3 reguli pe care trebuie să le respecte un profesor …

Poate că unele cadre didactice sau unii părinți se vor întreba: doar trei reguli? Nu cumva simplificăm prea mult lucrurile?

Este adevărat că „meseria” de dascăl este una complexă și are multe fațete. Dar uneori este bine să găsim câteva reguli pe care să le situăm în centrul demersului nostru, să reprezinte scheletul, osatura unei perspective de zi cu zi referitor la ceea ce se face (și ceea ce nu se face) la clasă. Iar astăzi o să aducem în atenție cele trei elemente pe care Kounin le consideră esențiale pentru a evita saturația în câmpul comunicării:

(1) progresul;

(2) provocarea; și

(3) varietatea.

Pentru început să vedem progresul. Când un mesaj dă receptorilor senzația progresului, aceștia se plictisesc mai greu. De multe ori elevii nu simt că progresează la școală, simt că „bat pasul pe loc” ceea ce este foarte demotivant pentru implicarea lor în procesul de învățământ. Să ne gândim la un lucru pe care îl știți de mult timp: să mergeți pe bicicletă, să conduceți un autoturism, să patinați pe gheață etc. Ce a făcut să perseverați, să mergeți mai departe, să ajungeți la performanțele pe care le aveți astăzi? Nu cumva faptul că, zi după zi, se vedeau progrese, pas cu pas ajungeați mai aproape de țelul dumneavoastră? Să luăm exemplul mersului pe bicicletă: dacă la două luni de încercări permanente dezechilibrul era la fel de mare ca la început cum devenea motivația dumneavoastră de a continua? În concluzie este bine să nu uităm regula progresului atunci când omitem să lăudăm elevul pentru o reușită (pe care o considerăm minoră și așteptăm un moment mai bun pentru laudă).

În al doilea rând, un mesaj poate să îmi ofere sentimentul că progresez, însă dacă informația primită nu mă provoacă într-un anume fel plictiseala o să apară destul de repede. Elevul trebuie provocat permanent, să fie mereu pe drumul descoperirii, să se simtă la școală ca într-o aventură a cunoașterii (tot timpul să îl aștepte ceva extraordinar „după colț”). Nu trebuie să uităm că școala are în spatele ei imensul tezaur de cunoaștere al umanității, nu trebuie decât să îl punem în „scenă” pentru un spectacol care să fie o adevărată sursă de inspirație pentru elev.

În sfârșit, teoria obișnuirii spune că orice lucru, oricât de mare valoare provocativă ar avea la un moment dat, în timp își pierde din vitalitate și din forța expresivă. Iată de ce este nevoie de varietate. Închipuiți-vă cel mai frumos film pe care l-ați văzut vreodată; la început vă place, după trei vizionări încă este OK, după 25 de vizionări acest lucru devine o corvoadă și nicidecum o plăcere. Iar dacă această situație este valabilă referitoare la aspectele care ne sunt favorite, ce impact credeți că are lipsa de varietate asupra elementelor neplăcute? Daniels (2007) remarcă că noi avem obiceiul de a repeta un lucru atunci când nu obținem ceea ce ne place, de obicei pe un ton mai tare ori de mai multe ori, în loc să schimbăm strategia de comunicare.

Trei reguli: elevul să se simtă provocat permanent, să fie entuziasmat de ceea ce se întâmplă la școală, să nu aibă timp să se plictisească, să vedem, zi după zi, cum devine mai bun în domeniul de cunoaștere pe care îl studiază. Dacă avem cele trei reguli în minte: progresul, provocarea și varietatea – atunci drumul între școala ca obligație și școala care îi face fericiți pe copii o să fie foarte scurt!