Sari la conținut

Ion-Ovidiu Pânișoară

Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 31 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române și două jocuri educaționale. Coordonează la Editura Polirom colecțiile Profesorul de succes și Carieră. Succes. Performanță.

Agresivitatea naște agresivitate

În calitate de educatori (părinți sau profesori) suntem modele în ochii copiilor și orice gest, orice reacție poate să conducă comportamentul lor într-o direcție sau alta.

Bandura, Ross şi Ross (apud Crisp, Turner, 2007) au desfăşurat un experiment interesant în care au avut drept subiecţi copii – băieţi şi fetiţe cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Copiii stăteau într-un colţ al încăperii desfăşurând o activitate plăcută şi amuzantă. O persoană adultă era condusă în colţul opus al încăperii şi acolo se apuca să asambleze jucării:Citește mai mult »Agresivitatea naște agresivitate

Sindromul Stockholm în clasă: agresivitatea naște agresivitate

Îmi aduc și acum aminte confesiunea unui student în cadrul unui seminar privind metodeleagresivitatea de motivare pe care urma să le aplice cu viitorii săi elevi: „voi face ceea ce a făcut și profesorul nostru din liceu cu noi!” a fost răspunsul. Detaliile erau extrem de neplăcute: profesorul respectiv văzând că elevii săi nu învaţă nu a găsit altă soluţie decât aceea de a trece la pedepse fizice. Terifiaţi, aceştia s-au apucat de învăţat ceea ce – în opinia studentului nostru – funcţionase deoarece el însuşi era cursant la chiar la materia pe care respectivul profesor o predase.Citește mai mult »Sindromul Stockholm în clasă: agresivitatea naște agresivitate

Standardele de performanță – cum le putem aplica

De multe ori cadrele didactice ori părinții doresc ca elevii/copiii să atingă anumite standarde: la nivel cognitiv, la nivel comportamental etc. Copiii comunicarea ef. (234x350)primesc o mulțime de informații, ordine, indicații, dar toate acestea nu funcționează, nu este așa? Ce trebuie să facem pentru ca micuțul nostru să fie cel mai bun? Belding (2004) ne oferă patru „secrete” privind modul în care putem aplica standarde de performanţă, pentru ca acestea să funcţioneze:

1. Să ne asigurăm că copilul/elevul cunoaște și întețelge standardele de performanţă pe care le aşteptăm de la el De multe ori părintele/cadrul didactic consideră – în mod eronat – că standardele pe care el le fixează sunt „de la sine înţelese”, nu le asigură copiilor posibilitatea să le cunoască, să le înţeleagă şi – cu atât mai mult – să şi le asume.Citește mai mult »Standardele de performanță – cum le putem aplica

Inovator sau nu? Cum este copilul/elevul dumneavoastră?

inovatorTendințele recente din educație pun din ce în ce mai mult accent pe dezvoltarea la copil/elev a unui profil de inovator. Este important pentru că inovatorii sunt cei care împing societatea mai departe, care o transformă, cei care nu se lasă modelați de viitor, ci ei sunt cei care modelează viitorul. George Bernard Shaw spunea că progresul aparține oamenilor „nerezonabili”, celor care nu se adaptează lumii în care trăiesc. Dar are copilul meu un profil de inovator?

Să vedem ce spune literatura de specialitate. Everett Rogers ne prezintă un ciclu al inovării care cuprinde cinci etape; ele sunt importante pentru studiul nostru deoarece – în acest mod – putem defini şi gradul de absorbție şi permeabilitate a elevilor la nou şi – mai mult decât atât – putem înţelege nuanţele în interiorul unui grup şcolar. Acest lucru este o replică la o gândire simplistă care vedea clasa de elevi ca un bloc unitar, care are acelaşi grad de permeabilitate la schimbare. Ori lucrurile sunt departe de a sta aşa. Dimpotrivă, oamenii sunt diferiţi nu doar în ceea ce priveşte ritmul de învăţare (lucru asumat de pedagogie care vorbeşte despre ritmul propriu de învăţare al elevului) cât şi referitor la alte aspecte – în cazul nostru rezistenţa la nou. Nu toată lumea va îmbrăţişa imediat şi necondiţionat schimbările propuse de către cadru didactic:Citește mai mult »Inovator sau nu? Cum este copilul/elevul dumneavoastră?

Profesorul agresiv: cine este și ce trebuie făcut…

Masca 9De la celebrul caz al învățătoarei care își jignea elevii, media tot găsește profesori care sunt dincolo de deontologia profesiei de dascăl. De cele mai multe ori aceștia nu sunt decât „uscăturile” de care are nevoie orice pădure pentru a vedea dimensiunea și măreția arborilor care o compun. Uneori însă o astfel de perspectivă este mult mai aproape de părinte, de elev, de directorul de școală. Ce este de făcut în acest caz?

Trebuie să spunem de la început că dimensiunea agresivă a comportamentului (elevului și profesorului) este astăzi obiect de studiu pentru multe cercetări care investighează fenomenul de violență școlară. Instituțiile educaționale par incapabile să facă faţă creşterii dramatice a cazurilor de agresiune şcolară. Pentru moment măsurile luate (destul de timide, de altfel) vizează mai degrabă gestionarea administrativă a situaţiei şi mai puţin studiul profund a fenomenului. Ori astfel de strategii nu sunt menite decât a face faţă pentru moment şi în nici un caz pentru a găsi soluţii reale şi adaptate şcolii de astăzi. Iată de ce este important să vedem cu ce avem de-a face.

Tipologia agresivităţii (Anderson & Huesmann) pune în evidență anumite diferenţe:Citește mai mult »Profesorul agresiv: cine este și ce trebuie făcut…

Autonomia copilului în școală. Ce face profesorul?

Întâlnesc de multe ori sintagma: elevii de astăzi sunt din ce în ce mai greu de stăpânit, nu mai sunt controlabili. Poate înainte de a trece mai departe arMasca 11 (1) trebui să luăm în calcul întrebarea: de ce este nevoie să ne „impunem” ori de ce elevii trebuie să fie „controlabili”? Dincolo însă de folosirea mai fericită ori mai puțin fericită a cuvintelor de mai sus, realitatea este că pentru elevi apare o dublă problemă: școala le cere să fie „cuminți” și în același timp să își dezvolte autonomia, să fie pregătiți pentru un viitor imprevizibil. Ori o astfel de perspectivă este o contradicție evidentă!

În primul rând elevul nu mai poate să fie „cuminte” și să-l lase pe profesor să poarte toată responsabilitatea educării lui. Acest lucru este o rezultantă a faptului că elevul de astăzi are la dispoziție o largă paletă de informații (furnizată în special de Internet) ceea ce îl face mai pregătit să răspundă, să dea replica, să nu mai accepte pasiv intervenția cadrului didactic (mai multe despre specificul generației digitale în articolul Azi copilărie digitală, mâine familie pe Internet?)

Dar chiar dacă acest lucru este posibil, dacă profesorul „știe mai bine” și elevii sunt transformați într-o audiență pasivă, acest lucru este un factor pozitiv? Experimentele în domeniu arată că lucrurile nu stau chiar așa. Iar studiul la care o să fac referire în continuare nu a avut drept obiect al cercetării copiii, ci adulții (care se presupune că sunt mai adaptabili, mai obișnuiți cu ideea că trebuie să se „supună” și să fie „controlabili”).

Astfel Langer și Rodin au efectuat un experiment la un azil de bătrâni împărțind subiecții în două grupuri: Citește mai mult »Autonomia copilului în școală. Ce face profesorul?

Temele pentru acasă – le cer părinții sau le dau profesorii?

Temele pentru acasă sunt o temă semnificativă de discuție în triunghiul educațional profesor-elev-părinte Impactul unei gestionări ineficiente a temelor pentru acasă poate să ducă la o relație tensionată între părinte și copil ori poate să îl facă pe acesta din urmă să își piardă motivația pentru a învăța (adică exact efectul invers față de cel pe care-l așteptam de la ele).

O viziune clară și cuprinzătoare o regăsim la Carey (2015); autoarea observă în cartea Riscurile parenting-ului competitiv că tema efectuată acasă poate să se prelungească față de timpul normal necesar dacă acest lucru s-ar desfășura la școală. Motivul? Acasă există o mulțime de lucruri care îl distrag pe copil și el poate să folosească cu părinții tactici de amânare care nu sunt funcționale la școală.Citește mai mult »Temele pentru acasă – le cer părinții sau le dau profesorii?

