De multe ori părinții (obosiți, stresați, simțind o reală dificultate în a face față problemelor puse de educația 
celui mic) reacționează într-un mod care poate să producă prejudicii importante stimei de sine a copilului. Este vorba despre abuzul verbal. Cercetările au demonstrat că formele abuzului verbal pot să fie variate și uneori nici nu ne dăm seama când greșim. Preluând cercetările lui Schaefer privind abuzul verbal la adresa copiilor, Hetherington și Parke (apud Sclafani 2004) identifică nu mai puțin de 10 forme de agresare verbală a copiilor de către părinți.
Rejectare: Nimeni nu o să poată să te iubească!
Knock-out verbal: Ești un nătâng!
Solicitarea perfecțiunii: Cum ai putut să pierzi primul loc și să ajungi pe locul doi?
Predicții negative: Nu vei face nimic în viață!
Comparație negativă: De ce nu poți să semeni mai mult cu sora ta?
Țap ispășitor: Tu ești motivul pentru care mami și tati divorțează!
Rușinarea: Hei, observați, Ionuț este așa un bebeluș…
Blesteme și înjurături: Dispari!
Amenințări: O să te bat rău!
Învinovățire: Cum ai putut să faci asta după tot ce am făcut pentru tine?
Dacă urmăriți cu atenție aceste 10 forme ale abuzului verbal și observați diverse situații cu care cunoscuții dumneavoastră se confruntă, o să remarcați că acest abuz verbal este aproape omniprezent (în traducerea lor am „îndulcit” anumite formulări care păreau prea dure).
Concluzie: încercați să identificați momentele în care reacționați față de copil într-un mod care poate să constituie un abuz verbal asupra acestuia. Dacă doriți un copil fericit și bine echilibrat emoțional trebuie că astfel de aspecte fie să lipsească, fie să constituie aspecte minore ale viețuirii în familia dumneavoastră.