De multe ori cadrele didactice și părinții au o problemă comună: copiii nu ascultă solicitările adulților, reacționează negativ, sunt recalcitranți. Profesorii și părinții își analizează… Citește mai mult »Dacă am promis… Teoria angajamentului
Suntem înconjurați de conflicte: părinții cu copiii, profesorii cu elevii, cadrele didactice cu părinții, părinții cu părinții etc. Sunt multe modalități în care putem să… Citește mai mult »Forța persuasiunii
Multe persoane ne-au spus în ultimul timp că lumea care le înconjoară a devenit parcă mai agresivă. Pentru televiziuni știrile cu și despre agresivitate sunt… Citește mai mult »O lume agresivă…
Dacă în calitate de părinți sau de profesori obişnuiţi să oferiţi recompense copiilor, să îi „premiați” pentru diferite comportamente, este posibil să realizați acum că… Citește mai mult »Cer și obțin și mai mult. Disonanța cognitivă
Atunci când sunt căutate cauzele defectelor și problemelor cu care se confruntă societatea românească, lista rezultată este destul de lungă: corupția la nivel politic, sistemul… Citește mai mult »Lehamitea
De multe ori părinții doresc că fiul/fiica lor să aibă realizări deosebite în toate domeniile. Uneori este vorba despre grija pentru dezvoltarea copilului, alteori de… Citește mai mult »Copilul meu este cel mai bun!
De multe ori părinții și cadrele didactice deopotrivă spun că, în zilele noastre, copiii nu îi mai „ascultă” pe adulți. Este invocată tendința unor părinți… Citește mai mult »Să faci tot ce spun! Autoritatea părintelui
De multe ori părintele sau cadrul didactic se află în fața unei situații care pare fără ieșire: cum să îl convingă pe copil să facă… Citește mai mult »Ce este rar este mai bun: persuasiunea în educație
În aceste zile când fenomenul migrației spre Europa deschide toate jurnalele de știri, opinia publică este împărțită. Sunt persoane care sunt de acord cu drama… Citește mai mult »El nu este ca mine! Riscurile discriminării
Mulți părinți sunt stresați de faptul că uneori copiii par să aibă reacții nepotrivite pe care „nu știu de unde au apărut”. Părintele a spus… Citește mai mult »Copiii și comportamentele nepotrivite: părintele este vinovat?
De multe ori în discuțiile noastre cu părinți și cadre didactice apare constatarea: „îi cer să facă X sau Y – lucruri bune pentru el –… Citește mai mult »Copilul tău refuză schimbarea? Află de ce
În urmă cu câteva zile fiica mea a descoperit printre „amintiri” un reportofon care avea în el o casetă. Derulând-o mi-am dat seama că este… Citește mai mult »Avem nevoie de modele. Unde le (mai) găsim?
Educația le spune copiilor că perseverența este un ingredient cheie în obținerea succesului, dar uneori în societatea actuala putem observa şi persoane care obţin reuşite… Citește mai mult »Copilul depășește eşecurile. Exerciții de vacanță
În calitate de educatori (părinți sau profesori) suntem modele în ochii copiilor și orice gest, orice reacție poate să conducă comportamentul lor într-o direcție sau alta.
Bandura, Ross şi Ross (apud Crisp, Turner, 2007) au desfăşurat un experiment interesant în care au avut drept subiecţi copii – băieţi şi fetiţe cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Copiii stăteau într-un colţ al încăperii desfăşurând o activitate plăcută şi amuzantă. O persoană adultă era condusă în colţul opus al încăperii şi acolo se apuca să asambleze jucării:Citește mai mult »Agresivitatea naște agresivitate
Îmi aduc și acum aminte confesiunea unui student în cadrul unui seminar privind metodele
de motivare pe care urma să le aplice cu viitorii săi elevi: „voi face ceea ce a făcut și profesorul nostru din liceu cu noi!” a fost răspunsul. Detaliile erau extrem de neplăcute: profesorul respectiv văzând că elevii săi nu învaţă nu a găsit altă soluţie decât aceea de a trece la pedepse fizice. Terifiaţi, aceştia s-au apucat de învăţat ceea ce – în opinia studentului nostru – funcţionase deoarece el însuşi era cursant la chiar la materia pe care respectivul profesor o predase.Citește mai mult »Sindromul Stockholm în clasă: agresivitatea naște agresivitate
De multe ori cadrele didactice ori părinții doresc ca elevii/copiii să atingă anumite standarde: la nivel cognitiv, la nivel comportamental etc. Copiii 
primesc o mulțime de informații, ordine, indicații, dar toate acestea nu funcționează, nu este așa? Ce trebuie să facem pentru ca micuțul nostru să fie cel mai bun? Belding (2004) ne oferă patru „secrete” privind modul în care putem aplica standarde de performanţă, pentru ca acestea să funcţioneze:
1. Să ne asigurăm că copilul/elevul cunoaște și întețelge standardele de performanţă pe care le aşteptăm de la el De multe ori părintele/cadrul didactic consideră – în mod eronat – că standardele pe care el le fixează sunt „de la sine înţelese”, nu le asigură copiilor posibilitatea să le cunoască, să le înţeleagă şi – cu atât mai mult – să şi le asume.Citește mai mult »Standardele de performanță – cum le putem aplica
Tendințele recente din educație pun din ce în ce mai mult accent pe dezvoltarea la copil/elev a unui profil de inovator. Este important pentru că inovatorii sunt cei care împing societatea mai departe, care o transformă, cei care nu se lasă modelați de viitor, ci ei sunt cei care modelează viitorul. George Bernard Shaw spunea că progresul aparține oamenilor „nerezonabili”, celor care nu se adaptează lumii în care trăiesc. Dar are copilul meu un profil de inovator?
Să vedem ce spune literatura de specialitate. Everett Rogers ne prezintă un ciclu al inovării care cuprinde cinci etape; ele sunt importante pentru studiul nostru deoarece – în acest mod – putem defini şi gradul de absorbție şi permeabilitate a elevilor la nou şi – mai mult decât atât – putem înţelege nuanţele în interiorul unui grup şcolar. Acest lucru este o replică la o gândire simplistă care vedea clasa de elevi ca un bloc unitar, care are acelaşi grad de permeabilitate la schimbare. Ori lucrurile sunt departe de a sta aşa. Dimpotrivă, oamenii sunt diferiţi nu doar în ceea ce priveşte ritmul de învăţare (lucru asumat de pedagogie care vorbeşte despre ritmul propriu de învăţare al elevului) cât şi referitor la alte aspecte – în cazul nostru rezistenţa la nou. Nu toată lumea va îmbrăţişa imediat şi necondiţionat schimbările propuse de către cadru didactic:Citește mai mult »Inovator sau nu? Cum este copilul/elevul dumneavoastră?
De la celebrul caz al învățătoarei care își jignea elevii, media tot găsește profesori care sunt dincolo de deontologia profesiei de dascăl. De cele mai multe ori aceștia nu sunt decât „uscăturile” de care are nevoie orice pădure pentru a vedea dimensiunea și măreția arborilor care o compun. Uneori însă o astfel de perspectivă este mult mai aproape de părinte, de elev, de directorul de școală. Ce este de făcut în acest caz?
Trebuie să spunem de la început că dimensiunea agresivă a comportamentului (elevului și profesorului) este astăzi obiect de studiu pentru multe cercetări care investighează fenomenul de violență școlară. Instituțiile educaționale par incapabile să facă faţă creşterii dramatice a cazurilor de agresiune şcolară. Pentru moment măsurile luate (destul de timide, de altfel) vizează mai degrabă gestionarea administrativă a situaţiei şi mai puţin studiul profund a fenomenului. Ori astfel de strategii nu sunt menite decât a face faţă pentru moment şi în nici un caz pentru a găsi soluţii reale şi adaptate şcolii de astăzi. Iată de ce este important să vedem cu ce avem de-a face.
Tipologia agresivităţii (Anderson & Huesmann) pune în evidență anumite diferenţe:Citește mai mult »Profesorul agresiv: cine este și ce trebuie făcut…
Întâlnesc de multe ori sintagma: elevii de astăzi sunt din ce în ce mai greu de stăpânit, nu mai sunt controlabili. Poate înainte de a trece mai departe ar
trebui să luăm în calcul întrebarea: de ce este nevoie să ne „impunem” ori de ce elevii trebuie să fie „controlabili”? Dincolo însă de folosirea mai fericită ori mai puțin fericită a cuvintelor de mai sus, realitatea este că pentru elevi apare o dublă problemă: școala le cere să fie „cuminți” și în același timp să își dezvolte autonomia, să fie pregătiți pentru un viitor imprevizibil. Ori o astfel de perspectivă este o contradicție evidentă!
În primul rând elevul nu mai poate să fie „cuminte” și să-l lase pe profesor să poarte toată responsabilitatea educării lui. Acest lucru este o rezultantă a faptului că elevul de astăzi are la dispoziție o largă paletă de informații (furnizată în special de Internet) ceea ce îl face mai pregătit să răspundă, să dea replica, să nu mai accepte pasiv intervenția cadrului didactic (mai multe despre specificul generației digitale în articolul Azi copilărie digitală, mâine familie pe Internet?)
Dar chiar dacă acest lucru este posibil, dacă profesorul „știe mai bine” și elevii sunt transformați într-o audiență pasivă, acest lucru este un factor pozitiv? Experimentele în domeniu arată că lucrurile nu stau chiar așa. Iar studiul la care o să fac referire în continuare nu a avut drept obiect al cercetării copiii, ci adulții (care se presupune că sunt mai adaptabili, mai obișnuiți cu ideea că trebuie să se „supună” și să fie „controlabili”).
Astfel Langer și Rodin au efectuat un experiment la un azil de bătrâni împărțind subiecții în două grupuri: Citește mai mult »Autonomia copilului în școală. Ce face profesorul?
Temele pentru acasă sunt o temă semnificativă de discuție în triunghiul educațional profesor-elev-părinte Impactul unei gestionări ineficiente a temelor pentru acasă poate să ducă la o relație tensionată între părinte și copil ori poate să îl facă pe acesta din urmă să își piardă motivația pentru a învăța (adică exact efectul invers față de cel pe care-l așteptam de la ele).
O viziune clară și cuprinzătoare o regăsim la Carey (2015); autoarea observă în cartea Riscurile parenting-ului competitiv că tema efectuată acasă poate să se prelungească față de timpul normal necesar dacă acest lucru s-ar desfășura la școală. Motivul? Acasă există o mulțime de lucruri care îl distrag pe copil și el poate să folosească cu părinții tactici de amânare care nu sunt funcționale la școală.Citește mai mult »Temele pentru acasă – le cer părinții sau le dau profesorii?