Violența în școală: este copilul meu o victimă?

Presa relatează că aproape 500 de cazuri de bullying s-au semnalat la Telefonul Copilului în douăbullying (340x338) luni și 87% dintre acestea s-au petrecut în școală. Este un fenomen pe care nu mai trebuie să-l ignorăm, școala este un loc unde de multe ori violența este prezentă. Iar copilul/elevul nostru petrece mult timp la școală astfel încât există un mare pericol ca el să devină țintă a unei agresiuni (fie ea verbală sau chiar fizică).

Citește mai mult »Violența în școală: este copilul meu o victimă?

Copilul meu „visează cu ochii deschiși”. Ce fac?

Mulți părinți s-au confruntat cu problema aceasta: copilul lor pare prea visător, are „o lume a lui”, iarunatc la școală dascălul a atras atenția asupra acestui lucru. Oare este bine sau este rău că face așa?

În primul rând trebuie să observăm că avem de-a face cu un lucru care se prezent în viața fiecăruia dintre noi. Coon (1983) efectuează o analiză interesantă a fenomenului (numit și fantezie diurnă). Studiile arată că aceste fenomen foarte prezent în viaţa noastră de fiecare zi urmăreşte ca teme: succesul vocaţional/în carieră, romantism, bani şi posesie, realizările sau atractivitatea fizică. Într-adevăr și dumneavoastră – ca adult – permiteți uneori „ să vă zboare gândurile” la un lucru pe care în doreați/visați. Acest fenomen tinde să reflecte câmpul curent de interese pe care persoana îl are în viaţa cotidiană.

Dar este acest procedeu bun său rău? Citește mai mult »Copilul meu „visează cu ochii deschiși”. Ce fac?

Sunt pregătit pentru succes: stima de sine

Părinte 2Un aspect important pe care mulți părinți și multe cadre didactice tind să îl subestimeze este nivelul la care copilul/elevul are o stimă de sine consistentă, constantă și „rezistentă” la influențele venite din mediu.. Stima de sine care este definită drept „sentimentul propriei valori” (Coleman și Glaros) se dezvoltă în timp prin tot ceea ce face educatorul.  Astfel, confirmarea externă (laude, premii, importanța efectivă a lucrului bine realizat etc.) îi oferă copilului credinţa că ceea ce face este bine şi este bine să meargă și mai departe. La polul opus jignirile, reacțiile nepotrivite și ignorarea efortului și succesului obținut de copil conduc la diminuarea stimei de sine a acestuia.

Mai mult decât atât McGuire  a a pus în evidenţă faptul că există o relaţie dintre stima de sine şi schimbarea atitudinală; persoanele cu stimă de sine mai scăzută au Citește mai mult »Sunt pregătit pentru succes: stima de sine

Școala cu pereți albi: ambianța învățării

De multe ori mediul școlar produce asupra învățării un impact mult mai important decât luăm înpersuasiunea 1 calcul. Elevii – dar și profesorii – sunt influențați de culoarea pereților, de ce imagini se află expuse, de tablouri, de mărimea ferestrelor, de ce se vede prin fereastră etc. De pildă, economiștii au observat de multă vreme că vremea poate influenţa Bursa de Valori; astfel, piaţa tinde să crească în zilele cu soare şi să scadă în zilele mohorâte (Hilbert apud Smith, Mackie, 2007). Este doar un exemplu. Să mai vedem câteva astfel de studii în sprijinul ideii că trebuie să fim foarte atenți la mediul în care învață elevii.

Fjeld şi colaboratorii, efectuând un studiu asupra efectelor pe care le au aducerea unor plante în birourilor unor angajaţi au observat că aceştia din urmă s-au simţit mai bine (lucru relevat în completarea unor chestionare ulterioare) prin comparaţie cu momentul în care nu au existat plante în birouri. Similar, în situaţia în care într-un spital s-au făcut schimbări la nivelul ambianţei, acolo unde s-a încercat o ambianţă mai plăcută, acest lucru a condus la diminuarea plângerilor.Citește mai mult »Școala cu pereți albi: ambianța învățării

Copilul meu devine mai bun – cel mai bun!

Un element important în educația copilului este presiunea pe care familia și școala o exercită asupracel mai bun acestuia prin compararea performanței lui cu a celorlalți. Familia îi oferă copilului exemplul fratelui mai mare (sau chiar al părintelui când a fost la vârsta respectivă), al unui coleg sau copilul unor prieteni de familie etc. Școala este în sine un sistem de ierarhizare a copiilor: elevul trebuie să fie cel mai bun. Sistemul de evaluare conceput să îi furnizeze copilului, dascălului și părintelui o imagine realistă asupra informațiilor acumulate de elev și a dezvoltării gândirii acestuia este folosit pentru a face comparații în clasă, între clase și între școli. De altfel și părinții când aleg o școală pentru copiii lor se uită tot la note și la premiile obținute de respectiva instituție de învățământ. În acest fel copilul învață că trebuie să se uite „în dreapta și în stânga” să fie mai bun decât ceilalți, să îi întreacă pe ceilalți. Dacă nu poate să o facă ajunge să îi invidieze pe cei mai buni decât el, să acuze de propriul eșec școala sau familia.

Toate aceste aspecte par desprinse dintr-un scenariu urât, dar sunt lucruri care fac parte din cotidianul creșterii unui copil. La baza tuturor acestor elemente stă un fenomen simplu în aparență: compararea socială. Citește mai mult »Copilul meu devine mai bun – cel mai bun!

Stima de sine: rolul părintelui/profesorului

În aceste zile în care generozitatea și deschiderea față de cel de lângă noi trebuie să fie cuvântul dePaste 1 ordine ne oprim asupra unui subiect important: cum noi, părinți sau profesori avem de spus cel mai greu cuvânt în educația copiilor. Și nu este vorba doar de elementele evidente, ne referim în cele ce urmează la aspectele nebănuite, peste care trecem de multe ori cu vederea, dar care înseamnă enorm în dezvoltarea copiilor.Citește mai mult »Stima de sine: rolul părintelui/profesorului

Educația la televizor: ce văd copiii…

De multe ori atunci când vorbim despre educație discuțiile se centrează pe cei doi poli importanți:copilul școala și familia. Fiecare dintre cei doi factori vorbesc despre puncte slabe și puncte tari ale sale și ale celuilalt: părinții spun că școala nu mai este ce era odinioară, că profesorii sunt mai slab pregătiți și mai demotivați. La rândul lor profesorii observă că părinții nu se implică suficient în educația copiilor lor, că lasă totul pe „umerii” școlii, că au pretenții, dar nu și responsabilități etc.

Recunoașteți mesajele de mai sus? Ele nu fac decât să tensioneze și mai mult o relație deja dezechilibrată, să aducă un plus de stres, dar să nu rezolve nimic. De altfel un element important pe care Alan Filley îl specifica drept o diferență dintre negocierea de tip pierdere-pierdere și negocierea de tip câștig-câștig era să nu apară o abordare „noi contra ei”, ci una de tip „noi contra problemă”. Profesorii și părinții sunt, de fapt, în tabăra educației copiilor. Dar sunt multe alte aspecte la care ar trebui să devină atenți și unii și ceilalți.Citește mai mult »Educația la televizor: ce văd copiii…

Motivarea eficientă: cu o bomboană sau cu un cuvânt?

În ultimii ani motivația extrinsecă a fost privită din perspective contradictorii: uneori folosităconflictele si comunicarea de părinți și cadre didactice ca unicul mod de a „controla” copiii, alteori s-a considerat că nu ajută la nimic, că elevul trebuie să ajungă să învețe „de plăcere”.

Probabil că ambele perspective sunt corecte dacă privim dintr-un unghi potrivit. Nu este potrivit ca părintele să condiționeze învățarea de un motivator extrinsec (îți cumpăr X lucru dacă o să primești 10 la școală!). De altfel, cercetările au demonstrat ineficiența unei astfel de perspective în mai multe domenii (nu doar cel educațional).

