2016 motive pentru EDUCAȚIE

În viața unui simplu om trecerea dintre ani înseamnă o clipă de cumpănă, de analiză a ceea ce a fost și a ceea ce poate să vină. Este un moment în care ne confruntăm cu trecutul, cu proiectele realizate și cu drumurile închise. Este un moment în care se deschid noi porți spre viitor, în care se fac promisiuni și se caută soluții. Este momentul în care vorbim despre educație. Dacă acest lucru este o realitate în viața unui simplu om ceva similar trebuie să se petreacă și în viața unei națiuni.

Am însă impresia că în momentul în care vorbim despre noi toți, ca popor, ca țară, nu suntem prea sinceri. În fapt nu este nimic nou sub soare, nu suntem prea sinceri nici în clipa în care facem promisiuni față de propria persoană. „Nu o să mai fac…” am spus cu toții în momente de cumpănă, dar nu întotdeauna ne-am și ținut de cuvânt. De ce să fie altfel când vorbim despre țară?

Pentru că promisiunile individuale nu au forța și impactul celor colective. Pentru că uneori este timpul pentru o analiză rece și obiectivă de tipul „ce se întâmplă cu noi”? Pentru că lucrurile pot să ia o întorsătură foarte urâtă pentru viitorul nostru al tuturor. Hai să începem cu toții o astfel de analiză, hai să fim necruțători cu greșelile (întâmplătoare sau voluntare) pe care le facem cu toții. Iată câteva puncte de plecare:

• vorbim de ani buni despre învățământul văzut ca prioritate națională. Vorbim și iarăși vorbim. Cine își asumă decizia de a trece din zona lui „merge și așa” în zona „să facem ceea ce trebuie”? Chiar dacă doare, chiar dacă sunt și alte priorități pe listă, chiar dacă lumea o să fie nemulțumită (permanent o să fie și voci „contra”, indiferent cât de bine o să cumpănești lucrurile). Asta înseamnă investiție în educație. În educație și nu în învățământ. Nu doar în poleială, în superficialitate, în aspecte cu care să „ne mândrim”. Avem nevoie de o generație educată, o generație care să nu te împingă pe stradă, să nu îți „taie fața” în trafic, care să ajute, să aibă valori și să fie mândră că le are. Pentru ca un astfel de lucru să se întâmple avem nevoie de încredere în educație: profesori bine (și foarte bine) plătiți, profesori formați așa cum trebuie, selectați așa cum trebuie. Să mărim salariile, să oferim recunoaștere și respect social, dar doar celor care merită acest lucru. Nu tuturor „la grămadă”, pentru că nu vrem să răsplătim impostura și corupția. Să oferim societății un corp de cadre didactice de elită, nu doar bine pregătiți și motivați, ci și cu caracter modelator pentru tânăra generație – la școală și în afara acesteia. Un profesor excepțional este înainte de toate un om excepțional.
• regândirea parteneriatului școală-familie. Copilul vine la școală cu un „bagaj” informațional și moral construit în familie. Dacă nu oferim sprijin familiei prin dezvoltarea a ceea ce numim „școala părinților” degeaba o să avem cadre didactice de excepție la catedră. Educația este un proiect de echipă, este un proiect în care influența mai multor factori se conjugă. Ce avem acum? Părinți neimplicați și părinți implicați. Dar „meseria” de părinte este un aspect care trebuie „profesionalizat” în viața fiecăruia dintre noi. La naștere sentimentul matern (sau patern) înseamnă un atașament profund față de copil. Dar faptul că iubești copilul nu înseamnă și că ai cunoștințe despre cum trebuie să îl educi. Societatea de astăzi pune în fața părintelui multe provocări cu care părinții noștri (bunicii celui mic) nu s-au confruntat. Parteneriatul – despre care, din nou, vorbim de atât de mult timp – înseamnă că școala are în părinți un sprijin implicat și conștient. Este timpul ca fiecare parte să știe clar care îi sunt limitele și ce responsabilități îi revin.
• nu în ultimul rând nu trebuie să uităm că tânăra generație trăiește într-o comunitate mai largă (nu doar familia și școala au impact asupra copiilor). Internet-ul oferă educație, televiziunea face educație, prietenii (on-line sau off-line) sunt și ei parte din educație. Societatea trebuie să privească și în direcția aceasta și să facă ceva. Indiferența cu care privește acum toate aceste lucruri nu a dus prea departe…

Iar societatea suntem noi toți. Iată că trecem dincolo de cumpăna dintre ani și vom mergem mai departe: un An Nou, o nouă speranță, o nouă promisiune. Avem un an întreg să ne gândim ce vom face și să facem ceea ce trebuie. Dacă eșuăm și acum drumul poate să fie reluat în 2017. Doar că – pe măsură ce timpul trece – pașii care ne pot duce spre ținta noastră o să fie din ce în ce mai mulți. Întrebarea este: mai avem timp?