De multe ori aud în jurul meu expresia: școala nu mai este atractivă pentru elevi, informațiile predate sunt greu de „digerat” de aceștia, școala nu… Citește mai mult »Legea minimului efort și școala: ce trebuie să știe părintele
Presa relatează că aproape 500 de cazuri de bullying s-au semnalat la Telefonul Copilului în două
luni și 87% dintre acestea s-au petrecut în școală. Este un fenomen pe care nu mai trebuie să-l ignorăm, școala este un loc unde de multe ori violența este prezentă. Iar copilul/elevul nostru petrece mult timp la școală astfel încât există un mare pericol ca el să devină țintă a unei agresiuni (fie ea verbală sau chiar fizică).
Citește mai mult »Violența în școală: este copilul meu o victimă?
Mulți părinți s-au confruntat cu problema aceasta: copilul lor pare prea visător, are „o lume a lui”, iar
la școală dascălul a atras atenția asupra acestui lucru. Oare este bine sau este rău că face așa?
În primul rând trebuie să observăm că avem de-a face cu un lucru care se prezent în viața fiecăruia dintre noi. Coon (1983) efectuează o analiză interesantă a fenomenului (numit și fantezie diurnă). Studiile arată că aceste fenomen foarte prezent în viaţa noastră de fiecare zi urmăreşte ca teme: succesul vocaţional/în carieră, romantism, bani şi posesie, realizările sau atractivitatea fizică. Într-adevăr și dumneavoastră – ca adult – permiteți uneori „ să vă zboare gândurile” la un lucru pe care în doreați/visați. Acest fenomen tinde să reflecte câmpul curent de interese pe care persoana îl are în viaţa cotidiană.
Dar este acest procedeu bun său rău? Citește mai mult »Copilul meu „visează cu ochii deschiși”. Ce fac?
Un aspect important pe care mulți părinți și multe cadre didactice tind să îl subestimeze este nivelul la care copilul/elevul are o stimă de sine consistentă, constantă și „rezistentă” la influențele venite din mediu.. Stima de sine care este definită drept „sentimentul propriei valori” (Coleman și Glaros) se dezvoltă în timp prin tot ceea ce face educatorul. Astfel, confirmarea externă (laude, premii, importanța efectivă a lucrului bine realizat etc.) îi oferă copilului credinţa că ceea ce face este bine şi este bine să meargă și mai departe. La polul opus jignirile, reacțiile nepotrivite și ignorarea efortului și succesului obținut de copil conduc la diminuarea stimei de sine a acestuia.
Mai mult decât atât McGuire a a pus în evidenţă faptul că există o relaţie dintre stima de sine şi schimbarea atitudinală; persoanele cu stimă de sine mai scăzută au Citește mai mult »Sunt pregătit pentru succes: stima de sine
De multe ori mediul școlar produce asupra învățării un impact mult mai important decât luăm în
calcul. Elevii – dar și profesorii – sunt influențați de culoarea pereților, de ce imagini se află expuse, de tablouri, de mărimea ferestrelor, de ce se vede prin fereastră etc. De pildă, economiștii au observat de multă vreme că vremea poate influenţa Bursa de Valori; astfel, piaţa tinde să crească în zilele cu soare şi să scadă în zilele mohorâte (Hilbert apud Smith, Mackie, 2007). Este doar un exemplu. Să mai vedem câteva astfel de studii în sprijinul ideii că trebuie să fim foarte atenți la mediul în care învață elevii.
Fjeld şi colaboratorii, efectuând un studiu asupra efectelor pe care le au aducerea unor plante în birourilor unor angajaţi au observat că aceştia din urmă s-au simţit mai bine (lucru relevat în completarea unor chestionare ulterioare) prin comparaţie cu momentul în care nu au existat plante în birouri. Similar, în situaţia în care într-un spital s-au făcut schimbări la nivelul ambianţei, acolo unde s-a încercat o ambianţă mai plăcută, acest lucru a condus la diminuarea plângerilor.Citește mai mult »Școala cu pereți albi: ambianța învățării
Un element important în educația copilului este presiunea pe care familia și școala o exercită asupra
acestuia prin compararea performanței lui cu a celorlalți. Familia îi oferă copilului exemplul fratelui mai mare (sau chiar al părintelui când a fost la vârsta respectivă), al unui coleg sau copilul unor prieteni de familie etc. Școala este în sine un sistem de ierarhizare a copiilor: elevul trebuie să fie cel mai bun. Sistemul de evaluare conceput să îi furnizeze copilului, dascălului și părintelui o imagine realistă asupra informațiilor acumulate de elev și a dezvoltării gândirii acestuia este folosit pentru a face comparații în clasă, între clase și între școli. De altfel și părinții când aleg o școală pentru copiii lor se uită tot la note și la premiile obținute de respectiva instituție de învățământ. În acest fel copilul învață că trebuie să se uite „în dreapta și în stânga” să fie mai bun decât ceilalți, să îi întreacă pe ceilalți. Dacă nu poate să o facă ajunge să îi invidieze pe cei mai buni decât el, să acuze de propriul eșec școala sau familia.
Toate aceste aspecte par desprinse dintr-un scenariu urât, dar sunt lucruri care fac parte din cotidianul creșterii unui copil. La baza tuturor acestor elemente stă un fenomen simplu în aparență: compararea socială. Citește mai mult »Copilul meu devine mai bun – cel mai bun!
În aceste zile în care generozitatea și deschiderea față de cel de lângă noi trebuie să fie cuvântul de
ordine ne oprim asupra unui subiect important: cum noi, părinți sau profesori avem de spus cel mai greu cuvânt în educația copiilor. Și nu este vorba doar de elementele evidente, ne referim în cele ce urmează la aspectele nebănuite, peste care trecem de multe ori cu vederea, dar care înseamnă enorm în dezvoltarea copiilor.Citește mai mult »Stima de sine: rolul părintelui/profesorului
De multe ori atunci când vorbim despre educație discuțiile se centrează pe cei doi poli importanți:
școala și familia. Fiecare dintre cei doi factori vorbesc despre puncte slabe și puncte tari ale sale și ale celuilalt: părinții spun că școala nu mai este ce era odinioară, că profesorii sunt mai slab pregătiți și mai demotivați. La rândul lor profesorii observă că părinții nu se implică suficient în educația copiilor lor, că lasă totul pe „umerii” școlii, că au pretenții, dar nu și responsabilități etc.
Recunoașteți mesajele de mai sus? Ele nu fac decât să tensioneze și mai mult o relație deja dezechilibrată, să aducă un plus de stres, dar să nu rezolve nimic. De altfel un element important pe care Alan Filley îl specifica drept o diferență dintre negocierea de tip pierdere-pierdere și negocierea de tip câștig-câștig era să nu apară o abordare „noi contra ei”, ci una de tip „noi contra problemă”. Profesorii și părinții sunt, de fapt, în tabăra educației copiilor. Dar sunt multe alte aspecte la care ar trebui să devină atenți și unii și ceilalți.Citește mai mult »Educația la televizor: ce văd copiii…
În ultimii ani motivația extrinsecă a fost privită din perspective contradictorii: uneori folosită
de părinți și cadre didactice ca unicul mod de a „controla” copiii, alteori s-a considerat că nu ajută la nimic, că elevul trebuie să ajungă să învețe „de plăcere”.
Probabil că ambele perspective sunt corecte dacă privim dintr-un unghi potrivit. Nu este potrivit ca părintele să condiționeze învățarea de un motivator extrinsec (îți cumpăr X lucru dacă o să primești 10 la școală!). De altfel, cercetările au demonstrat ineficiența unei astfel de perspective în mai multe domenii (nu doar cel educațional).
De multe ori, recompensele externe obţinute de către individ adesea slăbesc interesele personale, bucuria şi satisfacţia încercate de aceştia, din moment ce persoana face un lucru pentru alte motive decât lucrul în sine (Huffman, Vernoy, Williams şi Vernoy).Citește mai mult »Motivarea eficientă: cu o bomboană sau cu un cuvânt?
Știu, mulți părinți și profesori o să se întrebe: cum adică să nu spunem nu? Dacă copilul/elevul face
ceva nepotrivit cum o să reacționăm? O să spunem „Da”?
Răspunsul meu nu este unul atât de radical. Pornim de la ideea că educația pozitivă este mai importantă decât cea negativă și dacă putem să îl spunem mai rar pe „Nu” ar trebui să o facem. Dar chiar și în situația în care suntem obligați să îl folosim este necesar să știm cum să o facem. De multe ori părintele nu își explică decizia – el doar interzice. „Nu ai voie!” este o expresie pe care o să o auziți de multe ori în jurul dumneavoastră dacă sunteți atent: pe stradă, în parc, la supermarket sau la școală. În cele ce vom demonstra mai departe o să vedeți că „Nu ai voie!” poate uneori să devină mai nociv chiar decât comportamentul pe care încercăm să îl corectăm astfel!
În sprijinul nostru o să vorbim despre teoria reactanţei psihologice. Brehm a observat că aceasta se fundamentează pe reacţia care apare în urma ameninţării de a restricţiona ori uneori chiar elimina libertatea persoanei de a alege să acţioneze în maniera în care aceasta doreşte. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că în mod firesc o astfel de perspectivă determină persoana de a acţiona într-o direcţie care să-i reasigure libertatea unui comportament ori unei atitudini. Ca urmare, atunci când interzicem un comportament, când spunem „Nu”, copilul/elevul nostru trebuie să aleagă ce face în continuare:Citește mai mult »Îi spui NU copilului? O să învețe și el să spună NU!
Frica este un element des folosit în învățământ (atât în școală cât și de părinți acasă). De multe ori nu
vorbim de elemente problematice, dar spectrul unor consecințe negative pentru un comportament nepotrivit este uzual în practica educațională. De pildă, în școală i se spune elevului: „dacă nu înveți acum o să ai probleme mai târziu!” , iar acasă părintele accentuează: „dacă nu faci acest lucru o să te pedepsesc!”. Este oare eficientă motivarea prin frică? O astfel de perspectivă este adânc înrădăcinată în memoria noastră colectivă, poporul român chiar exprimă acest lucru foarte clar: „frica păzește pepenii!”. Putem utiliza teama ca motivator, dar cum facem acest lucru concret? Unde apare riscul și care este acest risc?
Să vedem ce spune literatura de specialitate. Citește mai mult »Secretele motivării: frica sau entuziasmul?
Unul din cursurile pe care părinții le „bifează” ca fiind util pentru dezvoltarea copiilor lor este cel de leadership. Toți părinții își doresc ca micuții lor să devină lideri în viitorul apropiat, să comande și nu să asculte de ordinele altora, să fie „șefi”. Dincolo de valoarea unor cursuri sau altora, să vedem despre ce este vorba și dacă părinții fac ceea ce trebuie în această ecuație.