De multe ori, recompensele externe obţinute de către individ adesea slăbesc interesele personale, bucuria şi satisfacţia încercate de aceştia, din moment ce persoana face un lucru pentru alte motive decât lucrul în sine (Huffman, Vernoy, Williams şi Vernoy).Citește mai mult »Motivarea eficientă: cu o bomboană sau cu un cuvânt?

Îi spui NU copilului? O să învețe și el să spună NU!

Știu, mulți părinți și profesori o să se întrebe: cum adică să nu spunem nu? Dacă copilul/elevul faceEmpatia ceva nepotrivit cum o să reacționăm? O să spunem „Da”?

Răspunsul meu nu este unul atât de radical. Pornim de la ideea că educația pozitivă este mai importantă decât cea negativă și dacă putem să îl spunem mai rar pe „Nu” ar trebui să o facem. Dar chiar și în situația în care suntem obligați să îl folosim este necesar să știm cum să o facem. De multe ori părintele nu își explică decizia – el doar interzice. „Nu ai voie!” este o expresie pe care o să o auziți de multe ori în jurul dumneavoastră dacă sunteți atent: pe stradă, în parc, la supermarket sau la școală. În cele ce vom demonstra mai departe o să vedeți că „Nu ai voie!” poate uneori să devină mai nociv chiar decât comportamentul pe care încercăm să îl corectăm astfel!

În sprijinul nostru o să vorbim despre teoria reactanţei psihologice. Brehm a observat că aceasta se fundamentează pe reacţia care apare în urma ameninţării de a restricţiona ori uneori chiar elimina libertatea persoanei de a alege să acţioneze în maniera în care aceasta doreşte. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că în mod firesc o astfel de perspectivă determină persoana de a acţiona într-o direcţie care să-i reasigure libertatea unui comportament ori unei atitudini. Ca urmare, atunci când interzicem un comportament, când spunem „Nu”, copilul/elevul nostru trebuie să aleagă ce face în continuare:Citește mai mult »Îi spui NU copilului? O să învețe și el să spună NU!

Secretele motivării: frica sau entuziasmul?

Frica este un element des folosit în învățământ (atât în școală cât și de părinți acasă). De multe ori nuArta întrebărilor 2 vorbim de elemente problematice, dar spectrul unor consecințe negative pentru un comportament nepotrivit este uzual în practica educațională. De pildă, în școală i se spune elevului: „dacă nu înveți acum o să ai probleme mai târziu!” , iar acasă părintele accentuează: „dacă nu faci acest lucru o să te pedepsesc!”. Este oare eficientă motivarea prin frică? O astfel de perspectivă este adânc înrădăcinată în memoria noastră colectivă, poporul român chiar exprimă acest lucru foarte clar: „frica păzește pepenii!”. Putem utiliza teama ca motivator, dar cum facem acest lucru concret? Unde apare riscul și care este acest risc?

Să vedem ce spune literatura de specialitate. Citește mai mult »Secretele motivării: frica sau entuziasmul?

Copilul-părintele-profesorul: cine este șeful?

Unul din cursurile pe care părinții le „bifează” ca fiind util pentru dezvoltarea copiilor lor este cel de leadership. Toți părinții își doresc ca micuții lor să devină lideri în viitorul apropiat, să comande și nu să asculte de ordinele altora, să fie „șefi”. Dincolo de valoarea unor cursuri sau altora, să vedem despre ce este vorba și dacă părinții fac ceea ce trebuie în această ecuație.

Studiile au arătat că există persoane cu o nevoie de putere mai mare decât a celor din jur, nevoie care se dezvoltă în direcția unei  caracteristici de personalitate (cf. McClleland, Burnham); această nevoie se manifestă prin aceea că indivizii încearcă să-i domine pe ceilalți, simt nevoia de a-i supune controlului pe cei care se află în apropierea lor. Nevoia de putere poate să fie definită şi ca „nevoia de a câștiga recunoaștere, influență sau control asupra altor persoane sau asupra unor grupuri” (Morris, 1990).Citește mai mult »Copilul-părintele-profesorul: cine este șeful?

Din prima bancă în ultima bancă: Efectul de posesie

martie 2 (169x300)Pentru părinți, pentru profesori, pentru elevi, pentru toată lumea uneori așezarea în bancă reprezintă o mare problemă. Cadrele didactice se gândesc la aspecte ce țin de predare, de înălțimea elevilor, de metodele folosite, de ușurința de a se deplasa ei, dascălii, printre bănci. Părinții vor întotdeauna copiii lor să fie în prima bancă(sau cel puțin în banca a doua). Elevii vor să se afle lângă colegii pe care-i simpatizează, elevii buni vor mai aproape de tablă și profesor. Peste toate aceste considerente care se pot afla deseori în conflict intervine o întrebare: este atât de importantă așezarea în bănci? Și dacă răspunsul este pozitiv cum facem să mulțumim pe toată lumea: dascăli, părinți copii?

O soluție veche de când lumea (dar repusă în discuție ori de câte ori aceste argumente se aud la ședințele cu părinții) este mutarea elevilor dintr-o bancă în alta astfel încât toți să beneficieze de șederea în fiecare bancă. Acest argument este echitabil, aduce în discuție un anumit echilibru social și pare să împace pe toată lumea. Este însă el unul pedagogic? Studiile ne arată că lucrurile au multe nuanțe.Citește mai mult »Din prima bancă în ultima bancă: Efectul de posesie

O școală cu elevi fericiți: curiozitatea

De multe ori am discutat despre deficiențele școlii românești. Am vorbit și despre meritele ei. Ampărintele încercat să scoatem în evidență ce trebuie făcut și ce nu trebuie făcut. Dincolo de toate un lucru este clar: școala trebuie să își regăsească locul în lumea copiilor noștri, școala trebuie să fie un loc în care elevii să fie fericiți!

Această perspectivă nu este deloc exagerată. Dacă școala se îndepărtează de lumea în care trăiesc copiii de astăzi și se situează într-un turn de fildeș – izolată, rece, inflexibilă – misiunea ei principală poate să fie compromisă.

Care sunt mecanismele intime care trebuie repornite (sau doar „unse”) ca lucrurile să meargă în direcția dorită? Cel despre care vorbim astăzi este vechi, dar de multe ori uitat de teoria și practica de astăzi. Este vorba despre stimularea curiozității. Mult prea puțin (oricum, mai puțin decât au nevoie elevii de astăzi) manualele reușesc să mai stimuleze curiozitatea copiilor. Să nu uităm că vorbim despre copii „conectați” la informație – pe care Mark Prensky îi numește „nativi digital”. Și totuși, curiozitatea poate să stea la baza reconcilierii școlii cu generațiile care vin din urmă.

Înainte de a merge mai departe să ne punem pe noi, adulții, în discuție. Ce credeți că o să faceți dacă: (1) pe o masă se află o cutie – o să doriți să știți ce este în ea?; (2) auziți un sunet necunoscut – o să explorați mediul înconjurător pentru a afla ce îl produce?Citește mai mult »O școală cu elevi fericiți: curiozitatea

Cum (ne) motivăm copiii

Zilele trecute am auzit o mamă cum îi spunea copilului într-un magazin: „dacă ești cuminte și învețiCraciun bine la școală o să îți iau jucăria pe care o vrei!”. Scena avea loc în fața raftului cu jucării și acesta era răspunsul părintelui la insistența copilului referitor la o jucărie pe care cel mic și-o dorea foarte mult.

