Fie că este meseria noastră să-i educăm pe ceilalți (profesori), fie că facem acest lucru doar în familia 
noastră (părinți) de multe ori ne-am confruntat cu modul în care copilul – pe măsură ce crește și capătă independență – înțelege rolul nostru în viața lui. La început ceea ce spun părinții acasă și profesorii la școală nici nu poate să fie pus sub semnul întrebării, dar, cu timpul, lucrurile se nuanțează și este necesar să facem apel la toate aspectele care ne vor da un plus, o să ne ajute să rămânem în ochii copilului/elevului una dintre cele mai convingătoarea persoane din viața lui.
Iată de ce facem acum din nou apel la persuasiune. Un subiect de care unii oameni se feresc, chiar dacă probabil că este o precauție un pic exagerată. Roger Dawson face o adevărată pledoarie pentru a considera persuasiunea un lucru firesc în viața fiecăruia dintre noi: „Ne trezim dimineața – spune autorul – pentru că părinții noștri ne-au convins de mici că așa este bine. Trăim unde trăim pentru că cineva ne-a convins să cumpărăm sau să închiriem un apartament. Pe tot parcursul unei zile din viața noastră respectăm convențiile specifice pentru că am fost convinși să o facem. Nu mințim, nu înșelăm și nu furăm pentru că cineva ne-a convins să adoptăm o serie de standarde etice. Suntem înconjurați de lucruri pe care alți oameni ne-au convins să le cumpărăm”.
Iată că persuasiunea face parte, în mod firesc, din toată viața noastră. Iar un educator responsabil trebuie să se comporte cu acest lucru la fel cum se comportă un om când dorește să navigheze pe mare: învață tot ce poate să știe despre navigație și despre cum poate să-și folosească cunoștințele pentru a ajunge în siguranță la destinație.
Astăzi mai punem 4 cărămizi la această construcție (de persuasiune ne-am mai ocupat și în alte articole pe acest site). Cercetătorii de la Harvard Business School Press (2008) ne pun la dispoziție aceste axe ale dezvoltării unei acțiuni persuasive asupra celor din jurul nostru.
- Credibilitatea: se obține prin dobândirea de expertiză și construirea și cultivarea unor relații de încredere, pozitive; Credibilitatea este definită de experții de la Harvard foarte simplu: încredere + expertiză. Are copilul încredere în dumneavoastră? Consideră, în continuare, chiar dacă acum el știe mai multe că dumneavoastră știți și mai multe?
- Teren comun: atunci când educă părintele sau profesorul trebuie să descrie beneficiile dacă copilul/elevul face ceea ce i se cere centrându-se atât pe valorile sale cât și pe valorile celui mic. De obicei nu se ajunge până aici: îi explicăm lucrurile prin ochii noștri, considerăm că este firesc ca el să fie motivat de ceea ce suntem și noi, dar uităm un fapt esențial: el nu are nici experiența nostră de viață și nici nu trebuie (neapărat) să împărtășească pasiunile și interesele noastre;
- Susținere informațională: informațiile uimitoare sunt amestecate cu povești convingătoare, exemple și imagini. Pentru ca elevul/copilul să fie fascinat el trebuie să se afle în fața unei povești care are viață, care îl pasionează, care să-l facă să vrea să afle și mai multe;
- O înțelegere profundă a emoțiilor: părintele trebuie să știe prin ce trece copilul lui și să se adapteze, profesorul trebuie să reușească să înțeleagă și să conecteze emoțiile sale cu cele ale clasei de elevi.
Credeți că aveți toate aceste patru elemente în stilul dumneavoastră de viață și în stilul dumneavoastră de lucru cu elevul/copilul? Este un tablou complet sau puteți să mai adăugați ceva?