Studiile au arătat că există persoane cu o nevoie de putere mai mare decât a celor din jur, nevoie care se dezvoltă în direcția unei caracteristici de personalitate (cf. McClleland, Burnham); această nevoie se manifestă prin aceea că indivizii încearcă să-i domine pe ceilalți, simt nevoia de a-i supune controlului pe cei care se află în apropierea lor. Nevoia de putere poate să fie definită şi ca „nevoia de a câștiga recunoaștere, influență sau control asupra altor persoane sau asupra unor grupuri” (Morris, 1990).Citește mai mult »Copilul-părintele-profesorul: cine este șeful?
Pentru părinți, pentru profesori, pentru elevi, pentru toată lumea uneori așezarea în bancă reprezintă o mare problemă. Cadrele didactice se gândesc la aspecte ce țin de predare, de înălțimea elevilor, de metodele folosite, de ușurința de a se deplasa ei, dascălii, printre bănci. Părinții vor întotdeauna copiii lor să fie în prima bancă(sau cel puțin în banca a doua). Elevii vor să se afle lângă colegii pe care-i simpatizează, elevii buni vor mai aproape de tablă și profesor. Peste toate aceste considerente care se pot afla deseori în conflict intervine o întrebare: este atât de importantă așezarea în bănci? Și dacă răspunsul este pozitiv cum facem să mulțumim pe toată lumea: dascăli, părinți copii?
O soluție veche de când lumea (dar repusă în discuție ori de câte ori aceste argumente se aud la ședințele cu părinții) este mutarea elevilor dintr-o bancă în alta astfel încât toți să beneficieze de șederea în fiecare bancă. Acest argument este echitabil, aduce în discuție un anumit echilibru social și pare să împace pe toată lumea. Este însă el unul pedagogic? Studiile ne arată că lucrurile au multe nuanțe.Citește mai mult »Din prima bancă în ultima bancă: Efectul de posesie
Empatia facilitează exprimarea emoțiilor, convingerilor, valorilor și îmbunătățește comunicarea dintre părinți și copii. Un indicator al empatiei este sentimentul copilului că este înțeles și acceptat.… Citește mai mult »Cum dezvoltăm empatia la copil
De multe ori am scris în aceste rânduri despre importanța climatului pe care îl construim în jurul copilului, despre cât este educația acestuia de fragilă în… Citește mai mult »Educația – oglindă pentru familie/școală
Ne creștem copiii într-o societate în care grija pentru siguranța lor poate să conducă la un efect contrar. La un moment dar am primit un ppt.… Citește mai mult »Societatea modernă: copilul singur în fața lumii
De mult timp doream să abordez o problemă sensibilă: o situație care începe în ciclul primar și uneori crește în același timp cu copilul. Mulți părinți… Citește mai mult »Stimulare până la epuizare? Arta motivării fără stres
Este important ca dascălul să dezvolte o atmosferă frumoasă, distractivă în clasă, să folosească umorul ca un „ingredient” esențial al succesului didactic. Dar cum putem… Citește mai mult »Cum se „fabrică” umorul
Vorbeam în articolul de săptămâna trecută despre o școală cu elevi fericiți și punctam un element important: curiozitatea. Astăzi o să adăugăm încă o treaptă… Citește mai mult »Umorul în educație
De multe ori am discutat despre deficiențele școlii românești. Am vorbit și despre meritele ei. Am
încercat să scoatem în evidență ce trebuie făcut și ce nu trebuie făcut. Dincolo de toate un lucru este clar: școala trebuie să își regăsească locul în lumea copiilor noștri, școala trebuie să fie un loc în care elevii să fie fericiți!
Această perspectivă nu este deloc exagerată. Dacă școala se îndepărtează de lumea în care trăiesc copiii de astăzi și se situează într-un turn de fildeș – izolată, rece, inflexibilă – misiunea ei principală poate să fie compromisă.
Care sunt mecanismele intime care trebuie repornite (sau doar „unse”) ca lucrurile să meargă în direcția dorită? Cel despre care vorbim astăzi este vechi, dar de multe ori uitat de teoria și practica de astăzi. Este vorba despre stimularea curiozității. Mult prea puțin (oricum, mai puțin decât au nevoie elevii de astăzi) manualele reușesc să mai stimuleze curiozitatea copiilor. Să nu uităm că vorbim despre copii „conectați” la informație – pe care Mark Prensky îi numește „nativi digital”. Și totuși, curiozitatea poate să stea la baza reconcilierii școlii cu generațiile care vin din urmă.
Înainte de a merge mai departe să ne punem pe noi, adulții, în discuție. Ce credeți că o să faceți dacă: (1) pe o masă se află o cutie – o să doriți să știți ce este în ea?; (2) auziți un sunet necunoscut – o să explorați mediul înconjurător pentru a afla ce îl produce?Citește mai mult »O școală cu elevi fericiți: curiozitatea
Zilele trecute am auzit o mamă cum îi spunea copilului într-un magazin: „dacă ești cuminte și înveți
bine la școală o să îți iau jucăria pe care o vrei!”. Scena avea loc în fața raftului cu jucării și acesta era răspunsul părintelui la insistența copilului referitor la o jucărie pe care cel mic și-o dorea foarte mult.
De multe ori părinții folosesc recompensa pentru a dezvolta comportamentele pe care le așteaptă de la micuții lor. La rândul ei școala are o veche tradiție în acest sens, notele fiind un bun „instrument” în mâna cadrului didactic. Nu de puține ori am afirmat că elevul ajunge să învețe pentru notă și nu pentru frumusețea materiei și plăcerea actului de cunoaștere (ceea ce este o motivație tranzitorie, când „fuga după note” nu mai este necesară dispare și o bună parte din dorința de a învăța). Alte studii au pus în evidență faptul că dacă motivăm extrinsec putem să diminuăm forța motivației intrinseci, plăcerea de a învăța în cazul școlii. Totuși, motivarea extrinsecă este cea mai ușor de aplicat de către un educator. Este ea întotdeauna un factor negativ ori inconsistent?Citește mai mult »Cum (ne) motivăm copiii
De multe ori părinții sunt copleșiți de „lupta” zilnică în încercarea de a-i convinge pe copii să facă un lucru sau altul. Dascălii se confruntă… Citește mai mult »Părinții care știu să explice. Forța justificării
Prietenii satisfac diverse tipuri de nevoi la vârste diferite ale copiilor. A forma o relație de prietenie este o etapă importantă în cadrul dezvoltării personale.… Citește mai mult »Relațiile de prietenie la copii
Uneori elemente minore pot să dezvolte o perspectivă negativă sau pozitivă în relația dintre elevi și profesori sau părinți și copii. Un exemplu este dar… Citește mai mult »Folosiți culoarea roșie când evaluați?
De ceva timp unii autori trag un semnal de alarmă: ne forțăm copiii să se maturizeze rapid, dar le micșorăm oportunitățile să o facă într-un… Citește mai mult »Copilul nesupravegheat – de la pericol la independență
De multe ori am afirmat în articolele din acest site că un dascăl bun trebuie să pună în practicăstrategii elaborate de comunicare: uneori câteva „arme”… Citește mai mult »Tehnici de manipulare în sala de clasă
Copilul își manifestă permanent nevoia de învățare prin descoperire, de a dezvolta ceva nou, de a înțelege lumea, dar și de a o reface după… Citește mai mult »Cum stimulăm creativitatea
De multe ori societatea își pune întrebarea: cine este responsabil de nivelul de educație al unei generații? Când lucrurile stau bine toți factorii implicați își… Citește mai mult »Ce fel de profesori avem la clasă?
Un bun coleg și prieten spune adeseori: copilul trebuie convins, nu învins. Un părinte, un profesor, un educator prin excelență trebuie să reflecteze atent la… Citește mai mult »Părinte persuasiv – copil fericit
Pentru mulți părinți perioada în care copilul devine adolescent (culminând cu celebra criză adolescentină) este una greu de gestionat, implicând mult stres și necesitând multă… Citește mai mult »Adolescența – o perioadă dificilă
Învățarea permanentă este o constantă a vieții moderne. Școala îi cere copilului să învețe, societatea îl „atenționează” că învățarea nu se termină niciodată. Învățarea devine astfel… Citește mai mult »Copilul tău învață eficient?
Copiii noștri au emoții pe care – uneori – nu știu să le exprime. Se tem de reacția adultului, încearcă să le controleze și nu… Citește mai mult »Emoțiile copilului nostru
De școala românească se plânge toată lumea: elevii, părinții, societatea în întregul ei și chiar …
cadrele didactice. Sunt demonstrate „negru pe alb” deficiențele care duc la o funcționare cu probleme a unui sistem de învățământ greoi, pe alocuri nepotrivit, stresat și stresant. Ne lovim cu toții de aceste dificultăți indiferent de care parte a catedrei ne aflăm. Totuși, dincolo de o problemă sau alta, dincolo de un element pozitiv sau negativ, oare care sunt acele aspecte fundamentale fără de care o școală nu mai este o organizație „sănătoasă” pentru persoanele care o compun? Un răspuns simplu (de multe ori cele mai bune soluții sunt cele simple!) ne este oferit de către Ungoed (1997). Analizați aceste trei caracteristici simple și vedeți dacă se regăsesc ca atare la școala unde învață copilul dumneavoastră (sau la care dumneavoastră sunteți profesor):Citește mai mult »Profilul școlii: 3 reguli simple
Să ne amintim de momentul în care așteptați să se nască copilul. Când ecografia a arătat sexul acestuia care a fost reacția dumneavoastră (relevată și… Citește mai mult »Stereotipul de gen: educăm diferit băieții/fetele?
Trăim într-o lume în continuă și accelerată transformare, comunicarea dintre copiii/elevii noștri fiind din ce în ce mai mult „mediată” de computer, tablete, telefoane mobile inteligente etc. Tânărul de astăzi poate să aibă mulți „prieteni” pe facebook, să comunice instantaneu cu aproape oricine din întreaga lume, să aibă acces rapid la orice informație are nevoie. Dar „la pachet” cu avantajele se află si riscurile: spațiul virtual poate să fie o extensie a violenței manifestate față în față. Iată cum a apărut conceptul de Cyberbullying. Citește mai mult »Cyberbullying-ul: copilul tău este implicat?
Poate de multe ori s-a întâmplat să îi spuneți copilului (sau oricui în jurul dumneavoastră: pur și simplu „NU ÎNȚELEG!”. Analiza comportamentului dumneavoastră nu a scos… Citește mai mult »Inteligența emoțională: aud, ascult, înțeleg…
Știm că, uneori, copiii noștri ne mint. De altfel ni s-a întâmplat uneori și nouă în copilărie față de părinții noștri – la un nivel… Citește mai mult »De ce (ne) mint copiii?
Primul lucru pe care trebuie să-l luăm în calcul este necesitatea de a nu se ajunge la o criză. Criza nu apare pur și simplu,… Citește mai mult »Ce fac când copilul are o „criză”?
