Colecția Psihologia copilului & Parenting
Vă facem o propunere. O incursiune scurtă, dar consistentă în una dintre cele mai apreciate colecții privind ghidurile pentru părinți din România: Psihologia copilului & Parenting la Editura Polirom o colecție pe care o recomandăm cu căldură și convingere oricărui părinte. O facem în calitate de părinți și de specialiști (Georgeta Pânișoară este coordonatoarea acestei colecții). Rând pe rând o să vă oferim sugestii de lectură din cele 18 titluri apărute până acum. Un părinte de succes este un părinte informat, credem noi. Mai mult decât atât, deși Editura Polirom pune la dispoziția cititorului pe site-ul ei prin butonul Aruncă o privire câteva pagini din fiecare carte, noi vă oferim alte fragmente pentru a vedea cât de important este să ajungeți să citiți toată cartea. Vă invităm așadar la lectură și așteptăm – ca de obicei – feedback-ul și întrebările dumneavoastră în legătură cu ideile prezentate.
J. Cameron & E. Lively – Cum să cultivi creativitatea copiilor, 2013
Cartea este scrisă prin ochii de mamă a autoarei principale (J Cameron). Aceasta este 
autoarea a 30 de cărți, inclusiv bestseller-uri despre procesul creativ, romanciera, dramaturg, compozitoare etc. Semnează numeroase scenarii de film, televiziune și piese de teatru. Din carte am ales 4 exerciții inspirate care sperăm să vă ofere o sursă bună de bună dispoziție și imaginație pentru relația cu cel mic – continuarea articolului
L. E. Shapiro – Inteligența emoțională a copiilor, 2012, pp. 142-145
Următorul pas, conform psihologilor neozeelandezi Michael White şi David Epston, este eliminarea de către copii a unei probleme din viaţa lor. Aceşti autori au dezvoltat o abordare cognitivă pe care o numesc „terapie narativă”, ce foloseşte tot felul de activităţi scrise pentru a contribui la creşterea distanţării copiilor de problemele lor.
Terapia narativă îi ajută pe copii să înţeleagă că, prin alegerile şi comportamentele lor, îşi scriu povestea vieţii, metaforic vorbind. Dacă un copil ca Josh este fricos, atunci această frică influenţează fiecare capitol din povestea vieţii sale. Dacă este un capitol despre începutul şcolii, frica se găseşte în el. Dacă este un capitol despre mersul într‑o tabără, frica se găseşte şi în acesta. Cu toate acestea, White şi Epston explică faptul că, aşa cum copiii îşi pot scrie povestea vieţii cu cîte o problemă în fiecare capitol, ei pot şi să elimine acea problemă din viaţa lor. – continuarea articolului
C.J. Simister Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței și creativității copiilor, 2011, pp.81-84
Obişnuiţi-l pe copilul dumneavoastră să vă audă punând întrebări 
deschise despre lumea înconjurătoare. O bună modalitate este folosirea expresiei „Mă întreb….” cu voce tare („Mă întreb de ce oare florile au chestioarele astea lipicioase din interior”, „Mă întreb ce-ar fi dacă am folosi mai multe ouă pentru prăjitura asta”, „Mă întreb oare cum te-ai simţi ca un refugiat ce doreşte să trăiască în această ţară”, „Mă întreb de ce oare pisicile au mustăţi”). Veţi fi surprins cât de repede va pune şi el întrebări asemănătoare. – continuarea articolului
Helene Renaud & Jean-Pierre Gagne 8 metode eficiente pentru educarea copiilor, 2011, pp. 113-115
Este important, dacă vrem să păstrăm o relaţie sănătoasă, să abandonăm atitudinea
reacţională, adesea impulsivă, care are drept consecinţă faptul că ne îndepărtează unul de celălalt, şi să adoptăm una relaţională, care va permite o apropiere între noi.
Două sugestii pentru a reuşi acest lucru : Când avem de-a face cu anumite acţiuni deranjante ale copilului : 1. trebuie să vorbim despre ceea ce este pozitiv, nu despre ceea ce este negativ ; 2. trebuie să scoatem în evidenţă iniţiativele, în loc să remarcăm doar partea nerealizată, în raport cu aşteptarea unui anumit rezultat. – continuarea articolului
Suzanne Vallieres Trucuri psihologice pentru părinți. Cum ne educăm copilul (9-12 ani), 2012 pp. 129-131
Semnele stresului la copil sînt în general destul de evidente, în măsura în care sîntem cât de cât atenţi la schimbările sale de comportament. Pentru binele său, avem tot interesul să fim alături de el, să‑l ajutăm să depăşească ori să limiteze sursele anxietăţii şi să‑i oferim mijloacele pentru a le face faţă în modul cel mai natural şi mai sănătos posibil.
Actorii cei mai importanţi în gestionarea stresului unui copil sunt, evident, părinţii. Este datoria noastră să identificăm semnele care ne arată că îi cerem prea mult copilului. – continuarea articolului
Emma Sargent – Părintele perfect, 2011 pp. 126-128
Întrebări pentru părintele perfect pentru anumite probleme
Ce înţelegi prin…? Această întrebare vă face să înţelegeţi ce se află în spatele cuvintelor spuse de copilul dumneavoastră. Este bună pentru clarificarea şi evitarea presupunerilor. Copilul: Vreau să merg într‑o aventură. Părintele: Ce înţelegi prin aventură?
Ce ai face dacă…? Aceasta este o alternativă la întrebarea de mai sus şi poate fi folosită pentru a clarifica ce anume înţelege vorbitorul printr‑un anumit lucru. Copilul: Vreau doar să mă distrez. Părintele: Ce ai face ca să te distrezi? – continuarea articolului
Georgeta Pânișoară (coord.) Psihologia copilului modern, 2011
Fragmente din text (pp. 211-212) Copilul ne spune, din când în când, că este nefericit.
Sigur, este normal ca un om să se simtă uneori nefericit. Ne întrebăm, desigur, cum îl învăţăm să facă faţă acestei stări sufleteşti. În momentele de nefericire, întrebaţi copilul : dacă ar avea o baghetă magică, ce ar face ? (Bourbeau, 2009) Este foarte important să înveţe să exprime el însuşi ce vrea. Apoi, spuneţi‑i copilului că şi vouă, părinţilor, vi se întâmplă să fiţi uneori nefericiţi şi că încercaţi să depăşiţi momentul critic.
Reflecţii părinteşti : Ce îl face fericit pe copilul/copiii dumneavoastră ? Vă comunică sursele fericirii lui/lor ? Atunci când copiii dumneavoastră sunt nefericiţi, la ce „trucuri” apelaţi pentru a-i face să se simtă mai bine ? – continuarea articolului
Suzanne Vallieres Trucuri psihologice pentru parinti. Cum sa ne educam copilul (3-6 ani), 2010
Fragment din text (pp. 193-195)Copiii se joacă aproape tot timpul. Jocurile 
caracterizează copilăria, fac parte integrantă din ea şi sunt necesare pentru echilibrul copilului. Dincolo de joc, e vorba despre o activitate primordială şi semnificativă pentru dezvoltarea intelectuală, afectivă şi fizică a copilului.Jocurile de imitare : dorinţa de a fi „mare”: Copiii se joacă de‑a doctorul, de‑a mama care are grijă de bebeluş şi găteşte, de‑a mecanicul sau de‑a lăcătuşul, poartă pantofii mamei sau se prefac că vorbesc la telefonul mobil ca tata ! – continuarea articolului