Copiii noștri trec prin multe situații plăcute și neplăcute în drumul lor spre viața adultă. Amintirile care apar cu aceste ocazii sunt în măsură să genereze anumite aspecte ale conduitei adultului de mai târziu. Uneori părinții sau profesorii minimalizează rolul acestor episoade din viața copiilor: „lasă că trece/uită până se face mare!” este o expresie care o auzim adesea. Oare așa să fie?
Se pare că cercetările ne spun altceva. Bradley, Greenswald, Petry și Lang le-au arătat unor oameni imagini care puteau să provoace trei tipuri de reacții: pozitive, negative sau neutre.
- imaginile care puteau declanșa reacții negative erau șocante gen corpuri mutilate, șerpi, tristețea pe chipurile unor oameni;
- imaginile care puteau declanșa reacții pozitive cuprindeau persoane zâmbind, copii, fotografii deosebite care surprindeau frumusețea și măreția naturii.
- imaginile care trimiteau spre reacții neutre erau de tipul: fotografia unei străzi, un birou, obiecte fără impact afectiv.
După ce priviseră fotografiile în cauză oamenii trebuiau să pună în cuvinte imaginile văzute, să descrie cu maximum de detalii totul. Acest prim test nu era foarte greu, dar cercetătorii au mers și mai departe: le-au cerut subiecților să își reamintească cele văzute un an mai târziu!
Care imagini credeți că s-au întipărit mai mult în memoria oamenilor? Ei bine, emoțiile (fie ele pozitive sau negative) au ajutat la o reamintire mai bună a fotografiilor. Mai mult decât atât, emoțiile negative au fost mai buni predictori pentru dezvoltarea unor amintiri.
Ne întoarcem acum la emoțiile negative prin care trec copiii noștri: asistă la certuri în comunitate, sunt martori la stresul părinților, sunt actori sau spectatori la violența care se produce la școală… Toate acestea lasă urme, răni care se cicatrizează, dar care se pot redeschide peste ani. De aceea este obligația fiecărui educator (fie el părinte sau profesor) să se întrebe: ce amintiri îi sădesc eu astăzi copilului pentru ziua de mâine?
[ Articol citit de: 629 persoane ]