De multe ori învățarea este legată strict de acumularea de informații. Este obiectul central al activității școlii, dar unde se oprește rolul acesteia, unde începe… Citește mai mult »Spectrul larg al învățării: de la școală la vacanță
The patience medal. Dia finds out what patience is (fragment from the ebook The Seven Medals of Success) For more information: The Seven Medals of… Citește mai mult »The Seven Medals of Success – stories for children and parents
Trăim într-o lume violentă. Cam asta este concluzia la care ajung mulți părinți atunci când acceptă ceea ce văd și aud în jurul lor simțind un sentiment de neputință în a acționa în vreun fel. De altfel, școala este văzută – de multe ori – ca un loc în care copiii au parte de violență din partea celorlalți (sau sunt agresori, la rândul lor). Acest lucru se întâmplă dintotdeauna: și părinții au trecut prin asta – iată de ce nu pare ceva care să îi alarmeze prea mult. Și totuși…
Violența verbală sau fizică, abuzul emoțional şi excluderea copilului sunt forme ale fenomenului „bullying”, care poate conduce la efecte devastatoare: Citește mai mult »Bullying- când violența duce la violență
Vacanța este o perioadă în care atât copiii cât și părinții lor își „încarcă bateriile”, se bucură de liniște, de zile cu soare… Acest lucru este adevărat, dar nu trebuie să uităm că vacanța mai poate însemna ceva: un timp al unei libertăți lărgite pentru copil, posibilitatea de a interacționa cu alți copii decât cei cu care se juca în timpul anului școlar, o ieșire de sub limitele și rigorile impuse de către școală. Citește mai mult »Despre agresivitate în vacanță
Deși suntem în vacanță nu trebuie să uităm că munca noastră de educator nu intră în concediu. Este un minunat prilej de a lega plăcerea… Citește mai mult »Bazele succesului – curajul de a vorbi în public
De multe ori încercăm să dezvoltăm la copil elemente de încredere în sine, de potențare a succesului prin tehnici și exerciții adaptate. Nu contestăm rolul… Citește mai mult »Copilul este important pentru noi. El știe?
Uneori părintele/profesorul crede că
reacționează empatic la problemele copilului (dar, în fond, de multe ori ajunge chiar la rezultatul contrar). Iată patru astfel de reacții nepotrivite (pornind de la lista pe care au realizat-o Connor și Killian în 2012):
Compararea cu propria experiență: „Am trecut și eu prin asta, stai să îți povestesc…” Este o eroare pe care o face deseori un adult (fie el părinte sau profesor) atunci când încearcă să fie empatic față de un copil. Reacția nu doar că este ineficientă, dar câteodată vă pune într-o poziție de superioritate care poate să fie dăunătoare în relația de comunicare. Mai simplu spus, nu o să îl ajute cu nimic pe copil, dar mai mult decât atât, o să mărească prăpastia între dumneavoastră, adultul, care a trecut prin asta și el copilul – care nu a avut experiența în cauză!Citește mai mult »Empatia: erori pe care nu vrei să le faci!
Sunt multe situații în care nu reușim să fim empatici față de copiii/elevii noștri. Ne dăm seama de acest lucru, 
dar diferite situații externe (problemele de la serviciu, probleme personale etc.) ne fac să acționăm într-un mod care nu aduce nimic bun în relația dintre copil și noi. Dar sunt și situații în care părintele crede că este empatic… dar nu este! Connor și Killian (2012) ne pun la dispoziție mai multe tipuri de astfel de reacții care se dovedesc complet neempatice la adresa unei probleme/îngrijorări pe care un elev o traversează. Ele se pot constitui într-o listă și este bine să vedem dacă – observând relația noastră de zi cu zi cu copilul – facem astfel de greșeli sau nu. Mai simplu spus: sunteți un părinte empatic? Merită să verificați!Citește mai mult »Empatia pierdută: părintele crede că este empatic, dar nu este
De multe ori educatorii (fie ei părinți sau profesori) se plâng că „nu mai au ce să le facă” celor mici, că 
ajung în momente în care se simt fără putere, în care pare să nu mai existe o ieșire. În aceste momente copiii/elevii utilizează (fie că își dau seama, fie că o fac instinctiv) strategii care împing adultul într-o situație fără ieșire. Poate că este util ca – înainte de a se ajunge acolo – să vedem care sunt principalele modalități prin care copiii ajung în situația de a-i domina pe adulții din jurul lor. Pentru aceasta vom aduce în atenție perspectiva oferită de către Morrish (2004):
1. Blocajul. În recunoașteți simplu: când li se cere ceva copiii pur și simplu aceștia stau și așteaptă să vadă ce se întâmplă. Mai mult decât atât, fac și diverse comentarii. De pildă, „Este plictisitor…” Citește mai mult »Strategii prin care copilul își domină părinții/profesorii
Atât părinții cât și profesorii sunt – de multe ori – îngrijorați de modul în care învață copiii lor. De altfel,modul în care învață și cât de mult învață copiii este subiectul multor dezbateri (în media, în cancelarie sau în curtea școlii). Se fac multe presupoziții, vinovatul (atunci când există unul) este văzut când elevul, când profesorul, când părintele și mediul familial…
Totuși, studiile în domeniu accentuează că avem de-a face, în fapt, cu mai multe tipuri de învățare. Spre exemplu, Entwistle (2000) vorbește despre două abordări principale privind învățarea:
(1) învățarea profundă este cea care intenționează să ajungă la adevăratul înțeles al celor învățate. Citește mai mult »Învățare profundă, superficială, strategică sau apatică?
Astăzi vă prezentăm un alt joc fascinant de la Kosmos (jocul Dixit este tot al lor). Face parte dintr-o serie mai largă numită: Experimente pentru… Citește mai mult »Descoperă amprentele: curiozitate, creativitate, deducție…
Cercetările arată din ce în ce mai des că profilul elevului de astăzi este altul decât cel de „ieri”. Părinții, 
profesorii și toți ceilalți adulți din jurul celor mici trebuie să știe cum se schimbă copiii, ce fel de cerințe impune societatea globală acestora, dar și ce fel de cerințe au copiii de la societate. Este o altă lume decât cea în care am crescut noi, adulții de astăzi. Guy Claxton face, o analiză comparativă între secolul XIX și secolul XXI și observă schimbări majore. O astfel de listă este utilă pentru fiecare profesor/părinte pentru a remarca diferența dintre cum vede el lumea și cum o vede copilul/elevul său: Citește mai mult »Copiii se schimbă. Părinții și profesorii ce fac?
Problema modului în care învață copiii noștri este una de actualitate în ultimii ani. Școala pare (și de multe ori și 
este) depășită, elevul de astăzi nu mai reacționează atât de bine la stimulii de învățare clasici; la rândul lui, acasă, părintele are și el nedumeriri, apar conflicte între el și copil. Iar societatea observă această stare de lucruri, caută vinovați, dar mult mai rar oferă soluții.
Să ne punem o întrebare simplă: de ce alegem să învățăm? Citește mai mult »Magia învățării: spectacolul care se află dincolo de rutină
Strategiile de memorare sunt elemente utile în „arsenalul” unui profesor sau unui părinte. Pentru că la baza 
dezvoltării școlare stă – de multe ori – capacitatea de a reține de care dă dovadă un elev, este util să vedem care sunt elementele pe care le putem utiliza. Ele nu sunt aspecte spectaculoase, dar de multe ori le pierdem din vedere atunci când încercăm să-l facem pe copil să rețină informațiile pe care trebuie să le învețe.
Ce putem face efectiv? Literatura de specialitate (vezi și și Henry, 2012; Chowdhury, 2006; Lewis, 2013; Cuplin, 2010; Green, 1999 etc) ne pune la dispoziție câteva perspective: Citește mai mult »Memoria. Strategii pentru a învăța mai bine
În viață trecem, cu toții, prin multe perioade de criză în care lucrurile par că ne scapă de sub control. Sunt 
momente dificile și greu de rezolvat atunci când totul i se întâmplă unui adult; lucrurile stau cu atât mai rău atunci când vorbim despre un copil – propriul copil! Mulți părinți încearcă să rezolve criza, încearcă să fie alături de copiii lor, se frământă, se enervează ori pur și simplu sunt epuizați și se simt fără putere. Alții o minimalizează fără să înțeleagă cât de mult înseamnă pentru copilul lor momentul delicat prin care acesta trece; în consecință copilul o să simtă neînțeles, o să caute în altă parte sprijinul pe care nu îl vede la părinții lui, o să fie dezamăgit și rănit atunci când tot ceea ce trebuia să facă era să învețe să se ridice și să meargă mai departe.Citește mai mult »Cum rezolvi problemele din viața ta sau a copilului tău?
De multe ori există adevărate dispute între părinți și copii ( la fel ca între profesori și elevi). Sunt destule 
situații în care adulții îi acuză pe cei mici spunând ceva de tipul: „de ce nu înțelegi?” Iar copilul pare să fie de pe altă lume deoarece ceea ce pare logic și clar adultului nu este la fel și pentru copil (dar câteodată și invers!).
Mai mulți autori s-au ocupat de analiza stilurilor de învățare (vezi spre exemplu excelentul model în patru categorii elaborat de către Kolb). Astăzi vă propunem însă un inventar mult mai vast (elaborat de către Felder și Henriques încă din 1995 a cunoscut reelaborări care au condus în final la un excelent instrument prin care vă puteți verifica stilul de învățare – link-ul se află la finalul articolului). Cercetătorii ne cer să răspundem la câteva întrebări mari pentru a putea afla stilul propriu de învățare:Citește mai mult »Tu și copilul tău: verifică ce stil de învățare are!
Vă plac manualele folosite de copiii noștri? Sunt ele echilibrate informațional, atractive, vii, motivante pentru lectură? Își doresc copiii să le citească sau o fac pentru… Citește mai mult »De ce manualele școlare nu mai motivează copiii să învețe?
Cum putem să-l facem pe copil/elev să învețe mai bine, să ajungă la rezultatele pe care le dorește și să fie și încântat de tot… Citește mai mult »Trucuri pentru o învățare eficientă
De multe ori educatorii (părinți sau profesori) cedează mult prea ușor la rugămințile copilului / elevului. 
Copilul spune: „Mami te joci cu mine?” și deși mama este foarte obosită face ceea ce îi cere copilul. Elevul îi solicită profesorului: „putem să facem astăzi activitatea X?” (activitate care presupune mult efort și resurse materiale și psihologice din partea cadrului didactic). Iar profesorul spune și el (imediat și necondiționat): „Da!”.
Nu vreau să mă înțelegeți greșit: copiii/elevii merită toată atenția noastră și tot efortul de care suntem în stare pentru ca să-i facem fericiți și să contribuim maxim la dezvoltare lor. Dar toate acestea trebuie să aibă un preț: reciprocitatea. Citește mai mult »Educația copilului: nu vinde gratis ceva scump!
