Întâlnesc de multe ori sintagma: elevii de astăzi sunt din ce în ce mai greu de stăpânit, nu mai sunt controlabili. Poate înainte de a trece mai departe ar trebui să luăm în calcul întrebarea: de ce este nevoie să ne „impunem” ori de ce elevii trebuie să fie „controlabili”? Dincolo însă de folosirea mai fericită ori mai puțin fericită a cuvintelor de mai sus, realitatea este că pentru elevi apare o dublă problemă: școala le cere să fie „cuminți” și în același timp să își dezvolte autonomia, să fie pregătiți pentru un viitor imprevizibil. Ori o astfel de perspectivă este o contradicție evidentă!
În primul rând elevul nu mai poate să fie „cuminte” și să-l lase pe profesor să poarte toată responsabilitatea educării lui. Acest lucru este o rezultantă a faptului că elevul de astăzi are la dispoziție o largă paletă de informații (furnizată în special de Internet) ceea ce îl face mai pregătit să răspundă, să dea replica, să nu mai accepte pasiv intervenția cadrului didactic (mai multe despre specificul generației digitale în articolul Azi copilărie digitală, mâine familie pe Internet?)
Dar chiar dacă acest lucru este posibil, dacă profesorul „știe mai bine” și elevii sunt transformați într-o audiență pasivă, acest lucru este un factor pozitiv? Experimentele în domeniu arată că lucrurile nu stau chiar așa. Iar studiul la care o să fac referire în continuare nu a avut drept obiect al cercetării copiii, ci adulții (care se presupune că sunt mai adaptabili, mai obișnuiți cu ideea că trebuie să se „supună” și să fie „controlabili”).
Astfel Langer și Rodin au efectuat un experiment la un azil de bătrâni împărțind subiecții în două grupuri: Citește mai mult »Autonomia copilului în școală. Ce face profesorul?