De multe ori părinții folosesc recompensa pentru a dezvolta comportamentele pe care le așteaptă de la micuții lor. La rândul ei școala are o veche tradiție în acest sens, notele fiind un bun „instrument” în mâna cadrului didactic. Nu de puține ori am afirmat că elevul ajunge să învețe pentru notă și nu pentru frumusețea materiei și plăcerea actului de cunoaștere (ceea ce este o motivație tranzitorie, când „fuga după note” nu mai este necesară dispare și o bună parte din dorința de a învăța). Alte studii au pus în evidență faptul că dacă motivăm extrinsec putem să diminuăm forța motivației intrinseci, plăcerea de a învăța în cazul școlii. Totuși, motivarea extrinsecă este cea mai ușor de aplicat de către un educator. Este ea întotdeauna un factor negativ ori inconsistent?Citește mai mult »Cum (ne) motivăm copiii

Profilul școlii: 3 reguli simple

De școala românească se plânge toată lumea: elevii, părinții, societatea în întregul ei și chiar …comunicare scolara cadrele didactice. Sunt demonstrate „negru pe alb” deficiențele care duc la o funcționare cu probleme a unui sistem de învățământ greoi, pe alocuri nepotrivit, stresat și stresant. Ne lovim cu toții de aceste dificultăți indiferent de care parte a catedrei ne aflăm. Totuși, dincolo de o problemă sau alta, dincolo de un element pozitiv sau negativ, oare care sunt acele aspecte fundamentale fără de care o școală nu mai este o organizație „sănătoasă” pentru persoanele care o compun? Un răspuns simplu (de multe ori cele mai bune soluții sunt cele simple!) ne este oferit de către Ungoed (1997). Analizați aceste trei caracteristici simple și vedeți dacă se regăsesc ca atare la școala unde învață copilul dumneavoastră (sau la care dumneavoastră sunteți profesor):Citește mai mult »Profilul școlii: 3 reguli simple

Cyberbullying-ul: copilul tău este implicat?

cyberbullyingTrăim într-o lume în continuă și accelerată transformare, comunicarea dintre copiii/elevii noștri fiind din ce în ce mai mult „mediată” de computer, tablete, telefoane mobile inteligente etc. Tânărul de astăzi poate să aibă mulți „prieteni” pe facebook, să comunice instantaneu cu aproape oricine din întreaga lume, să aibă acces rapid la orice informație are nevoie. Dar „la pachet” cu avantajele se află si riscurile: spațiul virtual poate să fie o extensie a violenței manifestate față în față. Iată cum a apărut conceptul de Cyberbullying. Citește mai mult »Cyberbullying-ul: copilul tău este implicat?

Despre agresivitate în vacanță

Vacanța este o perioadă în care atât copiii cât și părinții lor își „încarcă bateriile”, se bucură de liniște, de zile cu soare… Acest lucru este adevărat, dar nu trebuie să uităm că vacanța mai poate însemna ceva: un timp al unei libertăți lărgite pentru copil, posibilitatea de a interacționa cu alți copii decât cei cu care se juca în timpul anului școlar, o ieșire de sub limitele și rigorile impuse de către școală. Citește mai mult »Despre agresivitate în vacanță

Empatia: erori pe care nu vrei să le faci!

Uneori părintele/profesorul crede că empatia pierduta 2reacționează empatic la problemele copilului (dar, în fond, de multe ori ajunge chiar la rezultatul contrar). Iată patru astfel de reacții nepotrivite (pornind de la lista pe care au realizat-o Connor și Killian în 2012):

Compararea cu propria experiență: „Am trecut și eu prin asta, stai să îți povestesc…” Este o eroare pe care o face deseori un adult (fie el părinte sau profesor) atunci când încearcă să fie empatic față de un copil. Reacția nu doar că este ineficientă, dar câteodată vă pune într-o poziție de superioritate care poate să fie dăunătoare în relația de comunicare. Mai simplu spus, nu o să îl ajute cu nimic pe copil, dar mai mult decât atât, o să mărească prăpastia între dumneavoastră, adultul, care a trecut prin asta și el copilul – care nu a avut experiența în cauză!Citește mai mult »Empatia: erori pe care nu vrei să le faci!

Cum să ai succes la un examen important

Un examen – orice examen – aduce cu sine și o enormă presiune, un stres puternic și de aceea sunt comunicare scolaranecesare câteva elemente pe care elevii trebuie să le aibă în vedere pentru a face din acest examen un succes.

Atenție la stres
Faptul că examenul presupune un stres semnificativ aduce cu sine pentru început un lucru bun pentru învățare: este vorba despre zona stresului pozitiv care duce la o creștere a performanței: de la prima etapă (plictiseala) la cea de-a doua (zona de muncă în siguranță) – unde performanța ajunge la maxim. Deci un examen important este un examen care îl mobilizează pe elev. Ce se întâmplă însă când se depășesc anumite limite? Intrăm în zona stresului negativ care se instalează imediat după depășirea zonei de confort psihologic are trei alte subetape: Citește mai mult »Cum să ai succes la un examen important

Empatia pierdută: părintele crede că este empatic, dar nu este

Sunt multe situații în care nu reușim să fim empatici față de copiii/elevii noștri. Ne dăm seama de acest lucru, parinte empaticdar diferite situații externe (problemele de la serviciu, probleme personale etc.) ne fac să acționăm într-un mod care nu aduce nimic bun în relația dintre copil și noi. Dar sunt și situații în care părintele crede că este empatic… dar nu este! Connor și Killian (2012) ne pun la dispoziție mai multe tipuri de astfel de reacții care se dovedesc complet neempatice la adresa unei probleme/îngrijorări pe care un elev o traversează. Ele se pot constitui într-o listă și este bine să vedem dacă – observând relația noastră de zi cu zi cu copilul – facem astfel de greșeli sau nu. Mai simplu spus: sunteți un părinte empatic? Merită să verificați!Citește mai mult »Empatia pierdută: părintele crede că este empatic, dar nu este

Strategii prin care copilul își domină părinții/profesorii

De multe ori educatorii (fie ei părinți sau profesori) se plâng că „nu mai au ce să le facă” celor mici, că Strategii de dominareajung în momente în care se simt fără putere, în care pare să nu mai existe o ieșire. În aceste momente copiii/elevii utilizează (fie că își dau seama, fie că o fac instinctiv) strategii care împing adultul într-o situație fără ieșire. Poate că este util ca – înainte de a se ajunge acolo – să vedem care sunt principalele modalități prin care copiii ajung în situația de a-i domina pe adulții din jurul lor. Pentru aceasta vom aduce în atenție perspectiva oferită de către Morrish (2004):

1. Blocajul. În recunoașteți simplu: când li se cere ceva copiii pur și simplu aceștia stau și așteaptă să vadă ce se întâmplă. Mai mult decât atât, fac și diverse comentarii. De pildă,  „Este plictisitor…” Citește mai mult »Strategii prin care copilul își domină părinții/profesorii

Învățare profundă, superficială, strategică sau apatică?

Atât părinții cât și profesorii sunt – de multe ori – îngrijorați de modul în care învață copiii lor. De altfel,modul în care învață și cât de mult învață copiii este subiectul multor dezbateri (în media, în cancelarie sau în curtea școlii). Se fac multe presupoziții, vinovatul (atunci când există unul) este văzut când elevul, când profesorul, când părintele și mediul familial…

Totuși, studiile în domeniu accentuează că avem de-a face, în fapt, cu mai multe tipuri de învățare. Spre exemplu, Entwistle (2000) vorbește despre două abordări principale privind învățarea:

(1) învățarea profundă este cea care intenționează să ajungă la adevăratul înțeles al celor învățate. Citește mai mult »Învățare profundă, superficială, strategică sau apatică?

Copiii se schimbă. Părinții și profesorii ce fac?

Cercetările arată din ce în ce mai des că profilul elevului de astăzi este altul decât cel de „ieri”. Părinții, copiii de astăziprofesorii și toți ceilalți adulți din jurul celor mici trebuie să știe cum se schimbă copiii, ce fel de cerințe impune societatea globală acestora, dar și ce fel de cerințe au copiii de la societate. Este o altă lume decât cea în care am crescut noi, adulții de astăzi. Guy Claxton face, o analiză comparativă între secolul XIX și secolul XXI și observă schimbări majore. O astfel de listă este utilă pentru fiecare profesor/părinte pentru a remarca diferența dintre cum vede el lumea și cum o vede copilul/elevul său: Citește mai mult »Copiii se schimbă. Părinții și profesorii ce fac?

Magia învățării: spectacolul care se află dincolo de rutină

Problema modului în care învață copiii noștri este una de actualitate în ultimii ani. Școala pare (și de multe ori și profesoruleste) depășită, elevul de astăzi nu mai reacționează atât de bine la stimulii de învățare clasici; la rândul lui, acasă, părintele are și el nedumeriri, apar conflicte între el și copil. Iar societatea observă această stare de lucruri, caută vinovați, dar mult mai rar oferă soluții.