Multe volume de comunicare vorbesc din ce în ce mai des de ascultarea activă – un instrument la fel de 
important pentru părinte, pentru profesor și chiar pentru copil (toți trei trebuie să învețe cum să-l asculte pe celălalt, cum să-i dea încredere în transmiterea mesajului, cum să ofere și să primească empatie). Totuși unele cercetări trec dincolo de conceptul de ascultare activă și spun că dincolo de ea s-ar mai afla ceva. Să vedem despre ce este vorba:
Arnold (2011) vorbește despre trei tipuri de ascultare:Citește mai mult »Ce se află dincolo de ascultarea activă?
De multe ori educatorul (fie el părinte sau profesor) nu urmărește cu atenție emoțiile pe care le arată fața 
copilului. De aceea reacția poate să fie una nepotrivită și se poate ajunge la neînțelegeri și apoi la conflicte (care se puteau evita). Părintele și profesorul trebuie să observe toate aceste indicii care apar puternic pe fața elevului (în ceea ce literatura de specialitate numește microexpresii). Iată un inventar util fundamentat pe cercetările a două nume de referință în domeniu: Paul Ekman (2011) și Ira Roseman (2011):Citește mai mult »Emoțiile: tristețea, furia, dezgustul, disprețul, surpriza…
Fie că este meseria noastră să-i educăm pe ceilalți (profesori), fie că facem acest lucru doar în familia noastră (părinți) de multe ori ne-am confruntat cu modul în care copilul – pe măsură ce crește și capătă independență – înțelege rolul nostru în viața lui. La început ceea ce spun părinții acasă și profesorii la școală nici nu poate să fie pus sub semnul întrebării, dar, cu timpul, lucrurile se nuanțează și este necesar să facem apel la toate aspectele care ne vor da un plus, o să ne ajute să rămânem în ochii copilului/elevului una dintre cele mai convingătoarea persoane din viața lui. Citește mai mult »4 lucruri dacă vrei să te asculte copilul…
De multe ori bunicii reprezintă soluția cea mai bună pentru educarea copiilor dacă părintele este ocupat, îngrijorat și stresat. Dar asta nu înseamnă că nu există și costuri. Fiind la „mijloc” între părinții lor (bunicii) și copiii lor (nepoții), părinții se trezesc câteodată prinși într-o „capcană” care-i transformă în ceea ce literatura de specialitate (Roots, 1998) numește „generația sandwich”. Ce înseamnă acest lucru? Pur și simplu ei trebuie să ofere sprijin (de toate tipurile, de la nivelul sprijinului financiar la cel emoțional, spre exemplu) la două alte generații – una mai tânără (copiii) și una mai în vârstă (bunicii celor mici).Citește mai mult »Părintele sandwich – când bunicii devin copii
Mesajele pe care le transmitem copiilor noștri sunt cele care pot să-i dezvolte într-o direcție pozitivă. 
Uneori nici nu ne dăm seama cât de important este să-i oferim micuțului (atât acasă cât și la școală) un mesaj care să-l activizeze, să-l facă să dorească ceva bun pentru el și pentru cei din jurul lui. Experimentul lui Nelson și colab. (Gueguen, 2006) este important pentru toți educatorii care au căzut în rutină, Citește mai mult »Copilul meu este un erou? Dacă știu ce povești să îi spun…
Cunosc părinți, cunosc profesori și cunosc copii care ajung în stadiul de epuizare. Acesta este ca urmare a unui stres prelungit: adulții ca urmare a grijilor de zi cu zi și copiii deoarece uneori cei din jurul lor le solicită mai mult decât pot ei să realizeze. Totuși, atunci când dumneavoastră sau cineva din jurul dumneavoastră ajunge în acest stadiu primul lucru la care trebuie să ne gândim este – așa cum spune Holden (2008) – să ne răspundem la întrebarea: „Ce lecție încearcă epuizarea să ne învețe?”Citește mai mult »Stresat? Ce lecție ne învață epuizarea
De multe ori atât părinții cât și cadrele didactice se întreabă atunci când un copil/elev reacționează 
nepotrivit: Oare am greșit eu ceva? Își analizează cele spuse și nu observă vreo eroare. Nu i-am spus nimic care să supere, de ce reacționează așa? o să se întrebe în continuare părintele/profesorul. Uneori lucrurile pot să ajungă într-un drum și mai îngust (posibil un drum blocat) atunci când educatorul consideră că – din moment ce el nu este de vină – problema se află la celălalt (copilul/elevul).
Uneori poate că nu am căutat destul de adânc. De exemplu, ne-am uitat la ceea ce am spus, dar am analizat și cum am spus?Citește mai mult »Dincolo de cuvinte: atunci când „tonul face muzica”…
Quaranta (2009) ne prezintă o listă cu mai multe personalități dificile. Dacă ne uităm cu atenție vom vedea 
de multe ori la elevii noștri astfel de manifestări: iată de ce vom reformula unele dintre acestea pe baza experienței noastre în câmpul educațional:
Pustnicul – lucrează bine de unul singur, nu se descurcă prea bine în echipă. Este minuțios și răbdător, dar colegii nu percep prea bine faptul că nu vrea să colaboreze cu ei: din acest motiv pot apărea conflicte pe care profesorul trebuie să le gestioneze.
Supăratul – este cel care este iritat de orice comentariu și consideră orice reacție a cuivaCitește mai mult »Ce fel de elevi avem în clasă?
Uneori părinții (în special cei aflați la primul lor copil) se întreabă: ce trebuie să spun, ce trebuie să fac, 
cum trebuie să acționez pentru ca să fiu un părinte bun? Un prim îndemn pe care îl putem considera important este să dovediți sinceritate, să încercați să eliminați stresul și să vă comportați natural. Nu numai dumneavoastră învățați cum este „meseria” de părinte, ci și fiul/fiica învață cum este să fie copilul dumneavoastră. Vă dezvoltați împreună, vă sprijiniți în această descoperire de sine și a celuilalt. Și nu trebuie să uitați: stresul este calea cea mai sigură să ajungeți la situații problematice.
Dincolo de aceste elemente putem utiliza cu succes lista întocmită de Departamentul de educație – Statele Unite ale Americii. Citește mai mult »Sunt părinte: ce trebuie să spun și să fac?
Pentru societatea în care trăim perseverența este una dintre medaliile pe care copilul nostru trebuie să o poarte la gât (de altfel, am inclus povestirea despre perseverență în primul nostru volum din seria Medaliile succesului – Cele 7 medalii ale succesului). Dar să ajungi să „stăpânești” perseverența nu este deloc ușor. De multe ori adulții au probleme în a persevera, ceea ce face și mai greu de explicat și urmărit în practică la copii. Politicianul și scriitorul american Newton Leroy „Newt” Gingrich ne oferă o perspectivă asupra fenomenului perseverenței: „Perseverența, spune el, este munca grea pe care o faci după ce ai obosit din cauza muncii grele pe care deja ai făcut-o!”.Citește mai mult »Puterea perseverenței – când imposibilul devine posibil!
În paginile site-ului am mai accentuat importanța privirii și cât poate să contribuie acest lucru la succesul 
social al copilului nostru. Astăzi dorim să subliniem încă o dată acest lucru prin prisma unor experimente interesante:
1. Brooks, Church și Fraser (1986, apud Gueguen 2006) le-au cerut unor persoane să urmărească un film în care avea loc un interviu. Filmul (care dura aproximativ un minut) era mut, nu se auzea discuția dintre cele două persoane între care avea loc interviul (invervievator și intervievat). Filmarea fusese astfel făcută astfel încât era vizibil unde privea cel intervievat. Intervievatul îl privea pe intervievator – după caz – timp de 5 secunde (apoi privea pe toată durata filmului în altă parte)Citește mai mult »Privirea care aduce succesul
În partea a doua a ghidului nostru sintetizăm următoarele idei importante pentru educația copiilor (pe care 
le-am tratat pe larg în articolele publicate pe site în anul 2013):
Așa cum am obișnuit deja cititorii performante.ro, la final de an este momentul unui bilanț, unui moment de reflecție pentru a avea toate motivele să intrăm în noul an mai buni, mai pregătiți pentru a face mai frumoasă viața noastră și a celor din jur. Vă propunem o sinteză a ideilor publicate deja în rubrica Resurse pentru părinți, elemente care să se dezvolte drept o listă de verificare pentru fiecare dintre noi (mai ales în aceste momente calde petrecute cu familia).
Trăim într-o societate în care televizorul face parte din cotidianul fiecăruia dintre noi. Copilul se naște și 
crește într-o casă în care televizorul reprezintă un tip de mobilă la fel de simplă ca patul în care doarme sau biroul la care scrie. Oricât am dezvolta programe de control parental și am încerca să limităm accesul celui mic la televizor nu putem să interzicem cu totul (decât la vârste foarte mici). Iar pe măsură ce copilul crește și accesul lui la publicitate (televizată sau nu) crește. În acest mod devenim cu toții – vrem nu vrem –mari consumatori de publicitate. Citește mai mult »Mami vreau jucăria de la televizor! Secretele publicității
Sărbătorile de iarnă aduc momente frumoase în fiecare familie. Orașul este plin de oameni care caută 
cadouri, copiii s-au bucurat de prezența lui Moș Nicolae și așteaptă apariția mult mai bogatului Moș Crăciun.
În aceste zile am auzit repusă în discuție o întrebare care împarte comunitatea de părinți în două: să-i spunem sau să nu îi spunem copilului adevărul despre Moș Crăciun? Este bine să afle că părinții i-au cumpărat cadourile sau să îi spunem în continuare că au fost aduse de „Moș”?Citește mai mult »Pro sau contra Moș Crăciun…
Există un triunghi relațional profesor-părinte-elev care dacă funcționează defectuos poate duce la 
deteriorarea motivației pentru școală, la note mici, la comportamente nepotrivite și multe altele. Acest triunghi relațional trebuie să aibă la bază un plan de comunicare bine optimizat (mai precis nimic nu trebuie lăsat la întâmplare) pentru că sunt multe aspecte care pot îi pot afecta stabilitatea și funcționalitatea. Citește mai mult »Note mici la școală: cine este vinovat?
În acest al treilea articol evidențiem câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le facă un
părinte sau profesor.
