Atunci când copiii sunt „elevi problemă”

400 de articole de educație, Conflicte copii părinți

Săptămâna trecută, atunci când am vorbit despre „dascălii fără elevi” – acele cadre didactice care au o influență dramatică la nivel negativ asupra elevilor lor –  cineva întreba într-un comentariu de ce nu spun nimic și despre elevii problemă, despre „elevii fără dascălli”.

În cele peste 400 de articole pe care le-am postat pe site am scris și despre elevi problemă. Acum completăm tabloul cu trei alte mari tiplogii: copiii pe care Grover (2016) îi vede drept „hărțuitori” ai părinților lor (și putem face lesne o paralelă și la cadrele didactice în calitatea lor de „înlocuitori de părinți” așa cum îi caracterizau Redl și Wattenberg (1993). Să vedem despre ce este vorba:

  • Elevul sfidător este copilul care are atitudini agresive, își provoacă profesorii și face întotdeauna invers decât i s-a spus. Dacă cadrul didactic o să îi ceară să nu mai alerge prin clasă el o să alerge și mai tare. De multe ori copiii sfidători încearcă să se opună autorității didactice și oricărei alte autorități. Părinții acestor copii sunt la fel de exasperați ca și profesorii de atitudinea pe care micuții o arată.

Totuși, Grover spune că sfidarea este, de multe ori, o reacție pe care acești copii o au la sentimentul că nu sunt apreciați pe cât ar merita, că nu sunt ascultați, că nu sunt susținuți. Iată de ce puteți face din sfidarea lor permanentă un avantaj educațional: dacă le veți da un obiectiv și vor avea pentru ce să lupte toate lucrurile se vor rezolva de la sine;

  • Elevul anxios pare că permanent se află în fața unei probleme care este de nerezolvat pentru el și are nevoie de liniștire și de încurajare (multă!) din partea cadrului didactic. El nu are deloc autonomie în rezolvarea problemelor, se teme de pericole prezente și viitoare și poate să fie problematic pentru că o să consume foarte mult din energia și timpul cadrului didactic. Unui elev anxios trebuie să-i reconstruiți – cu răbdare – un anumit grad de autonomie (fără să-l forțați pentru că o impunere agresivă a regulilor o să-l împingă să se ascundă și mai mult în carapacea de anxietate),
  • Elevul manipulativ „vânează” temerile și slăbiciunile cadrelor didactice pentru a le exploata în propriul avantaj. Dacă profesorul este „blând” el se preface un elev model, dacă profesorul este dur/excesiv de autoritar o să încerce să îl lingușească.

Dincolo de aceste trei tipuri de „elevi problemă” chiar Grover ține să sublinieze că personalitatea copiilor este greu să fie potrivită cu o categorie anume (avem o mulțime de nuanțe care ne spun că trebuie să avem grijă să privim cu atenție în sufletul copilului). Autorul observă și că toate cele trei tipologii au în spate nesiguranță, lipsă de încredere în sine și – din acest motiv – profesorul trebuie să acționeze cu delicatețe și o bună cunoaștere pedagogică.

[ Articol citit de: 2686 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

Lasă un răspuns