Atunci când copilul folosește cuvinte urâte…

În varietatea comunicării adusă în viața noastră de societatea modernă de multe ori copilul este pus în situația de a ajunge repede la „descoperirea” unei pespective ce pare foate atractivă încă de la o vârstă mică: o lume în care există cuvinte urâte. Uneori este vorba despre curiozitate, alteori despre răsfăț, uneori există undeva, în jur, un model de rol negativ, alteori folosirea unor cuvinte urâte îi oferă copilului iluzia că este apreciat de către cei din jur.

Toate aceste motive duc la un singur lucru: copilul începe să vorbească urât, în vocabularul lui intră expresii pe care părinții și toți ceilalți educatori nu își doresc să le găsească acolo și atunci ne punem întrebarea: ce este de făcut?

Iată câteva sugestii pe care le puteți pune în practică imediat:

• Părintele trebuie să fie un model pentru copil. Copiii copiază rapid comportamentul celor din jurul lor (și în special al persoanelor cu prestigiu, O’Callaghan (2014) afirmând că ei acționează că un aspirator când achiziționează tot ceea ce spunem greșit). Iată de ce o (auto)cenzură se impune. Nu putem cere copilului să nu utilizeze cuvinte urâte dacă noi, părinții, le folosim tot timpul! Uneori este greu să „inactivăm” expresii (care „ne scapă” în situații care presupun un stres ridicat – spre exemplu atunci când suntem la volan), dar putem să le diminuăm forța dacă obișnuim să ne cerem scuze pentru ele de fiecare dată. Astfel, copilul învață că și în situația în care există „accidente” verbale, aceste cuvinte urâte nu sunt tolerabile și trebuie să ne cerem scuze pentru ele, trebuie să ne pară rău că le-am folosit;
• Inventați „alternative” pentru acele cuvinte urâte pe caere el le folosește în prezent. Borba (apud Mccready) ne spune că putem să căutăm în dicționar alterative mai bune, iar Joshi (2012) observă că poate exista o „răcorire” dacă înlocuim cuvintele urâte cu unele inofensive. În loc de o înjurătură spuneți ceva comic și nu o să vă mai aflați în fața unei adărate „drame” de parenting. Spre exemplu, dacă copilul spune în loc de înjurătură un personaj de poveste totul o să devină distractiv: „zmei!” sau „Baba Cloanța!” pot să fie niște sugestii excelente. Și nu trebuie să uităm că – așa cum ne atenționează Parker (2016) cuvintele urâte vin ca urmare a unor „încărcări” emoționale (spre exemplu furia sau frustrarea pot să producă asta). Prin urmare poate să fie de folos deprinderea unui management al emoțiilor (în special unor tehnici de gestionare a furiei) pentru ca frecvența de apariție a cuvintelor urâte să fie mai mică;
• Opțiunea de mai devreme se poate bloca în faptul că pentru copii folosirea „alternativelor” poate să-i diminueze în ochii colegilor. Uneori psihologii ne sfătuiesc să folosim atunci alternative care să sune ca și cum ar fi ceva urât, dar care să nu aibă, în fapt, niciun sens. Cuvintele inventate și scurte sunt utile în această situație.
• Nu uitați că simpla interzicere „Nu îți dau voie să mai pronunți cuvântul acesta!” o să conducă la o situație paradoxală: copilul o să încerce să ajungă la „fructul oprit” și din curiozitate mai mult decât din negativism – o să îl utilizeze. Iată de ce este esențial să avem o discuție cu copilul, să îi explicăm, să îi dăm posibilitatea să înțeleagă și să accepte o identitate pozitivă la nivelul comunicării verbale.
• Joshi (2012) ne mai dă o idee excelentă: el ne spune că putem să ne gândim că avem o pușculiță pentru cuvintele urâte și vom dona tot ce se strânge în ea. De câte ori copilul greșește și vorbește urât trebuie să pună în pușculiță o sumă de bani convenită împreună: la final, când se strâng mai mulți bani aceștia sunt donați! Avem astfel o strategie cu un dublu rol: pe de o parte îl face pe copil să își autolimiteze comportamentele de comunicare verbală negativă, pe de altă parte îi dă posibilitatea exersării generozității.
• Rosen-Webb spune că, în orice caz, nu trebuie să acordăm cuvintelor urâte mai multă importanță decât au de fapt. Dacă părintele reacționează exagerat există riscul ca respectivele cuvinte urâte să îi pară copilului atractive și abia în acest moment ele să devină un punct de interes pentru copil.

*Desen realizat de Diandra Pânișoară