Temele pentru acasă – le cer părinții sau le dau profesorii?

Copil de succes - bune practici, Pregătirea pentru școală

Temele pentru acasă sunt o temă semnificativă de discuție în triunghiul educațional elev-profesor-muzicăpărinte. Am tratat acest subiect și în trecut (vezi și articolul Temele pentru acasă: reguli pentru părinți) și revenim asupra lui pentru că impactul unei gestionări ineficiente a temelor pentru acasă poate să ducă la o relație tensionată între părinte și copil ori poate să îl facă pe acesta din urmă să își piardă motivația pentru a învăța (adică exact efectul invers față de cel pe care-l așteptam de la ele).

O viziune clară și cuprinzătoare o regăsim la Carey (2015); autoarea observă în cartea Riscurile parenting-ului competitiv că tema efectuată acasă poate să se prelungească față de timpul normal necesar dacă acest lucru s-ar desfășura la școală. Motivul? Acasă există o mulțime de lucruri care îl distrag pe copil și el poate să folosească cu părinții tactici de amânare care nu sunt funcționale la școală.

Dar este tema pentru acasă un factor pozitiv? Carey face o sinteză a perspectivelor abordate de diferite țări și observă că: în Franța guvernul a propus să nu se mai dea teme pentru acasă la copiii din ciclul primar, iar Danemarca testează și ea școlile fără „teme pentru acasă”.

Asta înseamnă că trebuie să renunțăm la teme? Nu, nu acesta este răspunsul, dar există undeva un ciclu al escaladărilor care face ca volumul temelor pentru acasă să crească (dar există și un efect pervers al acestui lucru: profesorii dau din ce în ce mai multe teme, iar elevii nu le mai fac!).

Cine este „vinovat” de această situație? Există două surse de tensiune: părinții și cadrele didactice. Pe undeva aceste surse devin repede una singură: părinții cer ca profesorii să dea teme pentru că un astfel de lucru este în ochii lor un indicator că micuțul lor învață. La rândul lor, profesorii – fiecare în parte – nu vor ține seama de ceea ce face colegul de cancelarie: astfel fiecare profesor se raportează la propria activitate și dă teme fără să ia în calcul că la fel fac și celelalte cadre didactice care predau respectivilor elevi. Elevii se văd confruntați cu situația de a face din ce în ce mai multe teme – și repede unii dintre ei aleg calea mai simplă a copierii temei de la un coleg care a avut timp să o rezolve. Ori o astfel de perspectivă nu ajută nimănui: nici elevului, nici profesorului și nici părintelui.

Iată că primul lucru care trebuie făcut este găsirea unei viziuni moderate asupra temelor. Cercetătorii de la Universitatea Duke au observat că două ore este un maxim al timpului care trebuie alocat pentru rezolvarea temelor pentru acasă. Tot ce depășește acest interval duce la efectul contrar celui dorit de către fiecare dintre noi: ca elevul să învețe, să fie motivat, să-i placă la școală!yummy

Nu în ultimul rând trebuie să luăm în calcul ceea ce remarcă Carey la un moment dat: „altădată, spune autoarea, când copiii ajungeau acasă principala sarcină a zilei era încheiată. Luau o gustare și ieșeau afară la joacă”. Ne punem întrebarea: vrem ca micuții noștri să învețe, să se dezvolte, dar acest lucru nu înseamnă și petrecerea timpului în aer liber, momente în care să aibă parte de descoperi, de mici aventuri în care să se bucure de copilărie? Dacă nu vom regăsi acest echilibru putem să pierdem mai mult decât vom câștiga prin creșterea permanentă a volumului (și complexității) temelor pentru acasă.

[ Articol citit de: 421 persoane ]

Ion-Ovidiu Pânișoară
Profesor universitar dr., conducător de doctorat în Științele educației, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, Universitatea din București. A publicat 16 cărți (autor, co-autor sau coordonator) - Comunicarea eficientă (patru ediții, Polirom) a primit în 2010 premiul Academiei Române.

One thought on “Temele pentru acasă – le cer părinții sau le dau profesorii?

  • Sunt prof. de limba si literatura romana si am de exprimat un punct de vedere in aceasta chestiune.Subiectul temelor pentru acasa va constitui o dilema pentru triungiul:parinte- elev- profesor. Problema aceasta poate totusi sa cunoasca o solutie cand copilul are o varsta cuprinsa intre 9-14 ani, printr-o verificare consecventa atat din partea parintilor, cat si din partea profesorilor. Corectarea temei, din punctul meu de vedere, poate stimula creativitatea si interesul copilului, daca se aplica o tactica deschisa, biunivoca, eliminandu-se acel prag psihologic de stigmatizare raportat la nivelul de cunostinte acumulat pana la acel moment cu nivelul de informatii inglobat la acel moment.
    Grav este cand aceasta deprindere/obisnuinta a efectuarii temelor din partea elevilor dispare la nivelul liceal, profesorul considerand ca are de-a face cu comportamente deja formate, iar parintele are incredere in el prin considerentul ca „i s-a promis” ca de-acum incolo grija temelor ramane responsabilitatea lui.
    Cine greseste?
    Toti.

Lasă un răspuns