Băieții și fetele reacționează diferit? Educația pe care o dăm este bună?

Psihologia Copilului, Tehnici de motivare

Conform studiilor realizate de către Pasco Fearon (apud Nixon, 2010) băieții acționează diferit față de fete copiiiatunci când nu primesc din partea părinților confortul și securitatea afectivă de care au nevoie. Toți copiii au comportamente agresive din când în când, dar băieții cu o securitate afectivă scăzută generată de relația cu părinții lor au un comportament profund de neascultare și distructiv. Pasco Fearon observă că fetele nu au astfel de manifestări, dar asta nu înseamnă că o insecuritate afectivă a relației lor cu părinții nu le afectează în nici un fel. Dacă băieții tind să acționeze în afară (prin lovirea altor copii, manifestări agresive față de lucruri etc.) fetele interiorizează această stare și ajung să se confrunte cu o anxietate profundă și chiar depresie.

Oare care să fie cauza acestei reacții diferite între băieți și fete? Să fie o cauză de diferențiere biologică sau să fie un model social, învățat? Tindem să fim de acord cu presupunerea autorului cum că avem de-a face atât cu cauze biologice cât și cu cauze educaționale/sociale. Totuși, credem că elementele educaționale pot să fie extrem de importante pentru modul în care ne creștem copiii. Astfel, Condry şi Condry (apud Hayes & Orrell, 2003) au cerut unor persoane adulte să analizeze reacţiile unor copii în vârstă de nouă luni. Copiii aveau în fața lor o jucărie (reprezentând un omuleţ pe arcuri ce ieşea brusc dintr-o cutie!) ceea ce evident a avut drept rezultat sperierea tuturor micilor participanţi. Adulţii  primeau o informație diferită despre unul și același copilaș: unii dintre ei aflau că aveau în față un băiețel, ceilalți că micuțul este, de fapt, o fetiță. Ce credeți că au crezut oamenii mari? Au interpretat la fel reacția copilului atunci când știau că este fetiță față de momentul în care credeau că au în față un băiețel? Ei bine, nu! Dacă credeau că micuțul este o fetiţă, descriau reacţia ca fiind de „teamă” pe când dacă credeau că aveau de a face un băieţel, interpretau (aceeaşi reacţie!) ca exprimând „furie”.

Concluzie: încercați să le oferiți copiilor o „bază sigură”, un mai mare confort și o securitate afectivă constantă. Studiile demonstrează că modul în care noi reacționăm ca părinți este un indicator al modului în care se vor dezvolta copiii noștri. Unele studii vorbesc despre stereotipuri: ce faceți când un băiețel se lovește și plânge? Îi spuneți că este bărbat și nu are voie să plângă? Dar dacă este vorba despre o fată? O alinați și îi spuneți că o să treacă? Cercetările arată că în acest mod, băiatul a fost învățat să respingă eșecul, să lupte cu el, să nu-l accepte. Fata, în schimb, a primit alt feedback din partea părinților: este Ok să ai eșec, nu este o problemă, totul trece până la urmă…

[ Articol citit de: 19 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns