O discuție despre rolul copilului de țap ispășitor pentru grup pare nepotrivită. Este vacanță și de aceea tot ce se întâmplă în jur este discutat cu mai mare relaxare. Copilul nostru își face prieteni noi (în excursii, tabere, la mare, la bunici) se leagă noi prietenii, sunt destrămate altele. Este o perioadă pe care o privim, de obicei, mai relaxat decât din timpul școlii. Acum lucrurile par să meargă de la sine și nu mai este nevoie atât de mult de intervenția părinților. Așa să fie?
În rândurile de față ne vom centra asupra acestui fenomen care apare tocmai aceste momente de repoziționare a copilului în interiorul grupurilor din care face parte sau a noilor grupuri pe care le experimentează. Briers (2008) descrie acest proces foarte clar: „grupurile au un obicei înfiorător de a alege una sau mai multe persoane pentru a servi drept „coș de gunoi” în care sunt aruncate temerile și anxietățile grupului (…) pentru copilul căruia i se întâmplă acest lucru experiența poate să fie oribilă, îndeosebi deoarece adesea nu este clar motivul pentru care a fost ales tocmai el”. Autorul ne prezintă o listă cu posibilele semnale care indică că un copil devine „ țap ispășitor ” în grupul din care face parte:
- este subiect de bârfe pentru restul grupului;
- crește nivelul „tachinărilor prietenoase”. De multe ori copilul nu își dă seama deoarece aceste tachinări pot părea nesemnificative la început și sunt tolerate, dar ele vor crește în intensitate foarte repede;
- uneori ceilalți pot să manifeste o atitudine de „pseudo-îngrijorare” și atunci când respectiva persoană nu este prezentă se discută „cazul”, ce este de făcut cu aceasta (văzută ca o persoană-problemă);
- apar schimbări în alianțele și prieteniile din grup, prietenii „ țapului ispășitor ” sunt „atrași” de ceilalți într-o alianță care să-l izoleze pe copilul în cauză;
- brusc, bietul copil observă că nu i se mai comunică informații esențiale pentru grup: nu i s-a spus că s-a schimbat ora la care a fost programată petrecerea, colegii își schimbă planurile fără să-l anunțe și îl pun într-o poziție ridicolă (spre exemplu renunță să meargă îmbrăcați „trăznit” la o petrecere și copilul – țap ispășitor este singurul care nu știe și vine costumat devenind astfel ținta ironiilor tutoror etc.)
Briers descrie aceste semnale pentru că procesul poate să fie oprit dacă grupului îi sunt puse în față aceste consecințe înainte de a se ajunge într-o situație făcă ieșire. Nu trebuie să uităm că procesul prin care copilul devine „ țap ispășitor ” este unul traumatizant, dar nu se produce brusc, există aceste semnale care pot să ne atenționeze și să ne facă să acționăm până nu este prea târziu!
[ Articol citit de: 532 persoane ]