Este un fenomen destul de des întâlnit în zilele noastre: copilul anxios. Stresul vine peste copil din toate părțile, de la școala solicitantă, de la părinții care nu știu ce să facă, de la prietenii care „pun presiune” pe el, de la media audio-viziuală (un tip aparte de presiune apare din zona Internetului)… Lawrence Cohen spune clar „nimeni nu știe de ce anxietatea infantilă este în creștere, dar printre cauze probabile sunt competitivitatea crescută în școală, stresul crescut de acasă, părinții copleșiți și ritmul general al vieții” (p.15, 2014).
Autorul ne spune și cum recunoaștem un copil anxios, care sunt semnele după pe care trebuie să le urmărească părintele:
- senzații fizice – bătăi puternice de inimă, respirație superficială, tremurături și transpirație…
- gânduri anxioase („dacă se întâmplă ceva rău?” „dacă mă îmbolnăvesc?” „dacă…?”)
- repetarea fără de sfârșit a unor gânduri sau imagini (fără să urmeze și o decizie după aceste gânduri)
- evitarea riscurilor, stresul în fața noutății, panică în momentul în care încearcă ceva cu care nu s-a mai confruntat;
- ticuri nervoase (Cohen dă exemple pe care părinții le întâlnesc frecvent: roaderea unghiilor și tragerea de păr)
- copilul trăiește sub o stare de alarmă permanentă, este permanent în gardă;
Dincolo de aceste elemente se mai adaugă unul care este revelator pentru un părinte: un copil anxios o să vadă lumea drept un loc amenințător și periculos (și o să fie mai puțin deschis – unori chiar incapabil – să se centreze pe părțile bune ale realității care-l înconjoară).
Recunoșteți aceste aspecte la copil? Înainte de a intra chiar dumneavoastră în panică trebuie să știți că în doze rezonabile anxietatea este un factor pozitiv pentru fiecare dintre noi. Dacă nu este covârșitoare anxietatea ne poate ajuta să luăm decizii înțelepte și să evităm pericole potențiale. Lucrurile se înrăutățesc atunci când anxietatea preia controlul.
Mai mult decât atât, Cohen spune că uneori anxietatea poate să nu se manifeste ca atare și că în spatele unui comportament violent al unui copil se poate ascunde un comportament anxios. Dincolo de acest aspect, anxietatea îl poate conduce pe copil spre nefericire și spre ratarea unor evenimente importante pentru el sau pentru dezvoltarea lui ulterioară. Un copil anxios poate să evite să meargă și să se distreze cu familia/prietenii. Deoarece nefericirea afișată de copilul anxios este greu să suportat de către părinți, aceștia pot să-l lase pe copil să rateze evenimente și ocazii („Dacă nu te simți bine nu este obligatoriu să mergi la …” este o expresie prin care părinții evită să-l vadă pe copil nefericit, dar îl pun în siuația de a se retrage, de a renunța la aspecte importante din viața lui).
Ce este de făcut? Sunt multe aspecte de la controlul respirației la întreruperea gândirii negative și așa mai departe. Dar în acest articol o să accentuez un singur aspect pe care îl consider vital: relația dintre părinte și copil. Copilul are nevoie de un părinte calm, un părinte care să-i transmită siguranță. Totuși, nu orice fel de calm este bun: părintele trebuie să fie calm doar în momentele în care nu există niciun pericol. Este important pentru un copil anxios să vadă calmul dar și frica la părinții lui. Pentru ca starea de calm să fie credibilă el trebuie să vadă că părinții lui reacționează adaptat și că este în regulă să îți fie frică în anumite momente, dar nu în toate. Așa că dragi părinții, ca de fiecare dată trebuie să fim atenți la semnalele pe care le transmitem: copiii noștri sunt – în ultimă instanță – o oglindă a conduitei noastre!