Timpul feedback-ului: îl cerți sau îl lauzi (II)

Copil de succes - bune practici, Secretele empatiei

În articolul precedent am discutat despre cât de importantă este lauda în dezvoltarea relației dintre părinte și Feedback 2copil. Sunt studii care au demonstrat că persoanele lăudate au simțit nevoia să se apropie (fizic) mai mult de cel care îi lăuda. Desigur că o laudă aplicată greșit poate să conducă la efecte nedorite: cel mai important dintre acestea este supraaprecierea, copilul tinde să aibă despre sine o imagine mai bună decât realitatea. Însă lucrurile stau mult mai rău când vorbim despre critică. Dacă o laudă incorect dimensionată poate să aibă anumite consecințe negative asupra persoanei-țintă, o critică dezechilibrată poate să fie complet dezastruoasă atât pentru copil cât și pentru părinte. Iată de ce trebuie să vedem care sunt regulile de bază pentru a face o critică și să le aplicăm în fiecare zi, în relația cu copilul nostru.

Regula nr. 1. Alegeți cu grijă locul

Mai precis, chiar dacă simțiți nevoia puternică de a critica într-un anumit moment priviți mai întâi în jur: critica nu trebuie făcută de faţă cu alţii. Trebuie să avem permanent în minte de ce facem respectiva critică: vrem ca persoana criticată să își îndrepte un comportament. Ori, dacă critica este făcută de față cu mai multe persoane (în special colegii copilului nostru), această acțiune este umilitoare, induce un nivel ridicat de stres și dorința micuțului de a riposta, de a se apăra (pentru a păstra – în ochii săi și în ochii celorlalți – un nivel de stimă de sine acceptabil). Dacă lauda poate să fie confidențială, publică ori simbolizatoare, critica trebuie să fie doar confidențială.

Regula nr. 2: Alegerea timpului corect

De multe ori, atunci când întreb părinții la cât timp ar trebuie făcută o critică (după ce copilul a făcut o greșeală ce se cuvine criticată), răspunsul cel mai frecvent pe care-l primesc este: „imediat!”. Este corect că între comportamentul incriminat și critică nu trebuie să treacă prea mult timp (deoarece, în această situație, critica își pierde din forță și nu mai are efectul scontat), dar nici o critică prea rapidă nu este bună. De ce? Pentru că, repet, noi dorim să dezvoltăm condițiile propice pentru ca micuțul să înțeleagă și să accepte cele spuse de către noi. În momentele situate imediat după ce comportamentul greșit s-a produs există însă o mare posibilitate să considere că lucrurile făcute sunt OK (nu a avut timpul pentru reflecție, să își dea seama de greșelile comise). Dacă îi lăsăm acest timp la dispoziție vom găsi o persoană mult mai dispusă să primească sugestiile noastre. Iată de ce timpul corect înseamnă să alegem o anumită perioadă, nici prea devreme, nici prea târziu, o perioadă în care impactul cuvintelor noastră să fie unul maxim.

Regula nr. 3: Termenii personali

Pornind tot de la ideea conform căreia critica riscă să umilească, este foarte important modul în care începem discuția. Sunt diverse formulări, dar cea mai simplă ar suna cam așa: „Am o problemă şi vreau să discut cu tine…”; astfel îi cerem copilului permisiunea de a prezenta modul cum noi percepem situaţia într‑un fel în care nu-l pune pe micuț în inferioritate. Dacă considerați inutile astfel de „dulcegării” este bine să vă amintiți două lucruri: (a) dacă soțul/soția ori șeful ar începe o astfel de critică a persoanei dumneavoastră, lucrurile ar decurge mai bine ori mai rău prin comparație cu situația în care critica debutează într-un mod abrupt? și (b) de ce o pastilă amară este învelită într-un mic strat dulce? Nu cumva pentru a se putea înghiți mai ușor?

Regula nr. 4: Evaluarea consecințelor

Am vrea să subliniem că de multe ori critica este un aspect sensibil al artei comunicării. Nu reacționăm la fel față de toate persoanele în toate situațiile. Să luăm un exemplu:  dacă trebuie criticată o persoană aflată în faza de negare (nu acceptă cele spuse de către noi – adolescenții se află de multe ori într-o astfel de fază), intensitatea criticii şi utilitatea este bine să fie puse în acord cu situaţia (eventual, se va utiliza alt mod de a‑i evidenţia persoanei respective că a greşit). Utilitatea evaluării consecințelor devine și mai clară când vorbim despre teoria a obişnuirii; astfel, dacă cineva s-a obişnuit cu o anumită pedeapsă aceasta nu mai are efect asupra sa (cadrele didactice ştiu foarte bine acest lucru, este vorba despre elevii care având numai note sub 5 în catolog nu mai sunt deloc impresionaţi de faptul că ar mai putea primi o notă de 4 în plus).

