Bullying- când violența duce la violență

Trăim într-o lume violentă. Cam asta este concluzia la care ajung mulți părinți atunci când acceptă ceea ce văd și aud în jurul lor simțind un sentiment de neputință în a acționa în vreun fel. De altfel, școala este văzută – de multe ori – ca un loc în care copiii au parte de violență din partea celorlalți (sau sunt agresori, la rândul lor). Acest lucru se întâmplă dintotdeauna: și părinții au trecut prin asta – iată de ce nu pare ceva care să îi alarmeze prea mult. Și totuși…

Violența verbală sau fizică, abuzul emoțional şi excluderea copilului sunt forme ale fenomenului “bullying”, care poate conduce la efecte devastatoare: depresii, gânduri suicide, frică, auto-mutilare. Și nu este doar atât: studiile sugerează că între 15 și 20 la sută din copii sunt implicați în acte de violenta , fie din postura de  agresori,  fie în „calitate” de victime (uneori ambele!). Și tot studiile ne avertizează asupra consecințelor: copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 9-18 ani, care au fost victime, sunt de 2,2 ori mai susceptibili de a avea gânduri de sinucidere, fata de cei care nu au fost victime.

Dar să nu credeți că doar victimele sunt o problemă. Și agresorii lor au, la rândul lor, un potențial de eșec social ridicat: copiii care agresează pe ceilalți sunt implicați mai des în acte antisociale (spre exemplu vandalizarea proprietăților private, dar și multe alte infracțiuni), ajungând – într-un final – sa abandoneze școală. Ei devin o problemă pentru familiile lor, pentru comunitățile din care fac parte, pentru societate în ansamblul ei și – nu în ultimă instanță – pentru propria persoană. Un potențial uman important se pierde și societatea din care ei vor face parte trebuie să dezvolte mecanisme suplimentare (și costisitoare) de integrare socială. De pildă, Olweus (1993) observă că 60% din băieții ce au fost în perioada gimnaziului sau a liceului agresori au până în 24 de ani și cel puțin o condamnare penală.

Ce este de făcut? Care sunt sfaturile pe care le poți da copilului pentru a nu deveni victima agresiunii?

• Verificați periodic nivelul de încredere în sine pe care copilul îl are. Profilul de victimă presupune și o scădere dramatică a acestui nivel.
• Încurajați legăturile de prietenie și interacțiunile sociale ale copilului. Sentimentul de apartenență sociala te ajuta sa faci fața conflictelor (iar agresorii se leagă mai puțin de persoanele care fac parte dintr-un grup – preferă victime care nu au suportul și nu beneficiază de apărare din partea colegilor).
• Cere ajutorul întotdeauna unui adult! Experiența și maturitatea lor conduce la cele mai bune soluții! Din păcate, mai ales în perioada adolescenței tinerilor le este greu să recunoască că nu pot face față unei situații și văd implicarea adultului în viața proprie drept o subminare a independenței și a afirmării lor ca persoană matură.
• Nu se răspunde la violenta cu violenta! De multe ori copiii care ajung agresori au fost victime la rândul lor. Părinții trebuie să își supravegheze copiii și să nu încurajeze atitudinea agresivă. Ne învățăm copilul să se apere, dar este bine să descurajăm agresivitatea intenționată, plăcerea de a agresa și rezolvarea unor frustrări în acest mod. Sunt părinți care consideră că este bine ca micuțul lor să fie mai bine „lup” decât „oiță” (pentru că oițele sunt mâncate, nu este așa?). Dacă recitim ceea ce spune Olweus despre agresori o să vedem că rezultatul final nu are cum să fie unul bun.