În această perioadă mulți părinți caută pentru copiii lor o școală bună, profesori buni, educație de calitate. Școlile și-au deschis porțile pentru ca părinții și micuții lor să-și îndrepte opțiunile spre clasa pregătitoare. Săli luminoase, mobilier curat, planșe pe pereți, resurse … toate acestea contează mai puțin. Important este cadrul didactic care o să-i insufle (sau nu!) copilului dragostea față de învățătură, o să-i ofere confortul afectiv și o să-i îndrume pașii în complicata aventură a cunoașterii și a devenirii de sine. Un profesor bun este cel care oferă toate acestea: așadar, la ce trebuie să se uite cu atenție un părinte?
- este entuziasmat de ceea ce face. Pentru un profesor bun activitatea la catedră reprezintă cea mai bună meserie, el își „încarcă bateriile” când intră în sala de clasă.
- își îmbunătățește permanent predarea (și nu se teme să-ți asume „riscuri” în sensul de a schimba tot ceea ce face pentru a se adapta la noile generații de studenți).
- centrează învățarea mai degrabă pe „cum să gândești” decât pe „ce să gândești”. (Dunn, 2011).
- încearcă să aducă în clasă, zilnic, motive de bucurie. Experiența pozitivă hrănește creierul spune O’Grady. Mai mult decât atăt, autorul accentuează că un profesor bun are o „răbdare infinită” cu elevii săi (O’Grady, 2015).
- are standarde ridicate (Furnham, 2014). Chiar dacă aceste standarde vin „la pachet” cu o mare înțelegere față de nevoile copiilor și cu o mare iubire de oameni. În fapt, educatorii de excelență au așteptări mari de la copii și le transmit acestora o stare motivantă. Uneori părinții consideră că profesorii autoritari (care folosesc standardele ridicate ca un instrument de control) sunt potriviți pentru „a scoate oameni” din copiii lor. Este o mare greșeală: profesorii de excelență au și așteptări mari și o credință nestrămutată în potențialul elevilor lor.
Iată o listă (care se poate completa și cu alte caracteristici), o listă care se poate afla în mâna părintelui când alege să-i încredințeze unui profesor viitorul copilului lui. Desigur că și reciproca este valabilă: și cadrul didactic se așteaptă ca părintele să fie într-un anumit fel și să regăsească în el un partener real în procesul complex de educare a copilului.
Superb şi idealist spus,domnule profesor ! Ce ne facem însă cu o amărâtă de educatoare cu 40 de ani vechime,dedicată trup şi suflet copiilor,având un salariu mizerabil vs. părinţi mitocani şi analfabeţi funcţional,urmaşi de nădejde ai Decretului 770/1966,care şterg pe jos cu personalul din grădiniţe ? Sunt mii de părinţi care şi-au mutat copiii de la grădiniţe private la cele de stat,cele mult-hulite…Oare de ce ?
Oamenii dedicați reușesc, până la urmă, să mute „munții din loc”. Chiar și părinții în cauză vor ajunge să își înțeleagă rostul deoarece un profesor merge mai departe de elevul de la clasă: munca cea mai grea – și vă dau dreptate – este, uneori, cu familia. Dar rezultatele la care ajungem merită această dăruire: părinți fericiți, copii împliniți care au prins drag de școală…