel de situație, devine nesigur și stresat.

Iată de ce rezolvarea de probleme este singura soluție bună dintre cele patru perspective. Îmi pasă de tine, dar îmi pasă și de mine. Este părintele care ascultă cu atenție și ia în considerare părerile și cererile copilului său, dar care are o atitudine fermă atunci când aceasta este necesară. Este părintele care este un bun negociator, care știe că micuțul său trebuie să aibă anumite victorii, să se bucure de o libertate asumată, să învețe și pe propria piele anumite lucruri, dar cu sprijinul, sfatul și intervenția lui hotărâtă.

[ Articol citit de: 56 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.