În primul rând este necesar să vedem ce tipuri de ascultare folosim. Literatura de specialitate pune în evidență o întreagă tipologie. Atunci când ascultăm noi ascultăm ca să înţelegem, ascultăm ca să reţinem, ascultăm ca să analizăm şi să evaluăm conţinutul, ascultăm ca să dezvoltăm relaţii (ascultarea empatică) etc. De exemplu, atunci când îi explicăm copilului un lucru nou pentru el ne așteptăm să și rețină ceea ce am spus. O să fim mirați când o să observăm că el nu a reținut foarte multe informații și ne vom supăra pe el. Citește mai mult »Ascultarea activă (3): ce trebuie să facă părintele sau profesorul
Raymond și Mark Ross observă că în ascultare trebuie să fim atenți la câteva lucruri:
1. anumite mesaje nu sunt niciodată auzite. Uneori avem impresia că micuțul nostru nu vrea să facă ceea ce îi spunem, dar el pur și simplu era atent la altceva și nu a auzit cererea noastră.
2. alte mesaje ajung doar în zona interpretării (poate nu sunt niciodată înțelese în profunzime). Citește mai mult »Ascultarea activă (2): greșeli ce trebuie evitate
Un factor esențial în comunicare este ascultarea. Faceți, înainte de toate, un mic experiment: priviți doi 
oameni care discută și o să observați (de cele mai multe ori) că vă aflați parcă în fața unei competiții de tipul: „cine vorbește mai mult”. Fiecare dintre participanți pare mai mult centrat pe ceea ce are el de spus decât pe acțiunea de a asculta ceea ce vrea să-i transmită celălalt.Citește mai mult »Ascultarea activă (1): învățăm să-i ascultăm pe ceilalți…
Un aspect important al reușitei școlare și sociale este dat de relația care se stabilește între educator (fie el 
părinte sau dascăl) și copil. De multe ori alegerea învățătorului este făcută de către părinți pe criteriul echilibrului între blândețe și severitate. Uneori părinții simt că au pierdut parțial controlul asupra dezvoltării copilului lor și de aceea își doresc un profesor sever care să-l „disciplineze” pe cel mic. Există, de altfel, o astfel de concepție bine înrădăcinată care vede dascălul sever ca fiind mai competent, cu pretenții mai mari privind rezultatele copiilor și – în general – cu o șansă crescută în a-i forma pentru viață. Oare așa să fie? Ce trebuie să urmărească părinții și ce înseamnă severitate pozitivă și severitate negativă?Citește mai mult »Blândețe sau severitate? Părinții întreabă…
De mai multe ori în paginile site-ului nostru am vorbit despre forța cuvintelor și despre cât de atenți trebuie să fie părinții la ceea ce spun și fac pentru că totul o să se regăsească în ceea ce vor spune și vor face copiii lor (pentru un alt articol sugestiv privind forța cuvintelor vezi AICI).Citește mai mult »Părinții și cuvintele lor – cum sunt afectați copiii
Mulți părinți știu importanța comunicării nonverbale și chiar își învață copiii să descifreze
elemente ca limbajul trupului, limbajul ochilor, mimica, atingerea, spațiile, comunicarea cromatică (chiar noi, la cursurile pentru copii desfășurate prin Performante.ro îi obișnuim pe cei mici cu toate aceste elemente). Dar noi părinții, ce nivel de atenție oferim legăturii dintre comunicarea verbală și comunicarea nonverbală? Este importantă această legătură? Merită să investim efort pentru aceasta?Citește mai mult »Comunicarea nonverbală. De la părinți la copii…
Într-una din cărțile mele (Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică) puneam un accent deosebit pe un astfel de principiu care este la fel de important pentru părinte ca și pentru cadrul didactic. Revin prin articolul de față la această problemă deoarece cred că este unul dintre factorii centrali ai succesului școlar și personal. Studiile demonstrează că viața școlară a copilului nostru își poate pune amprenta asupra modului în care o să învețe să gestioneze – ca adult – situațiile de viață cu care o să se confrunte. Nu puțini sunt factorii stresanți pe care micuțul nostru îi întâlnește la școală; iată doar câteva exemple:Citește mai mult »Principiul încurajării: rolul părinților în motivația pentru învățare
Începem printr-o întrebare importantă: Mai sunt necesare temele pentru acasă?Citește mai mult »Din nou despre temele pentru acasă: transformăm coșmarul în succes!
Problema temelor pentru acasă a fost și este larg dezbătută în triunghiul școală-părinți-elevi. Discuțiile 
pornesc de la importanța și locul lor în dezvoltarea copilului și ajung la perspectiva învățării în clasă (care poate conduce chiar la eliminarea completă a temelor pentru acasă). Părerile sunt împărțite între profesori și părinți: astfel profesorii se plâng că părinții nu urmăresc suficient implicarea copiilor lor în rezolvarea temelor, părinții acuză școala că dă prea mult de lucru elevului acasă, Citește mai mult »Temele pentru acasă: reguli pentru părinți
De multe ori părinții aleg să aibă o atitudine protectivă, deschisă, frumoasă cu copiii lor. Am pledat deseori 
pentru o relaționare caldă, pentru absența pedepsei în educarea micuților noștri. Totuși, dacă nu suntem atenți putem să alunecăm ușor în altă extremă și să ne trezim că avem un copil răsfățat. Ce trebuie să știm este că la răsfăț se ajunge treptat, pas cu pas, aproape că nu ne vom da seama și într-o zi o să fim puși în fața unei situații greu de gestionat. Citește mai mult »Copilul răsfățat: ce trebuie să știe un părinte…
Revenirea la școală înseamnă pentru copilul nostru și o reintregrare în grupul școlar divers al clasei din 
care face parte. Clasa de elevi este un microgrup social în care cel mic poate să întâlnească o mare diversitate de personalități (unele dintre ele dificile). Iată de ce este necesar să discutăm cu copilul despre rolurile pe care unii dintre colegii lui pot să le joace, despre cum trebuie să interacționeze cu colegii pentru a avea succes și pentru a se intregra bine în colectivul școlar.Citește mai mult »Prințul, Curteanul, Furiosul… colegii lui de clasă?
În curând începe școala. Pentru părinți și pentru copii este un moment important care trebuie pregătit cu mare grijă. Copilul a fost în vacanță (și da – și noi părinții am fost în concediu), rutina somnului, a învățării, a organizării s-au schimbat. Ce putem face?
În primul rând este bine să facem o distincție între momentele cu impact critic și cele care aparțin continuității. Mai precis, este mult mai dificil să pregătim copilul atunci când el se află la debutul unui ciclu (de exemplu prima zi de grădiniță, intrarea în clasa pregătitoare, prima zi la liceu etc.)Citește mai mult »Pregătirea copilului pentru școală
De multe ori atât părinții cât și profesorii încearcă să îi convingă pe copii să facă un lucru sau altul, dar nu 
sunt suficient de credibili. Comunicarea cu copilul este deficitară, acesta se îndepărtează afectiv de părinte sau de dascăl, intră sub influențe mai puțin faste (uneori distructive pentru dezvoltarea lor). Oare de ce nu reușim întotdeauna să ne convingem copiii să adopte o anumită conduită (deși ceea ce spunem este corect)? Cu siguranță că există mai mulți factori, dar unul dintre aceștia este faptul că în primul rând chiar noi nu credem ceea ce spunem. Ceva din modul în care exprimăm respectiva cerință o face necredibilă în ochii copilului nostru. La baza convingerii stă comunicarea cu copilul.Citește mai mult »Comunicarea eficientă: să crezi ceea ce spui
Atât părinții cât și cadrele didactice știu cât de importante sunt cuvintele. Totuși, sunt multe ocazii în care a nu ne dăm seama de impactul unor cuvinte aruncate la întâmplare, atunci când considerăm că „nu este mare lucru”. Chiar așa, pot câteva cuvinte să schimbe motivația copilului/elevului?Citește mai mult »Forța cuvintelor: când ceea ce spui contează…
Știu că întrebarea din titlul articolului poate să pară fără sens: mulți părinți o să fie de acord din start cu ideea că o vacanță în natură o să îi facă mult mai bine copilului decât în situația în care cel mic „se relaxează” în fața televizorului ori computerului. Dar realitatea este mai puțin ofertantă decât simpla reflecție. Concediul părintelui se întinde – de obicei – pe o perioadă de timp mai mică decât vacanța copilului. Astfel că, întors la serviciu, părintele dispune de mai puține posibilități de a merge cu copilul în natură, departe de gălăgia orașului. Atunci ce este de făcut? Putem face eforturi suplimentare, dar merită?Citește mai mult »Vacanță în natură sau la … televizor?
De multe ori în articolele de pe acest site am pledat pentru folosirea de către părinți a persuasiunii și 
negocierii. Un părinte trebuie să știe să își convingă copilul, nu să îi impună lucruri. Știm că, de multe ori, perspectiva impunerii pare mai ușoară și mai rapidă, dar funcționează ea pe termen lung? De multe ori rezultatul nu o să fie cel pe care îl sperați! Copilul o să facă ceea ce îi cerem atât timp cât se știe în „puterea” noastră, dar în momentul în care simte că poate să „scape” s-ar putea să renunțe la toate acele lucruri impuse.Citește mai mult »Un altfel de parenting: Copilul – „clientul” părintelui?
De multe ori părinții și dascălii ajung să fie pur și simplu exasperați în căutarea unei modalități de a-i face pe copii/elevi să adopte anumite… Citește mai mult »Regula bunicii – mănânci tortul după ce termini supa!
Întrucât perioada de vacanță ridică problema respectării în continuare sau nu a regulilor stablite peste an, cred că este bine să evidențiem câteva aspecte importante. Este adevărat că o perioadă de relaxare, așteptată ca atare de către întreaga familie, pune o presiune destul de mare pe respectarea unor reguli valabile până în acel moment. Citește mai mult »Reguli de vacanță: cum comunicăm eficient
De multe ori o piedică semnificativă în pregătirea pe care le-o oferim copiilor pentru viitor este chiar 
propria experiență și mentalitate. Este destul de greu să „lupți” cu viitorul folosind „armele” trecutului (sau chiar pe cele ale prezentului). Situația cu care se confruntă mulți părinți este bine ilustrată de către Mark Eppler (2007) printr-o capcană în care poate să cadă oricare dintre noi; autorul o numește „atunci când nu reușești să anticipi schimbarea” și a descoperit-o pe propria piele. Citește mai mult »Arta pregătirii pentru viitor
Mulți părinți și cadre didactice se plâng de faptul că copiii de astăzi sunt din ce în ce mai dezinteresați de școală, că 
nu mai învață și că educația a devenit un fel de joc de-a șoarecele și pisica. Oare așa să fie? Nu cumva ceea ce oferim copilului este în alt orizont decât cel al dorințelor și aspirațiilor sale? Nu cumva noi suntem cei care nu căutăm destul de mult „cheia” implicării sale?Citește mai mult »Dacă îi place … face: principiul participării active
La o primă vedere între persuasiune și încredere nu există prea multe elemente de legătură. Totuși, părinții trebuie să știe că vorbele lor o să… Citește mai mult »Persuasiunea (5): despre încredere
O problemă cu care se confruntă frecvent atât părinții cât și profesorii este cum pot să își construiască credibilitatea 
în fața copiilor. Dorința de a-l face pe cel mic se învețe cât mai bine îl conduce pe părinte – de multe ori – la supralicitarea rolului școlii; el ajunge să-i înfățișeze copilului în culori foarte puternice și atractive procesul educational ca atare. „O să vezi ce frumos o să fie la școală, o să îți placă etc.” este doar una dintre forumulările pe care le întâlnim frecvent la părinți. Astfel copilul capătă o imagine supraevaluată, Citește mai mult »Persuasiunea (4): cum câștigi credibilitate…
Suntem siguri că ați auzit destul de des această idee: părintele/profesorul trebuie să fie un model pentru copilul său. Dar de câte ori am pus acest lucru în practică, de câte ori am ținut seamă de el atunci când era cazul?