Regula nr. 5: Utilitatea

Da, cel mic a greșit, dar este bine să îl criticăm în acest moment? Dacă copilul se află la o primă greșeală o simplă privire poate să fie suficient de motivantă pentru ca respectivul comportament să nu se mai repete. Dacă nu ținem seama de astfel de aspecte, critica nu face decât să încordeze inutil relaţiile.

Regula nr. 6: Comportamentul și nu persoana!

Auzim acest lucru foarte des în jurul nostru, dar uităm să facem ceea ce am învățat atunci când suntem în mijlocul problemei. Copilul a greșit și a făcut ceva negativ, nu copilul este rău, ci o conduită a sa este rea. Dacă criticăm persoana ea se va afla într-un cerc vicios din care nu poate să iasă: dacă îi spuneți unui om că este „prost” nu are ce să facă și se va obișnui cu eticheta. Dar dacă îi spuneți că un lucru făcut de el este prost, poate să îndrepte situația, poate să încerce ca data viitoare să fie mai atent.

Regula nr. 7: Critica trebuie să fie specifică

Uneori, dacă elementele care trebuie criticate sunt mai delicate, părintele preferă să facă aluzii pentru a nu se angaja într-o dezbatere care nu-i face plăcere. Iată de ce se ajunge la formulări vagi de tipul „cunoști problema la ce mă refer…”. De multe ori cel mic se poate să nu aibă nici o idee și să apară confuzii foarte costisitoare atât pentru copil cât și pentru părinte.

Regula nr. 8: Criticați un singur lucru!

Schimbarea comportamentală este și așa un lucru greu de făcut, dacă îi cereți celui mic să schimbe 3-4 aspecte în același timp el are mari șanse să nu reușească. Pentru a înţelege mai bine acest aspect gândiţi-vă la ceva ce faceţi în mod curent şi reprezintă o obişnuinţă pentru dumneavostră (spre exemplu, dacă beţi o cafea dimineaţa). Gândiţi-vă acum că de mâine trebuie să renunţaţi la acest obicei. Nu este imposibil dar nu vă face plăcere, nu este aşa? Dar dacă ar trebui să renunţaţi la mai multe obiceiuri plăcute în acelaşi timp?

Regula nr. 9: Calm și limbaj nonverbal pozitiv

Celui mic îi este oricum greu să afle că nu face bine ceea ce face. Dacă adăugați la asta și o mimică agresivă, dacă vă încruntați sprâncenele ori dacă vă puneți o mână în șold, toate acestea nu au cum să ajute. Iată de ce o critică trebuie completată cu un mesaj nonverbal pozitiv, de apropiere, de relaxare, destindere. Asta nu înseamnă să zâmbiți (deoarece, în acest caz, mesajul dumneavoastră nu mai are suficientă putere, aduce confuzie), ci trebuie să fiți fermi, dar calmi și suportivi.

Regula nr. 10: Aveți răbdare, nimic nu se întâmplă „peste noapte”

Dincolo de toate aceste reguli „tehnice” trebuie să știți că simpla dumneavoastră critică nu va aduce automat și o schimbare. Dacă acest lucru se întâmplă imediat poate avea două cauze: (a) copilul și-a dat seama că a greșit și critica dumneavoastră nu a făcut decât să sublinieze ceea ce el a gândit deja; (b) cel mic face ceea ce îi spuneți cât timp simte că știți ce se întâmplă, dar când va scăpa de controlul dumneavoastră se va întoarce la comportamentele la care în prezent pare că a renunțat. În afară de aceste două situații, critica reprezintă doar un prim pas și poate aduce o conștientizare. Trebuie însă să fiți alături de copilul dumneavoastră cu sfatul, cu suportul emoțional, cu fermitate, cu răbdare și blândețe arâtându-i prin viu exemplu, zi de zi, cum trebuie să acționeze.

[ Articol citit de: 35 persoane ]

Lasă un răspuns