Să ne punem o întrebare simplă: de ce alegem să învățăm? Citește mai mult »Magia învățării: spectacolul care se află dincolo de rutină

Memoria. Strategii pentru a învăța mai bine

Strategiile de memorare sunt elemente utile în „arsenalul” unui profesor sau unui părinte. Pentru că la baza Muncadezvoltării școlare stă – de multe ori – capacitatea de a reține de care dă dovadă un elev, este util să vedem care sunt elementele pe care le putem utiliza. Ele nu sunt aspecte spectaculoase, dar de multe ori le pierdem din vedere atunci când încercăm să-l facem pe copil să rețină informațiile pe care trebuie să le învețe.

Ce putem face efectiv? Literatura de specialitate (vezi și și Henry, 2012; Chowdhury, 2006; Lewis, 2013; Cuplin, 2010; Green, 1999 etc) ne pune la dispoziție câteva perspective: Citește mai mult »Memoria. Strategii pentru a învăța mai bine

Cum rezolvi problemele din viața ta sau a copilului tău?

În viață trecem, cu toții, prin multe perioade de criză în care lucrurile par că ne scapă de sub control. Sunt consilieremomente dificile și greu de rezolvat atunci când totul i se întâmplă unui adult; lucrurile stau cu atât mai rău atunci când vorbim despre un copil – propriul copil! Mulți părinți încearcă să rezolve criza, încearcă să fie alături de copiii lor, se frământă, se enervează ori pur și simplu sunt epuizați și se simt fără putere. Alții o minimalizează fără să înțeleagă cât de mult înseamnă pentru copilul lor momentul delicat prin care acesta trece; în consecință copilul o să simtă neînțeles, o să caute în altă parte sprijinul pe care nu îl vede la părinții lui, o să fie dezamăgit și rănit atunci când tot ceea ce trebuia să facă era să învețe să se ridice și să meargă mai departe.Citește mai mult »Cum rezolvi problemele din viața ta sau a copilului tău?

Tu și copilul tău: verifică ce stil de învățare are!

De multe ori există adevărate dispute între părinți și copii ( la fel ca între profesori și elevi). Sunt destule stil de învățaresituații în care adulții îi acuză pe cei mici spunând ceva de tipul: „de ce nu înțelegi?” Iar copilul pare să fie de pe altă lume deoarece ceea ce pare logic și clar adultului nu este la fel și pentru copil (dar câteodată și invers!).
Mai mulți autori s-au ocupat de analiza stilurilor de învățare (vezi spre exemplu excelentul model în patru categorii elaborat de către Kolb). Astăzi vă propunem însă un inventar mult mai vast (elaborat de către Felder și Henriques încă din 1995 a cunoscut reelaborări care au condus în final la un excelent instrument prin care vă puteți verifica stilul de învățare – link-ul se află la finalul articolului). Cercetătorii ne cer să răspundem la câteva întrebări mari pentru a putea afla stilul propriu de învățare:Citește mai mult »Tu și copilul tău: verifică ce stil de învățare are!

Educația copilului: nu vinde gratis ceva scump!

De multe ori educatorii (părinți sau profesori) cedează mult prea ușor la rugămințile copilului / elevului. Educatia copiluluiCopilul spune: „Mami te joci cu mine?” și deși mama este foarte obosită face ceea ce îi cere copilul. Elevul îi solicită profesorului: „putem să facem astăzi activitatea X?” (activitate care presupune mult efort și resurse materiale și psihologice din partea cadrului didactic). Iar profesorul spune și el (imediat și necondiționat): „Da!”.

Nu vreau să mă înțelegeți greșit: copiii/elevii merită toată atenția noastră și tot efortul de care suntem în stare pentru ca să-i facem fericiți și să contribuim maxim la dezvoltare lor. Dar toate acestea trebuie să aibă un preț: reciprocitatea. Citește mai mult »Educația copilului: nu vinde gratis ceva scump!

Ce se află dincolo de ascultarea activă?

Multe volume de comunicare vorbesc din ce în ce mai des de ascultarea activă – un instrument la fel de ascultare activaimportant pentru părinte, pentru profesor și chiar pentru copil (toți trei trebuie să învețe cum să-l asculte pe celălalt, cum să-i dea încredere în transmiterea mesajului, cum să ofere și să primească empatie). Totuși unele cercetări trec dincolo de conceptul de ascultare activă și spun că dincolo de ea s-ar mai afla ceva. Să vedem despre ce este vorba:

Arnold (2011) vorbește despre trei tipuri de ascultare:Citește mai mult »Ce se află dincolo de ascultarea activă?

Emoțiile: tristețea, furia, dezgustul, disprețul, surpriza…

De multe ori educatorul (fie el părinte sau profesor) nu urmărește cu atenție emoțiile pe care le arată fața emoțiilecopilului. De aceea reacția poate să fie una nepotrivită și se poate ajunge la neînțelegeri și apoi la conflicte (care se puteau evita). Părintele și profesorul trebuie să observe toate aceste indicii care apar puternic pe fața elevului (în ceea ce literatura de specialitate numește microexpresii). Iată un inventar util fundamentat pe cercetările a două nume de referință în domeniu: Paul Ekman (2011) și Ira Roseman (2011):Citește mai mult »Emoțiile: tristețea, furia, dezgustul, disprețul, surpriza…

4 lucruri dacă vrei să te asculte copilul…

Fie că este meseria noastră să-i educăm pe ceilalți (profesori), fie că facem acest lucru doar în familia copilulnoastră (părinți) de multe ori ne-am confruntat cu modul în care copilul – pe măsură ce crește și capătă independență – înțelege rolul nostru în viața lui. La început ceea ce spun părinții acasă și profesorii la școală nici nu poate să fie pus sub semnul întrebării, dar, cu timpul, lucrurile se nuanțează și este necesar să facem apel la toate aspectele care ne vor da un plus, o să ne ajute să rămânem în ochii copilului/elevului una dintre cele mai convingătoarea persoane din viața lui. Citește mai mult »4 lucruri dacă vrei să te asculte copilul…

Părintele sandwich – când bunicii devin copii

De multe ori bunicii reprezintă soluția cea mai bună pentru educarea copiilor dacă părintele este ocupat, părinteleîngrijorat și stresat. Dar asta nu înseamnă că nu există și costuri. Fiind la „mijloc” între părinții lor (bunicii) și copiii lor (nepoții), părinții se trezesc câteodată prinși într-o „capcană” care-i transformă în ceea ce literatura de specialitate (Roots, 1998) numește „generația sandwich”. Ce înseamnă acest lucru? Pur și simplu ei trebuie să ofere sprijin (de toate tipurile, de la nivelul sprijinului financiar la cel emoțional, spre exemplu) la două alte generații – una mai tânără (copiii) și una mai în vârstă (bunicii celor mici).Citește mai mult »Părintele sandwich – când bunicii devin copii

Copilul meu este un erou? Dacă știu ce povești să îi spun…

Mesajele pe care le transmitem copiilor noștri sunt cele care pot să-i dezvolte într-o direcție pozitivă. poveștiUneori nici nu ne dăm seama cât de important este să-i oferim micuțului (atât acasă cât și la școală) un mesaj care să-l activizeze, să-l facă să dorească ceva bun pentru el și pentru cei din jurul lui. Experimentul lui Nelson și colab. (Gueguen, 2006) este important pentru toți educatorii care au căzut în rutină, Citește mai mult »Copilul meu este un erou? Dacă știu ce povești să îi spun…

Stresat? Ce lecție ne învață epuizarea

Cunosc părinți, cunosc profesori și cunosc copii care ajung în stadiul de epuizare. Acesta este ca urmare a unui stres prelungit: adulții ca urmare a grijilor de zi cu zi și copiii deoarece uneori cei din jurul lor le solicită mai mult decât pot ei să realizeze. Totuși, atunci când dumneavoastră sau cineva din jurul dumneavoastră ajunge în acest stadiu primul lucru la care trebuie să ne gândim este – așa cum spune Holden (2008) – să ne răspundem la întrebarea: „Ce lecție încearcă epuizarea să ne învețe?”Citește mai mult »Stresat? Ce lecție ne învață epuizarea

Dincolo de cuvinte: atunci când „tonul face muzica”…

De multe ori atât părinții cât și cadrele didactice se întreabă atunci când un copil/elev reacționează cuvintenepotrivit: Oare am greșit eu ceva? Își analizează cele spuse și nu observă vreo eroare. Nu i-am spus nimic care să supere, de ce reacționează așa? o să se întrebe în continuare părintele/profesorul. Uneori lucrurile pot să ajungă într-un drum și mai îngust (posibil un drum blocat) atunci când educatorul consideră că – din moment ce el nu este de vină – problema se află la celălalt (copilul/elevul).