Studiile arată cât de important este ca cei din jurul copilului să facă lucrurile pe care vrem ca, mai târziu, să le pună în practică chiar micuțul nostru. Citește mai mult »Persuasiunea (3): Deveniți un model pentru copil
O tehnică de persuasiune pe care părintele o poate utiliza cu succes este amorsarea. Experimentul lui 
Cialdini și colaboratorii (apud Gass, Seiter, 2009) a fost simplu și ușor de (re)pus în practică de către fiecare părinte sau profesor. Experimentatorul i-a invitat pe studenți să participe la un experiment de „gândire”. Până acum, nimic spectaculos, nu este așa? Exista însă o problemă: experimentul urma să aibă loc la ora 7 dimineața Citește mai mult »Persuasiunea (2):Amorsat înseamnă că am câștigat!
De multe ori oamenii resping ideea folosirii unor strategii de persuasiune. Pe undeva acestea le par incorecte și putem crede că o relație de calitate nu poate să conțină o astfel de „minciună”. Totuși, când participanții la cursurile mele au o astfel de reacție le ofer, de obicei, un exemplu cu care ne-am confruntat toți. Lingușirea (ca strategie de persuasiune) este bazată pe exagerarea calităților de admirat ale celeilalte părţi, în timp ce îi diminuează slăbiciunile. Motivația este simplă: Citește mai mult »Când educatorul folosește forța persuasiunii…
Completăm astăzi lista mecanismelor de apărare care ar trebui cunoscute de către părinți în relația cu copiii 
lor. Dacă, de obicei, părinții sunt cei care ar trebui să îi ajute pe cei mici, uneori chiar noi, adulții, suntem cei care trebuie să ne cunoaștem mai bine:
1) Compensarea reprezintă „contracararea unei slăbiciuni reale sau imaginare prin accentuarea unor trăsături dezirabile ori manifestarea unor comportamente de excelenţă în alte domenii”Citește mai mult »Mecanismele de apărare (2) – părintele în acțiune!
Am vorbit pe parcursul a patru articole despre conflict. Conflictul aduce cu sine o tensiune inevitabilă. 
Uneori aceasta poate să fie o folosită drept sursă de energie pentru progres, pentru găsirea unei soluții mai bune care să ducă relația de cooperare la un nou nivel. Alteori ea se acumulează și – la fel cum rugina afectează, în timp, durabilitatea unui ansamblu metalic – produce dereglări profunde ale relației dintre parteneri (uneori ireversibile).
Cum reacționează oamenii la frustrare? Uneori trec dincolo de ea, o înving, o folosesc în avantajul lor. Alteori încearcă să o ocolească, să găsească o rezolvare ușoară pentru situații dificile, să aibă iluzia că totul este încă Ok (deși nu mai este așa!). Astfel, ei aleg să facă apel la anumite mecanisme de apărareCitește mai mult »Mecanismele de apărare (1) – cum trebuie să acționeze părintele?
Așa cum am văzut în articolele anterioare, conflictul poate să fie foarte bun pentru comunicare, poate să 
aducă în prim plan idei noi, poate să prevină apariția unor stări tensionale mai mari pe viitor (dacă tensiunea se acumulează „explozia” se produce cu o mai mare intensitate).
Totuși, există o fază a conflictului în care – dacă ajungem – lucrurile devin foarte rele. Ea se numește escaladarea conflictului Citește mai mult »Conflictele(4): când tensiunile devin prea mari
Conflictul este de multe ori asemănat cu un foc: el arde puternic și poate provoca pagube însemnate relației dintre părinte-copil. În același timp, el scoate la suprafață toate tensiunile latente, toate crăpăturile apărute în relație se lărgesc și arată dacă construcția poate să mai rămână așa sau are nevoie de o consolidare grabnică.Citește mai mult »Conflictele (III): Ce facem când conflictul apare?
În articolul trecut ne-am referit la mai multe tipuri de conflicte: dintre acestea conflictul cognitiv este benefic pentru comunicare, el conducând la noi perspective, opțiuni îmbunătățite, idei. Iată de ce părinții nu numai că nu trebuie să evite conflictele cognitive cu copiii lor, dar este util chiar să le provoace. O astfel de perspectivăa fost considerată hazardată de un cititor (printr-un comentariu postat pe site-ul dcnews.ro în care respectivul articol a fost preluat). Iată de ce am considerat necesar să consolidăm această opțiune printr-un nou set de afirmații privind valoarea conflictului în plan relațional uman (în general) și în planul comunicării părinte-copil în special. Citește mai mult »Conflictele (II): Când este bun un conflict?
Unul dintre elementele de care se tem cel mai mult părinții este modul în care pot gestiona conflictele cu 
copiii lor. Când aceștia sunt mici, pedeapsa este deseori prezentă și cu ajutorul ei părintele încearcă să țină lucrurile sub control. Mai târziu, în special în momentul apariției crizei adolescentine, de multe ori lucrurile scapă definitiv de sub control. Un alt spațiu în care conflictul se poate exprima la cote neașteptat de mari este școala. Relația dintre profesor și elevi este adesea zdruncinată de apariția unor conflicte puternice. Uneori aceste conflicte pot să aibă urmări dezastruoase asupra sănătății motivației copilului pentru învățare și proprie dezvoltare.Citește mai mult »Conflictele: tot ce trebuie să știe un părinte (1)
Am analizat în articolul precedent două mari erori de evaluare (efectul halo și Pygmalion), erori care pot să 
aibă un impact dramatic asupra motivației copilului pentru învățare. Am observat atunci că sunt multe nuanțe și aceste erori de evaluare trebuie cunoscute nu doar de către dascăli (care trebuie să le evite). Astăzi completăm lista erorilor de evaluare în speranța extinderii responsabilității parentale; părintele trebuie să rămână un partener al școlii, dar nu orice fel de partener, ci un partener critic și informat.Citește mai mult »Evaluarea (2) – erorile continuă…
O problemă cu care se confruntă mulți părinți este integrarea copilului în școală. Situația este acută în 
perioada marilor transformări din viața celor mici (cum sunt: intrarea în clasa pregătitoare sau în clasa I, trecerea la clasa a V-a sau la clasa a IX-a ori schimbarea școlii), dar este latentă în fiecare zi. Chiar dacă părintele nu realizează întotdeauna, procesul educațional este unul de zi cu zi, orice greșeală, orice ezitare sau perturbare putând să aibă consecințe nebănuite.
În tot acest proces, evaluarea școlară reprezintă o zonă sensibilă. Uneori, chiar la cursurile cu adulții, atunci când le spun acestora celebra formulă „scoateți o foaie de hârtie!”, nu puțini sunt cei care spun că mai simt, încă, un fior rece pe șira spinării. Citește mai mult »Evaluarea (1) – când și profesorul greșește
După ce în articolul anterior am analizat libertatea și responsabilitatea, autocunoașterea și curiozitatea, 
drept factori importanți pentru motivația învățării, astăzi mergem mai departe. Ce factori pot să blocheze o motivație profundă pentru învățare și ce fel de sprijin trebuie să primească copilul din partea familiei?Citește mai mult »Motivația pentru învățare (3) – depășim imposibilul… (2)
Dacă în articolul precedent am studiat celebra piramidă a lui Maslow, este timpul să trecem la o perspectivă 
și mai practică. Trebuie să vedem care sunt resorturile care pot să dezvolte o creștere a motivației învățării la copilul nostru. Citește mai mult »Motivația pentru învățare (3) – când imposibilul devine posibil (1)
Am văzut în primul articol pe tema factorilor motivatori pentru învățare ce nu trebuie să facem, cum 
obligarea unei persoane la un anumit lucru poate conduce la o puternică reacție de respingere. Dar ce elemente putem lua în calcul în dezvoltarea unei motivații a învățării? Înainte de a ne focaliza concret pe o listă a acestor elemente să vedem ce aspecte trebuie să luăm în calcul.Citește mai mult »Motivația învățării (II) Împlinim trebuințele copilului
Mulți părinți se confruntă cu o problemă importantă în momentul în care copilul lor ajunge la școală: cum 
pot să dezvolte (și apoi să mențină) motivația celui mic pentru învățare. Școala nu este de multe ori de mare ajutor; ea le cere copiilor să învețe, le spune ce să învețe, dar nu și de ce trebuie să învețe. Singurul mare argument (repetat atât de părinți cât și de profesori) afirmă că dacă micuțul învață constant și sârguitor toți anii de școală, când va crește, va deveni un adult de succes. Ori un astfel de argument nu are suficientă forță pentru a întreține o motivație de asemenea amploare. De ce? Citește mai mult »Motivația învățării (I) – școala ca obligație…
Unul dintre aspectele cele mai importante pentru dezvoltarea celui mic este empatia. Cred că vă este cunoscută următoarea situație: tocmai v-ați întors de la serviciu după o zi obositoare și stresantă și tot ce vă doriți este să ajungeți acasă și să vă odihniți. Dar în momentul în care intrați pe ușă sunteți solicitat de către copilul dumneavoastră pentru a participa la un joc. Evident că micuțul nu este în vreun fel vinovat de oboseala dumneavoastră, dar ce bine este dacă cel mic vă înțelege și vă lasă câteva clipe de liniște și de relaxare (pentru a vă „umple bateriile”).Citește mai mult »Empatia – când părintele încalță „papucii” copilului
Am vorbit până acum despre o tipologie a întrebărilor (ne-am referit la întrebările factuale, empirice, productive și evaluative) și am văzut cum un părinte poate… Citește mai mult »Arta întrebărilor (II): întrebarea din spatele întrebării
Întrebările sunt un instrument important aflat în „arsenalul” unui părinte. Părintele folosește întrebări 
pentru a afla lucruri concrete (ce s-a întâmplat la școală sau la grădiniță spre exemplu) și pentru a înțelege ce simte și cum se raportează copilul la respectivele evenimente. Dar arta întrebărilor nu se oprește aici! Moore (1992) ne dezvoltă o tipologie interesantă a modalităților în care ne putem chestiona copilul.Citește mai mult »Arta întrebărilor: cum devenim părinți responsabili (I)
În articolul precedent am discutat despre cât de importantă este lauda în dezvoltarea relației dintre părinte și 
copil. Sunt studii care au demonstrat că persoanele lăudate au simțit nevoia să se apropie (fizic) mai mult de cel care îi lăuda. Desigur că o laudă aplicată greșit poate să conducă la efecte nedorite: cel mai important dintre acestea este supraaprecierea, copilul tinde să aibă despre sine o imagine mai bună decât realitatea. Însă lucrurile stau mult mai rău când vorbim despre critică. Citește mai mult »Timpul feedback-ului: îl cerți sau îl lauzi (II)
Educarea copilului este o activitate complexa care dă rareori rezultate imediat ce se produce; de cele mai 
multe ori roadele efortului depus de un părinte se văd mult mai târziu, atunci când greșelile făcute în trecut se repară greu și cu costuri ridicate. Iată de ce trebuie să ne dăm seama de un adevăr destul de greu de acceptat: fiecare dintre cuvintele noastre contează, fiecare reacție pe care o avem la comportamentul celui mic este contorizată și schimbă puțin câte puțin viitorul relației noastre cu el și a relației lui cu ceilalți și cu sine. Citește mai mult »Timpul feedback-ului: îl cerți sau îl lauzi (I)?
