De multe ori, părinții ori copiii se află între două tendințe: prima, când ne dorim un lucru, presupune apropierea (atunci apare forța de atragere spre respectivul aspect). La polul opus este respingerea/evitarea (când încercăm să ne ferim de ceva ce nu ne place). Atunci când cele două tendințe se combină ne aflăm în fața unor conflicte la care cu greu facem față:
a) conflictul apropiere-evitare. K. Lewin observă că, de multe ori, un scop este determinat atât de impulsuri pozitive, cât şi negative. Să luăm un exemplu: copilul știe că trebuie să meargă la stomatolog pentru menţinerea sănătăţii dentare, dar acest lucru nu îi face plăcere, (mai mult, chiar îi produce un disconfort). De aceea, de multe ori amână decizia de a merge la medic.
De multe ori suntem în fața unui astfel de conflict intern. Copilului îi plac prăjiturile, dar știe și că prea mult „dulce” poate să-i provoace probleme de sănătate. Vrea să stea până târziu seara (la un film sau pur și simplu pentru că nu vrea să doarmă), dar știe că a doua zi o să fie foarte obosit la grădiniță sau școală. Părintele trebuie să-l ajute pe cel mic să gestioneze astfel de conflicte interne (fără să ignore vreuna dintre forțe: atracția sau respingerea…)
b) conflictul atragere-atragere. Chiar dacă pare paradoxal există și un astfel de conflict. În cadrul acestuia există două stimulente pozitive. La o primă vedere totul este minunat, dar nu este chiar așa deoarece în situația în care nu pot să fie ambele obţinute, trebuie ales unul dintre ele. Spre exemplu, copilul are un timp liber la dispoziție și poate să meargă cu prietenii să se joace (ceea ce îi face mare plăcere) sau să stea acasă și să vadă un film (la televizor, a cărui vizionare o așteaptă de mult). Ce să aleagă? În momentul în care optează pentru una dintre variante pierde altceva…
c) conflictul evitare-evitare. Există și o expresie pentru acest conflict: „dintre două rele alegi pe cel mai puțin rău”. Mai precis, acest conflict rezultă din opţiunea pentru una dintre două alternative sau stimulente negative posibile. Un exemplu: copilul nu dorește să consume o mâncare ce are un gust ce nu-i place, dar nici nu vrea să-l supere pe părinte (care insistă ca micuțul să mănânce respectivul aliment). În ambele cazuri rezultatul este unul negativ. Și totuși, o alegere trebuie făcută.
Concluzie: Copilul dumneavoastră se află în fața unor alegeri complexe, zi de zi. De multe ori decizia se obține în urma unui un proces dificil. Ca urmare, părintele trebuie să îl ghideze pentru ca micuțul să înțeleagă de ce este atât de greu să ajungă la un rezultat bun.
Ador situl dvs. si urmaresc cu regularitate articolele pe care le postati; totul pare usor la modul teoretic , insa asa de greu in practica….
de ex.: baietelului meu de aproape 7 ani, nu-i place sa mearga la activitati cum merg copiii de varsta lui: sport sau dansuri sau cursuri creative pentru simplul motiv ca ” e departe de mama” ( adica de lucrurile cunoscute inteleg eu prin acest concept). Refuza si sa mearga un curs de incercare sa vada macar daca i-ar placea au ba.
Imi dau seama ca in sufletelul lui e un conflict intre ” a fi in rand cu lumea” prin a infrunta noul si deci necunoscutul si tendinta de a trage catre rutina cotidiana, insa nu stiu cum il pot ajuta in sensul acesta. (Este exclusa participarea la aceste cursuri impreuna pentru ca multi profesori nu accepta lucrul acesta pentru a-i acorda sa zicem o perioada de tranzitie, in care sa vada ca totul este ok.)
Nu tin sa mearga la 10 activitati pe saptamana cum e la moda acum, insa mi-ar placea sa stiu ca ar putea merge cu placere la un sport si o limba straina de ex..
Multumim pentru comentariu. Site-ul are aceasta latura teoretica deoarece ne dorim sa aducem parintilor din Romania o altfel de perspectiva (bazata pe dimensiunea academica, raportata la ce este mai nou in lume din punct de vedere stiintific, informatie certificata si utila). Incercam sa facem informatia cat mai apropiata pentru parinti, dar – daca vrem sa pastram tinuta si amploarea continutului – o perspectiva consolidata teorietic este obligatorie. Ceea ce nu inseamna cu nu venim aproape de parinti prin feedback-ul la comentariile primite.
In situatia concreta, copilul dvs. are o anumita anxietate de separare (cu origini ce trebuie cautate in trecut); in acest moment nu trebuie sa il fortati, dar trebuie sa il motivati. De exemplu, puteti aduce unii profesori acasa la dvs. (mediu sigur pentru el) pentru a se obisnui cu perspectiva a mai multor persoane sau puteti merge impreuna la diferite activitati in care vizionarea impreuna (parinte-copil) este permisa. Trebuie sa cresteti gradat volumul acestor participari, de la una-doua la inceput spre mai multe, mai tarziu. De asemenea, sunt utile discutiile despre ce ii place si ce nu (si sa incepem cu acele elemente care ii fac placere), feedback-ul de incurajare pe care trebuie sa il dati ori de cate ori reuseste cate un mic pas in directia socializarii si integrarii in cursurile respective. Puteti introduce in ecuatie si alte persoane (nu doar cu mama, dar si cu tatal, bunica ori altcineva poate sa mearga si sa fie impreuna la aceste activitati) pentru a exista o detasare de relatia prea stransa cu dumneavoastra.
Sper ca in cateva idei am reusit sa va ofer o directie pe care sa mergeti. Totul este sa actionati cu rabdare si tact, sa nu ii dati senzatia ca el are o problema (deoarece se poate inchide in el si culpabiliza). Succes!
Va multumesc pentru raspuns; va multumesc pentru directia concreta indicata.
Latura teoretica a articolelor e obligatorie, binenteles, insa spuneam la modul general ca-i mai greu cu aplicatul , cu particularizatul! (sau mie cel putin mi-e greu). Insa e clar ca daca n-ai lua cunostinta de o problema la modul teoretic, poate n-ai stii nici cum s-o definesti la modul practic!
Si pentru asta va multumesc inca o data ! E important de spus ca, cu ajutorul articolelor dvs. imi pun mereu noi intrebari si incerc sa imbunatatesc continuu relatia cu copilul meu, in sensul in care vreau sa se dezvolte armonios.