Uneori poate că nu am căutat destul de adânc. De exemplu, ne-am uitat la ceea ce am spus, dar am analizat și cum am spus?Citește mai mult »Dincolo de cuvinte: atunci când „tonul face muzica”…

Ce fel de elevi avem în clasă?

Quaranta (2009) ne prezintă o listă cu mai multe personalități dificile. Dacă ne uităm cu atenție vom vedea clasăde multe ori la elevii noștri astfel de manifestări: iată de ce vom reformula unele dintre acestea pe baza experienței noastre în câmpul educațional:

Pustnicul – lucrează bine de unul singur, nu se descurcă prea bine în echipă. Este minuțios și răbdător, dar colegii nu percep prea bine faptul că nu vrea să colaboreze cu ei: din acest motiv pot apărea conflicte pe care profesorul trebuie să le gestioneze.

Supăratul – este cel care este iritat de orice comentariu și consideră orice reacție a cuivaCitește mai mult »Ce fel de elevi avem în clasă?

Sunt părinte: ce trebuie să spun și să fac?

Uneori părinții (în special cei aflați la primul lor copil) se întreabă: ce trebuie să spun, ce trebuie să fac, părinte 2cum trebuie să acționez pentru ca să fiu un părinte bun? Un prim îndemn pe care îl putem considera important este să dovediți sinceritate, să încercați să eliminați stresul și să vă comportați natural. Nu numai dumneavoastră învățați cum este „meseria” de părinte, ci și fiul/fiica învață cum este să fie copilul dumneavoastră. Vă dezvoltați împreună, vă sprijiniți în această descoperire de sine și a celuilalt. Și nu trebuie să uitați: stresul este calea cea mai sigură să ajungeți la situații problematice.

Dincolo de aceste elemente putem utiliza cu succes lista întocmită de Departamentul de educație – Statele Unite ale Americii. Citește mai mult »Sunt părinte: ce trebuie să spun și să fac?

În cine să mai avem încredere?

Priveam ieri tragicul eveniment generat de accidentul aviatic. Supraviețuitorii au fost găsițiimagine Performante.ro de un pădurar, de o persoană care nu cred că participase la multe „conferințe” despre cum să găsești oameni în pădure, dar a dat dovadă de perseverență (chiar ieri, ca o coincidență, scriam un articol despre puterea perseverenței) și de umanitate.

Am mai văzut acest „scenariu” – chiar dacă filmul era altul. Scandalul cu învățătoarea de la Școala 10 a consolidat pata neagră care acoperea – de ceva timp – gândirea publicăCitește mai mult »În cine să mai avem încredere?

Puterea perseverenței – când imposibilul devine posibil!

coperta Cele 7 medalii ale succesuluiPentru societatea în care trăim perseverența este una dintre medaliile pe care copilul nostru trebuie să o poarte la gât (de altfel, am inclus povestirea despre perseverență în primul nostru volum din seria Medaliile succesului – Cele 7 medalii ale succesului). Dar să ajungi să „stăpânești” perseverența nu este deloc ușor. De multe ori adulții au probleme în a persevera, ceea ce face și mai greu de explicat și urmărit în practică la copii. Politicianul și scriitorul american Newton Leroy „Newt” Gingrich ne oferă o perspectivă asupra fenomenului perseverenței: „Perseverența, spune el, este munca grea pe care o faci după ce ai obosit din cauza muncii grele pe care deja ai făcut-o!”.Citește mai mult »Puterea perseverenței – când imposibilul devine posibil!

Cum este profesorul copilului tău?

Informațiile de presă din ultimul timp accentuează în mintea multor părinți semnele de profesorulîntrebare cu referire directă la sistemul de învățământ. Lumea se pare că se împarte acum în două tabere: cei care spun că tot sistemul este corupt și ineficient și cei care observă că în orice sistem există și „uscături” pornind de la ideea că – în acest mod – munca celorlalți, a oamenilor care sunt devotați profesiei didactice tinde să fie pătată de campania de presă. Citește mai mult »Cum este profesorul copilului tău?

Privirea care aduce succesul

În paginile site-ului am mai accentuat importanța privirii și cât poate să contribuie acest lucru la succesul privireasocial al copilului nostru. Astăzi dorim să subliniem încă o dată acest lucru prin prisma unor experimente interesante:

1. Brooks, Church și Fraser (1986, apud Gueguen 2006) le-au cerut unor persoane să urmărească un film în care avea loc un interviu. Filmul (care dura aproximativ un minut) era mut, nu se auzea discuția dintre cele două persoane între care avea loc interviul (invervievator și intervievat). Filmarea fusese astfel făcută astfel încât era vizibil unde privea cel intervievat. Intervievatul îl privea pe intervievator – după caz – timp de 5 secunde (apoi privea pe toată durata filmului în altă parte)Citește mai mult »Privirea care aduce succesul

Ghidul părintelui – anul 2013 (II)

În partea a doua a ghidului nostru sintetizăm următoarele idei importante pentru educația copiilor (pe care Ghidulle-am tratat pe larg în articolele publicate pe site în anul 2013):

  • deși unii părinți cred că micuții lor au nevoie de dascăli autoritari (pentru disciplinare), în fapt este importantă o atmosferă caldă și pozitivă. Acest lucru nu exclude fermitatea, dar excesul de autoritarism poate conduce la dezvoltarea unui copil anxios. Mai mult, așa cum spune Owen (2008) severitatea se împarte în două tipuri: negativă (o reacție conflictuală și agresivă a profesorului la orice comportament nepotrivit al elevului) și pozitivăCitește mai mult »Ghidul părintelui – anul 2013 (II)

Ghidul părintelui – anul 2013 (I)

Așa cum am obișnuit deja cititorii performante.ro, la final de an este momentul unui bilanț, unui moment Ghidulde reflecție pentru a avea toate motivele să intrăm în noul an mai buni, mai pregătiți pentru a face mai frumoasă viața noastră și a celor din jur. Vă propunem o sinteză a ideilor publicate deja în rubrica Resurse pentru părinți, elemente care să se dezvolte drept o listă de verificare pentru fiecare dintre noi (mai ales în aceste momente calde petrecute cu familia).

Citește mai mult »Ghidul părintelui – anul 2013 (I)

Mami vreau jucăria de la televizor! Secretele publicității

Trăim într-o societate în care televizorul face parte din cotidianul fiecăruia dintre noi. Copilul se naște și jucăriacrește într-o casă în care televizorul reprezintă un tip de mobilă la fel de simplă ca patul în care doarme sau biroul la care scrie. Oricât am dezvolta programe de control parental și am încerca să limităm accesul celui mic la televizor nu putem să interzicem cu totul (decât la vârste foarte mici). Iar pe măsură ce copilul crește și accesul lui la publicitate (televizată sau nu) crește. În acest mod devenim cu toții – vrem nu vrem –mari consumatori de publicitate. Citește mai mult »Mami vreau jucăria de la televizor! Secretele publicității

Pro sau contra Moș Crăciun…

Sărbătorile de iarnă aduc momente frumoase în fiecare familie. Orașul este plin de oameni care caută Mos Craciuncadouri, copiii s-au bucurat de prezența lui Moș Nicolae și așteaptă apariția mult mai bogatului Moș Crăciun.

În aceste zile am auzit repusă în discuție o întrebare care împarte comunitatea de părinți în două: să-i spunem sau să nu îi spunem copilului adevărul despre Moș Crăciun? Este bine să afle că părinții i-au cumpărat cadourile sau să îi spunem în continuare că au fost aduse de „Moș”?Citește mai mult »Pro sau contra Moș Crăciun…

Note mici la școală: cine este vinovat?

Există un triunghi relațional profesor-părinte-elev care dacă funcționează defectuos poate duce la școală 2deteriorarea motivației pentru școală, la note mici, la comportamente nepotrivite și multe altele. Acest triunghi relațional trebuie să aibă la bază un plan de comunicare bine optimizat (mai precis nimic nu trebuie lăsat la întâmplare) pentru că sunt multe aspecte care pot îi pot afecta stabilitatea și funcționalitatea. Citește mai mult »Note mici la școală: cine este vinovat?