Continuăm analiza stilurilor parentale (după Baumrind). Așa cum am văzut în articolul anterior, părintele autoritar are un nivel de control ridicat, dar un nivel scăzut de căldură sufletească implicată în relația cu copilul său; el impune reguli și ordine fără să ofere și o explicație a acestora. Rezultatul: copiii unui părinte autoritar pot să înregistreze performanțe la școală, dar au un nivel scăzut al stimei de sine.
La polul opus, părintele democratic îmbină controlul cu căldura sufletească. Citește mai mult »Ce fel de părinte sunt? (II)
De multe ori părinții se întreabă: Sunt un părinte bun? La această întrebare mulți răspund DA (chiar dacă tonul pe care fac acest lucru este – uneori – unul cam nesigur). Dar dacă am merge mai departe? Dacă ne-am întreba: Cât de bun sunt în meseria de părinte ce credeți că am răspunde fiecare dintre noi?
Pentru a cunoaște toate aceste aspecte trebuie să vedem cam care sunt principalele stiluri parentale.Citește mai mult »Ce fel de părinte sunt?(I)
Continuăm astăzi prezentarea temelor de interes pentru părinți, elemente sintetizate într-un succint ghid al părintelui (așa cum l-am văzut noi pe parcursul anului 2012):
Învățarea
Copilul trebuie ajutat să învețe să învețe. Părinții trebuie să ia în calcul următoarele: (1) copilul învață dacă informația respectivă este relevantă pentru el; și (2) pentru a vă sprijini copilul să învețe să învețe al doilea pas este acela de a-l ajuta să-și cunoască mai bine propria persoană. Care este caracteristica sa principală?Citește mai mult »Ghidul părintelui – anul 2012 (II)
Acum, ca la orice alt final de an, fiecare dintre noi ne-am obișnuit să intrăm într-un 
moment de bilanț: ce a fost bun, ce a fost mai puțin bun, câteva momente de nostalgie, creșterea nivelului de energie în scopul de a îndrepta în 2013 ceea ce nu a mers bine în 2012… Iată de ce ne-am propus să venim în întâmpinarea acestor acțiuni ale fiecărui părinte și să extragem din toate articolele scrise de către noi în rubrica Resurse pentru părinți în 2012 elementele de reflecție, principiile, bunele practici, tot ceea ce ar putea să intre într-un scurt ghid al părintelui de succes. Cu toate aceste idei ieșim din anul 2012 și intrăm în 2013, părinți și copii, mai proaspeți, mai puternici, mai fericiți.
La mulți ani!Citește mai mult »Ghidul părintelui – anul 2012 (I)
Dacă în articolul de săptămâna trecută am discutat despre părintele furios și despre modalitățile în care
acesta alege să-și exprime furia, de data asta ne vom focaliza pe reacțiile pozitive. De la început trebuie să reafirmăm că exprimarea în sine a furiei nu este negativă, însă modul în care alegem să o facem poate să fie. De ce exprimarea furiei nu este un lucru rău? Pentru că prin furie îi oferim copilului un feedback la comportamentul lui și dacă încercăm să ne stăpânim prea mult timp, s-ar putea să acționăm ca un cazan care fierbe și nu are o supapă prin care să se elibereze presiunea acumulată: tensiunea va produce – la un moment dat – o explozie devastatoare.Citește mai mult »Părintele furios – cum să-mi exprim nemulțumirea în mod pozitiv (2)
Mulți părinți spun adesea că meseria de tată/mamă este o meserie grea cu multă tensiune și stres acumulate. Pe lângă acest serviciu full time, părinții au desigur și propriul serviciu (de la care își primesc salariul) și alte activități, toate intersectându-se și construind câteodată o presiune enormă asupra lor. Iată de ce, de multe ori nervozitatea este greu de echilibrat și de gestionat, astfel că situații regretabile pot să se întâmple. Ce poate să facă un părinte eficient Citește mai mult »Părintele furios – cum să exprim nemulțumirea în mod pozitiv (1)
Din discuțiile cu părinții și profesorii apare din ce în ce mai des o problemă serioasă: atât unii cât și ceilalți 
au dificultăți crescute în înțelegerea copiilor/elevilor și mulți dintre ei simt o senzație acută de neputință atunci când ajung în fața unor situații care par de nerezolvat. Cei mici par să își construiască o lume a lor inaccesibilă părinților și educatorilor și astfel prăpastia între generații devine din ce în ce mai adâncă.Citește mai mult »Azi copilărie digitală, mâine familie pe Internet?
La un moment dat un părinte ne-a spus: „Pur și simplu nu mai știu ce să fac! Orice îi spun (copilului) se preface că nu mă aude. Nu mă crede când îi spun că nu-i bine ceea ce face! Îmi spune că sunt depășit și că el știe mai bine…”
Este o situație extremă, suntem de acord. Totuși, suntem convinși că recunoașteți modelul. Poate nu la această intensitate, dar mulți părinți au trebuit să facă față unei astfel de reacții din partea copilului (în special când acesta crește și intră în perioada preadolescenței și apoi trăiește – din plin – celebra criză adolescentină). De multe ori ca părinți ne-am întrebat: ce este de făcut? Citește mai mult »Cuvintele magice ale părintelui
Problema dependenței și independenței copiilor îi frământă astăzi pe mulți părinți. Mulți dintre noi se 
întreabă: când este momentul să-mi retrag autoritatea și să-i las libertatea de a hotărî asupra propriei vieți? Care sunt riscurile dacă menținem controlul dincolo de momentul în care copilul era pregătit să își asume propriile decizii? Cum îmi dau seama?Citește mai mult »Dependență sau independență: timpul corect al libertății…
Una dintre calitățile fundamentale pentru un părinte de succes este consecvența comportamentală. Dacă în 
privința altor elemente de educație lucrurile sunt mai clar evidențiate, consecvența comportamentală este mai greu de pus în practică: astfel, de multe ori părintele reacționează în funcție de propria dispoziție: spre exemplu, într-o zi în care s-a întors obosit de la serviciu poate să reacționeze mai dur față de greșelile copilului decât într-o zi de duminică în care este mai relaxat și are „bateriile” încărcate.Citește mai mult »Părintele consecvent – un ingredient pentru succesul copilului
Am urmărit în articolele anterioare privirea, mimica, atingerea, spațiul și teritoriile drept elemente ale 
comunicării nonverbale. Astăzi o să ne ocupăm de un aspect la care ne gândim frecvent atunci când auzim de comunicarea nonverbală: limbajul trupului.
O primă întrebare: care este rolul și impactul comunicării nonverbale în creșterea copiilor? Un părinte chiar ne-a întrebat asta. „Înțeleg, spunea respectivul tată, să cunosc și să folosesc limbajul trupului la serviciu, dar trebuie să o fac și acasă? Nu îi văd rostul…”Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (3)
Dacă în articolul de săptămâna trecută ne-am referit la privire și la mimică, astăzi vompune în centrul 
dezbaterii alte trei elemente importante: spațiul, atingerea și teritoriile.
Cel care a pus pentru prima dată în evidență influența spațiului în comunicare a fost creatorul proxemicii Edward T. Hall. Acesta a observat că există o diferenţă între distanţa intimă (0-0,5 m.), distanţa personală (1-1,5 m.), distanţa socială (1,5-4 m.) şi distanţa publică (aprox. 4m.), distanţe pe care oamenii le definesc în funcţie de prezenţa interocutorului.Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (2)
Există multe cărți și articole în domeniul comunicării nonverbale. Cele mai multe sunt centrate pe limbajul 
trupului (gesturi, mișcări, poziții), dar limbajul nonverbal include multe alte forme: privirea, mimica, spațiul, teritoriile, atingerea, comunicarea cromatică etc. Un părinte modern trebuie să știe să utilizeze toate aceste aspecte în relația cu copilul său.
1. Privirea (limbajul ochilor) și mimica. O mamă mi-a spus într-o discuție recentă: „dacă fata mea mă supără este destul să mă uit la ea și se oprește din coportamentul urât!” Oare așa să fie? Citește mai mult »Comunicarea nonverbală – tot ce trebuie să știe părintele (1)
Sunt multe cărți care încearcă să ne învețe cum și ce trebuie să facem pentru a avea succes în viață. Într-o 
societate competitivă (cu sau fără criza pe care o traversăm în prezent), fiecare sugestie, fiecare pont, fiecare soluție poate să facă diferența. De exemplu, cărțile de tipul: „Cum să răspunzi la un interviu de angajare”, îți spun ce face și ce gândește posibilul angajator, dar se centrează mai mult pe cel care își dorește un post, cum trebuie să-și identifice și dezvolte anumite calități și puncte forte. Dincolo de orice rețetă, autocunoașterea și autodezvoltarea rămân – într-adevăr – surse sigure ale creșterii șansei succesului în viață.Citește mai mult »Succesul de mai târziu începe acum! Ce trebuie să învețe copilul dumneavoastră…
Studiile vorbesc din ce în ce mai des de depășirea limitelor în echilibrul fragil din relația părinte-copil. Pe 
de o parte, vedem cu toții în media situații de copii abandonați, maltratați, ignorați de către părinții lor. Nici cealaltă extremă nu este mai puțin nocivă: părinți super-protectori, care își controlează permanent copiii, care fac alegeri în locul acestora, care nu îi lasă să-și trăiască singuri viața, să aibă propriile greșeli.Citește mai mult »Mă implic în viața copilului meu? Când mai mult înseamnă prea mult…