Ascultarea activă (3): ce trebuie să facă părintele sau profesorul

În acest al treilea articol evidențiem câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le facă unascultarea empatica părinte sau profesor.

În primul rând este necesar să vedem ce tipuri de ascultare folosim. Literatura de specialitate pune în evidență o întreagă tipologie. Atunci când ascultăm noi ascultăm ca să înţelegem, ascultăm ca să reţinem, ascultăm ca să analizăm şi să evaluăm conţinutul, ascultăm ca să dezvoltăm relaţii (ascultarea empatică) etc. De exemplu, atunci când îi explicăm copilului un lucru nou pentru el ne așteptăm să și rețină ceea ce am spus. O să fim mirați când o să observăm că el nu a reținut foarte multe informații și ne vom supăra pe el. Citește mai mult »Ascultarea activă (3): ce trebuie să facă părintele sau profesorul

Ascultarea activă (2): greșeli ce trebuie evitate

Raymond și Mark Ross observă că în ascultare trebuie să fim atenți la câteva lucruri:ascultarea 2

1. anumite mesaje nu sunt niciodată auzite. Uneori avem impresia că micuțul nostru nu vrea să facă ceea ce îi spunem, dar el pur și simplu era atent la altceva și nu a auzit cererea noastră.

2. alte mesaje ajung doar în zona interpretării (poate nu sunt niciodată înțelese în profunzime). Citește mai mult »Ascultarea activă (2): greșeli ce trebuie evitate

Ascultarea activă (1): învățăm să-i ascultăm pe ceilalți…

Un factor esențial în comunicare este ascultarea. Faceți, înainte de toate, un mic experiment: priviți doi ascultareaoameni care discută și o să observați (de cele mai multe ori) că vă aflați parcă în fața unei competiții de tipul: „cine vorbește mai mult”. Fiecare dintre participanți pare mai mult centrat pe ceea ce are el de spus decât pe acțiunea de a asculta ceea ce vrea să-i transmită celălalt.Citește mai mult »Ascultarea activă (1): învățăm să-i ascultăm pe ceilalți…

Blândețe sau severitate? Părinții întreabă…

Un aspect important al reușitei școlare și sociale este dat de relația care se stabilește între educator (fie el severitatepărinte sau dascăl) și copil. De multe ori alegerea învățătorului este făcută de către părinți pe criteriul echilibrului între blândețe și severitate. Uneori părinții simt că au pierdut parțial controlul asupra dezvoltării copilului lor și de aceea își doresc un profesor sever care să-l „disciplineze” pe cel mic. Există, de altfel, o astfel de concepție bine înrădăcinată care vede dascălul sever ca fiind mai competent, cu pretenții mai mari privind rezultatele copiilor și – în general – cu o șansă crescută în a-i forma pentru viață. Oare așa să fie? Ce trebuie să urmărească părinții și ce înseamnă severitate pozitivă și severitate negativă?Citește mai mult »Blândețe sau severitate? Părinții întreabă…

Comunicarea nonverbală. De la părinți la copii…

Mulți părinți știu importanța comunicării nonverbale și chiar își învață copiii să descifrezecomunicarea nonverbala elemente ca limbajul trupului, limbajul ochilor, mimica, atingerea, spațiile, comunicarea cromatică (chiar noi, la cursurile pentru copii desfășurate prin Performante.ro îi obișnuim pe cei mici cu toate aceste elemente). Dar noi părinții, ce nivel de atenție oferim legăturii dintre comunicarea verbală și comunicarea nonverbală? Este importantă această legătură? Merită să investim efort pentru aceasta?Citește mai mult »Comunicarea nonverbală. De la părinți la copii…

Principiul încurajării: rolul părinților în motivația pentru învățare

Într-una din cărțile mele (Profesorul de succes. 59 de principii de pedagogie practică) puneam un accent școală 2deosebit pe un astfel de principiu care este la fel de important pentru părinte ca și pentru cadrul didactic. Revin prin articolul de față la această problemă deoarece cred că este unul dintre factorii centrali ai succesului școlar și personal. Studiile demonstrează că viața școlară a copilului nostru își poate pune amprenta asupra modului în care o să învețe să gestioneze – ca adult – situațiile de viață cu care o să se confrunte. Nu puțini sunt factorii stresanți pe care micuțul nostru îi întâlnește la școală; iată doar câteva exemple:Citește mai mult »Principiul încurajării: rolul părinților în motivația pentru învățare

Temele pentru acasă: reguli pentru părinți

Problema temelor pentru acasă a fost și este larg dezbătută în triunghiul școală-părinți-elevi. Discuțiile temepornesc de la importanța și locul lor în dezvoltarea copilului și ajung la perspectiva învățării în clasă (care poate conduce chiar la eliminarea completă a temelor pentru acasă). Părerile sunt împărțite între profesori și părinți: astfel profesorii se plâng că părinții nu urmăresc suficient implicarea copiilor lor în rezolvarea temelor, părinții acuză școala că dă prea mult de lucru elevului acasă, Citește mai mult »Temele pentru acasă: reguli pentru părinți

Copilul răsfățat: ce trebuie să știe un părinte…

De multe ori părinții aleg să aibă o atitudine protectivă, deschisă, frumoasă cu copiii lor. Am pledat deseori copilul răsfățatpentru o relaționare caldă, pentru absența pedepsei în educarea micuților noștri. Totuși, dacă nu suntem atenți putem să alunecăm ușor în altă extremă și să ne trezim că avem un copil răsfățat. Ce trebuie să știm este că la răsfăț se ajunge treptat, pas cu pas, aproape că nu ne vom da seama și într-o zi o să fim puși în fața unei situații greu de gestionat. Citește mai mult »Copilul răsfățat: ce trebuie să știe un părinte…

Prințul, Curteanul, Furiosul… colegii lui de clasă?

Revenirea la școală înseamnă pentru copilul nostru și o reintregrare în grupul școlar divers al clasei din colegii de clasăcare face parte. Clasa de elevi este un microgrup social în care cel mic poate să întâlnească o mare diversitate de personalități (unele dintre ele dificile). Iată de ce este necesar să discutăm cu copilul despre rolurile pe care unii dintre colegii lui pot să le joace, despre cum trebuie să interacționeze cu colegii pentru a avea succes și pentru a se intregra bine în colectivul școlar.Citește mai mult »Prințul, Curteanul, Furiosul… colegii lui de clasă?

Pregătirea copilului pentru școală

În curând începe școala. Pentru părinți și pentru copii este un moment important care trebuie pregătit cu școală 2mare grijă. Copilul a fost în vacanță (și da – și noi părinții am fost în concediu), rutina somnului, a învățării, a organizării s-au schimbat. Ce putem face?

În primul rând este bine să facem o distincție între momentele cu impact critic și cele care aparțin continuității. Mai precis, este mult mai dificil să pregătim copilul atunci când el se află la debutul unui ciclu (de exemplu prima zi de grădiniță, intrarea în clasa pregătitoare, prima zi la liceu etc.)Citește mai mult »Pregătirea copilului pentru școală

Comunicarea eficientă: să crezi ceea ce spui

De multe ori atât părinții cât și profesorii încearcă să îi convingă pe copii să facă un lucru sau altul, dar nu comunicarea eficientăsunt suficient de credibili. Comunicarea cu copilul este deficitară, acesta se îndepărtează afectiv de părinte sau de dascăl, intră sub influențe mai puțin faste (uneori distructive pentru dezvoltarea lor). Oare de ce nu reușim întotdeauna să ne convingem copiii să adopte o anumită conduită (deși ceea ce spunem este corect)? Cu siguranță că există mai mulți factori, dar unul dintre aceștia este faptul că în primul rând chiar noi nu credem ceea ce spunem. Ceva din modul în care exprimăm respectiva cerință o face necredibilă în ochii copilului nostru. La baza convingerii stă comunicarea cu copilul.Citește mai mult »Comunicarea eficientă: să crezi ceea ce spui

Vacanță în natură sau la … televizor?

Știu că întrebarea din titlul articolului poate să pară fără sens: mulți părinți o să fie de acord din start cu ideea că o vacanță în natură o să îi facă mult mai bine copilului decât în situația în care cel mic „se relaxează” în fața televizorului ori computerului. Dar realitatea este mai puțin ofertantă decât simpla reflecție. Concediul părintelui se întinde – de obicei – pe o perioadă de timp mai mică decât vacanța copilului. Astfel că, întors la serviciu, părintele dispune de mai puține posibilități de a merge cu copilul în natură, departe de gălăgia orașului. Atunci ce este de făcut? Putem face eforturi suplimentare, dar merită?Citește mai mult »Vacanță în natură sau la … televizor?

Un altfel de parenting: Copilul – „clientul” părintelui?

De multe ori în articolele de pe acest site am pledat pentru folosirea de către părinți a persuasiunii și parentingnegocierii. Un părinte trebuie să știe să își convingă copilul, nu să îi impună lucruri. Știm că, de multe ori, perspectiva impunerii pare mai ușoară și mai rapidă, dar funcționează ea pe termen lung? De multe ori rezultatul nu o să fie cel pe care îl sperați! Copilul o să facă ceea ce îi cerem atât timp cât se știe în „puterea” noastră, dar în momentul în care simte că poate să „scape” s-ar putea să renunțe la toate acele lucruri impuse.Citește mai mult »Un altfel de parenting: Copilul – „clientul” părintelui?

Arta pregătirii pentru viitor

De multe ori o piedică semnificativă în pregătirea pe care le-o oferim copiilor pentru viitor este chiar viitorpropria experiență și mentalitate. Este destul de greu să „lupți” cu viitorul folosind „armele” trecutului (sau chiar pe cele ale prezentului). Situația cu care se confruntă mulți părinți este bine ilustrată de către Mark Eppler (2007) printr-o capcană în care poate să cadă oricare dintre noi; autorul o numește „atunci când nu reușești să anticipi schimbarea” și a descoperit-o pe propria piele. Citește mai mult »Arta pregătirii pentru viitor

Dacă îi place … face: principiul participării active

Mulți părinți și cadre didactice se plâng de faptul că copiii de astăzi sunt din ce în ce mai dezinteresați de școală, că Principiul participării activenu mai învață și că educația a devenit un fel de joc de-a șoarecele și pisica. Oare așa să fie? Nu cumva ceea ce oferim copilului este în alt orizont decât cel al dorințelor și aspirațiilor sale? Nu cumva noi suntem cei care nu căutăm destul de mult „cheia” implicării sale?Citește mai mult »Dacă îi place … face: principiul participării active

Persuasiunea (4): cum câștigi credibilitate…

O problemă cu care se confruntă frecvent atât părinții cât și profesorii este cum pot să își construiască credibilitatea persuasiuneaîn fața copiilor. Dorința de a-l face pe cel mic se învețe cât mai bine îl conduce pe părinte – de multe ori – la supralicitarea rolului școlii; el ajunge să-i înfățișeze copilului în culori foarte puternice și atractive procesul educational ca atare. „O să vezi ce frumos o să fie la școală, o să îți placă etc.” este doar una dintre forumulările pe care le întâlnim frecvent la părinți. Astfel copilul capătă o imagine supraevaluată, Citește mai mult »Persuasiunea (4): cum câștigi credibilitate…

Persuasiunea (3): Deveniți un model pentru copil

Suntem siguri că ați auzit destul de des această idee: părintele/profesorul trebuie să fie un model pentru copilul său. Dar de câte ori am pus acest lucru în practică, de câte ori am ținut seamă de el atunci când era cazul?

Studiile arată cât de important este ca cei din jurul copilului să facă lucrurile pe care vrem ca, mai târziu, să le pună în practică chiar micuțul nostru.  Citește mai mult »Persuasiunea (3): Deveniți un model pentru copil

Persuasiunea (2):Amorsat înseamnă că am câștigat!

O tehnică de persuasiune pe care părintele o poate utiliza cu succes este amorsarea. Experimentul lui persuasiunea 2Cialdini și colaboratorii (apud Gass, Seiter, 2009) a fost simplu și ușor de (re)pus în practică de către fiecare părinte sau profesor. Experimentatorul i-a invitat pe studenți să participe la un experiment de „gândire”. Până acum, nimic spectaculos, nu este așa? Exista însă o problemă: experimentul urma să aibă loc la ora 7 dimineața Citește mai mult »Persuasiunea (2):Amorsat înseamnă că am câștigat!

Când educatorul folosește forța persuasiunii…

De multe ori oamenii resping ideea folosirii unor strategii de persuasiune. Pe undeva acestea le par persuasiunea 1incorecte și putem crede că o relație de calitate nu poate să conțină o astfel de „minciună”. Totuși, când participanții la cursurile mele au o astfel de reacție le ofer, de obicei, un exemplu cu care  ne-am confruntat toți. Lingușirea (ca strategie de persuasiune) este bazată pe exagerarea calităților de admirat ale celeilalte părţi, în timp ce îi diminuează slăbiciunile. Motivația este simplă: Citește mai mult »Când educatorul folosește forța persuasiunii…

Mecanismele de apărare (2) – părintele în acțiune!

Completăm astăzi lista mecanismelor de apărare care ar trebui cunoscute de către părinți în relația cu copiii Mecanismele de apararelor. Dacă, de obicei, părinții sunt cei care ar trebui să îi ajute pe cei mici, uneori chiar noi, adulții, suntem cei care trebuie să ne cunoaștem mai bine:

1) Compensarea reprezintă „contracararea unei slăbiciuni reale sau imaginare prin accentuarea unor trăsături dezirabile ori manifestarea unor comportamente de excelenţă în alte domenii”Citește mai mult »Mecanismele de apărare (2) – părintele în acțiune!

Mecanismele de apărare (1) – cum trebuie să acționeze părintele?

Am vorbit pe parcursul a patru articole despre conflict. Conflictul aduce cu sine o tensiune inevitabilă. Mecanisme de apărare 1Uneori aceasta poate să fie o folosită drept sursă de energie pentru progres, pentru găsirea unei soluții mai bune care să ducă relația de cooperare la un nou nivel. Alteori ea se acumulează și – la fel cum rugina afectează, în timp, durabilitatea unui ansamblu metalic – produce dereglări profunde ale relației dintre parteneri (uneori ireversibile).

Cum reacționează oamenii la frustrare? Uneori trec dincolo de ea, o înving, o folosesc în avantajul lor. Alteori încearcă să o ocolească, să găsească o rezolvare ușoară pentru situații dificile, să aibă iluzia că totul este încă Ok (deși nu mai este așa!). Astfel, ei aleg să facă apel la anumite mecanisme de apărareCitește mai mult »Mecanismele de apărare (1) – cum trebuie să acționeze părintele?

Conflictele(4): când tensiunile devin prea mari

Așa cum am văzut în articolele anterioare, conflictul poate să fie foarte bun pentru comunicare, poate să conflicteleaducă în prim plan idei noi, poate să prevină apariția unor stări tensionale mai mari pe viitor (dacă tensiunea se acumulează „explozia” se produce cu o mai mare intensitate).

Totuși, există o fază a conflictului în care – dacă ajungem – lucrurile devin foarte rele. Ea se numește escaladarea conflictului Citește mai mult »Conflictele(4): când tensiunile devin prea mari

Conflictele (III): Ce facem când conflictul apare?

Conflictul este de multe ori asemănat cu un foc: el arde puternic și poate provoca pagube însemnate conflictele si comunicarearelației dintre părinte-copil. În același timp, el scoate la suprafață toate tensiunile latente, toate crăpăturile apărute în relație se lărgesc și arată dacă construcția poate să mai rămână așa sau are nevoie de o consolidare grabnică.Citește mai mult »Conflictele (III): Ce facem când conflictul apare?

Conflictele (II): Când este bun un conflict?

În articolul trecut ne-am referit la mai multe tipuri de conflicte: dintre acestea conflictul cognitiv este privireabenefic pentru comunicare, el conducând la noi perspective, opțiuni îmbunătățite, idei. Iată de ce părinții nu numai că nu trebuie să evite conflictele cognitive cu copiii lor, dar este util chiar să le provoace. O astfel de perspectivăa fost considerată hazardată de un cititor (printr-un comentariu postat pe site-ul dcnews.ro în care respectivul articol a fost preluat). Iată de ce am considerat necesar să consolidăm această opțiune printr-un nou set de afirmații privind valoarea conflictului în plan relațional uman (în general) și în planul comunicării părinte-copil în special. Citește mai mult »Conflictele (II): Când este bun un conflict?